Industria a beneficiat de un sprijin susţinut din partea statului. Măsurile care vizau refacerea producţiei au urmărit, în acelaşi timp, şi realizarea unui organism economic unitar şi funcţional. Încă din ianuarie 1919 a luat fiinţă Direcţia Refacerii în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, prin care guvernul s-a implicat în achiziţionarea şi transportul mărfurilor din străinătate, acordând prioritate produselor absolut necesare economiei naţionale (utilaje, materii prime etc.) Un rol important a avut Societatea Naţională de Credit Industrial constituită în 1923, care prin politica de credite a sprijinit dezvoltarea industriei. Cu ajutorul statului au fost înfiinţate mari întreprinderi metalurgice cu procese tehnologice complexe, între care Fabrica de Sârmă de la Câmpia Turzii (1922), Uzinele Titan-Nădrag-Călan (1924), Copşa Mică-Cugir (1925), precum şi întreprinderi constructoare de maşini din rândul cărora se remarcă: Malaxa-Bucureşti (1926), IAR-Braşov (1926). Potrivit datelor statistice, aproape 60% din totalul întreprinderilor industriale existente în 1930 fuseseră înfiinţate după 1918.
În intervalul 1923-1938 industria românească s-a dezvoltat într-un ritm de 5,4 % pe an, unul dintre cele mai ridicate din întreaga lume. În perioada interbelică, România ocupa locul doi în Europa şi locul şapte din lume la producţia de petrol (nivelul maxim de extracţie fiind de 8,7 milioane tone În 1936); locul al doilea În Europa la extracţia de aur (5.355 kg În 1937), după Suedia; acelaşi loc (după Uniunea sovietică) la extracţia de gaze (256 491 042 m3 În 1937). România dispunea de o industrie petrolieră la nivel mondial, În ceea ce priveşte extracţia, prelucrarea, transportul; În rafinăriile din ţară se prelucra 95% din ţiţeiul extras. România producea negru de fum, cauciuc sintetic, precum şi opt tipuri de locomotive, vagoane de toate categoriile (călători, mărfuri, cisterne), autobuze, motoare electrice, aparate de radio, cazane cu aburi de variate tipuri, elice şi piese speciale pentru construcţii navale, instalaţii petroliere la nivelul tehnicii mondiale. Dintre realizările de vârf ale perioadei de după Marea Unire se remarcă avioanele româneşti, construite la IAR-Braşov, cu performanţe similare celor produse de statele foarte dezvoltate din punct de vedere economic. Astfel, avionul IAR 80, cu un plafon de II 500 m şi o viteză de 530 km pe oră era pe locul 3 în Europa, iar IAR-81 se afla, din punct de vedere al vitezei de zbor dezvoltate, pe locul 4 din lume.
Potrivit aprecierilor făcute de economişti, În 1938 producţia autohtonă satisfăcea 80% din necesităţile de produse industriale ale României.
SURSĂ: Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2001)
