10 companii recrutează la Finance Recruitment Day!

Pe 15 martie are loc ediția cu numărul 14 Finance Recruitment Day eveniment de carieră dedicat celor care își doresc un job în domeniul financiar. Evenimentul este adresat studenților și/sau absolvenților sau celor pasionați de domeniul financiar (audit, banci, contabilitate, taxe, finante, drept). În ceea ce privește criteriile de selecție, cei 200 de participanți vor fi aleși în funcție de implicarea lor în programe de internship, voluntariat, proiecte, cursuri sau certificări și alte activități din sfera financiară. Noutatea ediției din 2025 Finance Recruitment Day constă într-o sesiune specială Oprah Show – Networking altfel decat te-ai obisnuit?Participantii la eveniment vor lua parte la o provocare de tip treasure hunt de carieră. Aceștia vor primi sarcini și provocări care îi vor ajuta să-și dezvolte abilitățile și să-și extindă rețeaua de contacte, facilitând astfel identificarea și accesarea mai rapidă și mai eficientă a oportunităților de carieră potrivite. La eveniment vor avea loc și sesiuni de tip Speed Interviews în care tinerii vor putea susține scurte interviuri cu reprezentanții companiilor participante. Ei vor avea acces exclusiv la o selecție de oportunități de carieră, precum: stagii de practică, internship-uri, joburi entry-level, programe de management trainee, etc. ”Ediția aceasta estimăm 100 astfel de interviuri pe loc, o discutie de 20 minute cu un specialist în recrutare. Cele 10 companii prezente sunt pregătite să interacționeze cu tineri în căutatea unei oportunități de carieră în domeniul financiar. Prin organizarea evenimentului Finance Recruitment Day ne dorim să creem un spațiu în care tinerii participă la sesiuni de dezvoltare profesională specifice domeniului, au parte de interacțiune directă cu reprezentanții companiilor și sesiuni practice sub forma de workshop-uri. Cu fiecare ediție ne dorim să construim o comunitate pentru tinerii pasionați de domeniul financiar și companii de renume din România” – Bianca Millea, Project Manager Finance Recruitment Day.  Companiile care vor fi prezente la eveniment sunt: BCR – în calitate de Main Partner, alături de: Allianz Services, BAT Romania, EY Romania, SLB, Agricover, Goodyear, BDO, CIMA, Molson Coors GBS. Participarea la Finance Recruitment Day 2025 este gratuită. Mai multe detalii pe www.hipo.ro/finance

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Rompetrol, tot mai aproape de chinezi.

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Începe Concursul Internațional George Enescu 2026. Ce aduce nou ediția aniversară 

Concursul Internațional George Enescu începe duminică, 23 august, la București, și aduce, la a XX-a ediție, una dintre cele mai ample transformări din istoria sa recentă. Până pe 19 septembrie, tineri muzicieni din întreaga lume vor participa la competițiile de violoncel, vioară și pian, într-o ediție construită sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Articole relevante

Categorii