AEI LANSEAZĂ ACADEMIA ENERGIA INTELIGENTĂ

0
5






Trăim într-o lume în continuă schimbare. Descoperiri și tehnologii noi, schimbări din sistemul juridic și evoluția economică au loc într-un ritm accelerat, astfel, învățarea continuă capătă o importanță tot mai mare. Singurul mod prin care oamenii și companiile pot face față schimbărilor care se produc în mod accelerat și schimbului de date mult mai rapid este prin învățare și aliniere la noile informații. Nenumăratele provocări cu care se confruntă omul în ultima perioadă, multitudinea, complexitatea și volatilitatea informațiilor determină necesitatea unor programe de învățare în toate domeniile de activitate.

Asociația Energia Inteligentă își propune să contribuie activ la acest proces de învățare continuă și, prin acest lucru, să contribuie la bunăstarea oamenilor, în calitatea lor de consumator sau de angajat într-o companie din domeniul energetic și, implicit,  la evoluția domeniului în general, prin lansarea proiectului Academia Energia Inteligentă, care conține cinci programe de învățare.

Academia Consumatorilor își propune să vină în sprijinul consumatorilor casnici de gaze naturale și energie electrică cu informații concrete și accesibile despre ofertele existente în piață și despre elementele pe care toți consumatorii le pot folosi în negocierea noilor contracte de furnizare, mai avantajoase, potrivite nevoilor proprii de consum. Programul vine din necesitatea unor campanii puternice de informare a tuturor consumatorilor de gaze naturale și energie electrică, care au ca scop conștientizarea de către consumatori a noilor realități de pe piața de energie.

Academia Hidrogenului are ca scop dobândirea de cunoștințe specifice privind hidrogenul ca vector al energiei viitorului, înțelegerea conceptul de integrare energetică și aplicații în domeniul energiei pentru mobilitate -transport fără emisii de dioxid de carbon. Prezentarea problemelor specifice sistemelor de producere, transport și stocare a hidrogenului și definirea unor concepte noi precum Power-to-Gas și Cuplare Sectorială sunt câteva din tematicile programului. Pe lângă partea teoretică, Academia Hidrogenului cuprinde un program de ”experiență în teren” precum vizitarea unei stații de comprimare și îmbuteliere a hidrogenului.

Obiectivul Academiei Gazului este înțelegerea de către toți participanții la piață a modului de funcționare a sectorului de gaze naturale din România. Cursanții vor cunoaște elementele de bază ale sectorului gazelor naturale, respectiv explorarea, exploatarea, transportul, înmagazinarea și distribuția de gaze naturale și își vor forma o imagine asupra trecutului, prezentului și perspectivelor privind structura industriei de gaze naturale. Partea teoretica poate fi completată cu o extraordinară experiență de teren – safari în cele mai mari câmpuri de gaze din România, vizitarea primei stații de reglare și măsurare din Europa care aducea gazul în Cetatea Luminii, Via Transilvania – explorarea conductelor de transport.

Academia Green Deal prezintă pactul ecologic european ca pe un nou mod de viață și urmărește familiarizarea cursanților cu acest concept. Dobândirea de cunoștințe specifice privind Green Deal, integrare energetică și aplicații în domeniul mobilității viitorului – transport fără emisii de dioxid de carbon, accesare de fonduri și managementul atingerii obiectivelor sunt câteva din conceptele aprofundate prin acest program.

Făcând referire la un termen relativ nou și insuficient explicat, Academia pentru Taxonomie urmărește dobândirea de cunoștințe specifice și prezintă o paletă largă de infirmații de la noțiuni introductive – definirea conceptului și a principiului pe care îl promovează, explicarea domeniului de aplicabilitate până la taxonomia în practică – cine, ce și până când trebuie să facă. Nu lipsesc nici informațiile despre finanțarea durabilă și procedura de raportare.

”Învățarea este importantă deoarece influențează viața unei persoane în mod pozitiv, îi oferă încredere și contribuie la dezvoltarea personală având un puternic impact asupra calității vieții și succesului economic. Lumea se schimbă atât de repede încât ceea ce astăzi este considerat inovație, mâine putem constata că este deja depășit, de aceea este important să ținem constant pasul cu ceea ce este nou într-un domeniu sau altul, iar învățarea continuă are beneficii nemărginite pe toate planurile. Programele din Academia Energia Inteligentă vin să stimuleze dobândirea unor competențe atât la nivel individual prin dezvoltarea abilităților, o mai bună adaptare la nevoile de schimbare, creșterea gradului de autonomie, găsirea rapidă de soluții, o mai bună comunicare, păstrarea unei minți deschise și active, cât și la nivel organizațional prin obținerea unei imagini de ansamblu asupra sectorului energetic și perfecționarea în anumite subdomenii, căutarea permanentă de noi oportunități de dezvoltare, analiza propriilor experiențe și generarea de idei din toate situațiile în care te afli” a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

Scopul acestor programe este de a veni în ajutorul consumatorilor, furnizorilor, operatorilor de transport și distribuție, producătorilor și instituțiilor publice și de a asigura tuturor celor interesați dobândirea de cunoștințe specifice din domeniile pe care Academia Energia Inteligentă le acoperă.

Cele cinci programe urmăresc un punct de vedere informativ, prin prezentarea problemelor specifice sectorului energetic pe direcțiile asumate și un punct de vedere formativ, prin activitățile practice aferente diverselor etape ale cursului, precum vizite tematice sau demonstrații. Abordarea noastră ia în considerare trei niveluri de instruire: noțiuni de bază, caravana informațiilor (demonstrații și vizite tematice care susțin cursurile teoretice) și cursuri avansate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here