Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

  1. Reglementare

Regulamentul privind modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar SAL-Fin (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Notificarea ESMA referitoare la intenția de aplicare a prevederilor Ghidului ESMA privind cerințele privind comunicarea informațiilor în temeiul Regulamentului privind prospectul (ESMA 32-382-1138);

Norma pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

 

  1. Autorizare

Numirea doamnei Florentina-Alina Huidumac-Petrescu și a domnului Alexandru Voicu în funcția de directori ai societății SAI Certinvest S.A.;

Numirea domnului Stavrositu Iancu Adrian, precum și a doamnelor Bălănescu Marioara și Ghiță Mariana Petronela în calitate de membri ai Consiliului de Administrație ai SSIF Interfinbrok Corporation S.A. ca urmare a reînnoirii mandatelor acordate acestora;

Aprobarea domnului Kiril Ivanov Boshov în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.;

Aprobarea doamnei Nicoleta Radu pentru un nou mandat în funcția de Director general la societatea Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID);

Aprobarea propunerilor de modificare și completare a Codului Depozitarului Central aprobate în ședința Consiliului de Administrație al Depozitarului Central din data de 10.11.2020;

Autorizarea modificării Declarației privind politica de investiții pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Avizarea modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Penurie sau construcția unei percepții care justifică prețuri mai mari în România?

În ultimele zile, piața carburanților din România a fost...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii