AcasăEuropaAproape 27% din suprafața corpurilor de apă subterană evaluate în UE nu...


Aproape 27% din suprafața corpurilor de apă subterană evaluate în UE nu are stare bună, arată un nou raport european

Castraveți și conducte de alimentare cu apă într-o seră din Țările de Jos.
Cultură de castraveți alimentată cu apă subterană la ferma Oirschot Organics, în Țările de Jos, 28 februarie 2014. Fotografie de arhivă, folosită pentru ilustrarea utilizării agricole a acviferelor; evaluarea EEA nu identifică această fermă drept sursă de poluare.

Aproape 27% din suprafața corpurilor de apă subterană evaluate în Uniunea Europeană nu îndeplinește criteriile de stare bună din cauza poluării, a extragerii excesive sau a combinației dintre cele două presiuni, potrivit unui briefing publicat vineri, 20 noiembrie 2026, de Agenția Europeană de Mediu (EEA). Evaluarea se bazează pe datele raportate de statele membre pentru anul 2021, în cadrul Directivei-cadru privind apa, și nu reprezintă o nouă măsurare efectuată în 2026. Rezultatele sunt importante pentru aprovizionarea cu apă potabilă, agricultură și ecosisteme, întrucât aproximativ două treimi din apa potabilă utilizată în UE provine din surse subterane.

Esențial

  1. Aproape 27% din suprafața corpurilor de apă subterană evaluate nu avea stare bună la raportarea pentru 2021. Separat, 22% nu îndeplinea criteriile chimice și 9% criteriile cantitative; suprafețele afectate se pot suprapune.

  2. În România, 89% din suprafața corpurilor raportate avea stare chimică bună și 11% stare chimică necorespunzătoare. Evaluarea cantitativă indica 100% în stare bună, fără ca aceasta să excludă probleme locale sau evoluții ulterioare.

  3. Aproximativ 66% din apa potabilă a UE și un sfert din totalul apei extrase din surse de apă dulce provin din rezervele subterane.

  4. Nitrații și pesticidele sunt principalele cauze identificate ale degradării chimice. PFAS, alte substanțe persistente, mineritul și extragerile de apă adaugă presiuni asupra rezervelor.

  5. Agenția solicită prevenirea poluării la sursă, controale mai eficiente asupra extragerilor și protejarea zonelor în care apa poate pătrunde în sol și realimenta acviferele. Evaluarea nu constituie o nouă obligație juridică.

Rezultatele apar în briefingul „Groundwater resilience — securing the future of Europe’s water resources”, susținut de un raport tehnic de amploare elaborat de Centrul Tematic European pentru Biodiversitate și Ecosisteme. Raportul, publicat tot la 20 noiembrie, examinează starea rezervelor de apă subterană, cauzele contaminării, presiunile asupra cantităților disponibile și capacitatea acestor resurse de a susține ecosistemele într-un climat în schimbare.

Apa subterană se acumulează și circulă prin formațiuni geologice permeabile, cunoscute drept acvifere. Ea poate alimenta sisteme publice de apă potabilă, irigații și activități industriale, dar contribuie și la menținerea debitelor râurilor, izvoarelor și zonelor umede. În perioadele secetoase, aceste rezerve pot atenua variațiile resurselor de apă de la suprafață, cu condiția să fie suficient alimentate și să nu fie extrase peste capacitatea lor de refacere.

Procentul de 27% trebuie interpretat în raport cu metoda europeană de evaluare. Directiva-cadru privind apa impune statelor membre să delimiteze corpuri de apă subterană și să le evalueze atât starea chimică, cât și starea cantitativă. Prima privește concentrațiile poluanților și efectele acestora, iar a doua capacitatea resursei de a susține extragerile și ecosistemele dependente, fără deteriorări semnificative. Un corp de apă este considerat în stare bună numai dacă îndeplinește ambele criterii. Prin urmare, un corp de apă care dispune de cantități suficiente, dar este contaminat, nu poate fi clasificat drept bun în evaluarea combinată. Același lucru este valabil pentru o resursă care respectă standardele chimice, dar este exploatată într-un ritm incompatibil cu refacerea sa și cu nevoile ecosistemelor.

Potrivit EEA, 78% din suprafața evaluată se afla în stare chimică bună și 91% în stare cantitativă bună la raportarea pentru 2021. Când sunt combinate cele două criterii, ponderea în stare bună scade la aproximativ 73%. Procentele privind starea chimică și cantitativă nu trebuie însumate pentru a calcula suprafața afectată, deoarece unele corpuri de apă înregistrează simultan ambele tipuri de probleme.

Indicatorul nu descrie procentul din teritoriul Uniunii Europene aflat în secetă, proporția populației care consumă apă contaminată sau numărul fântânilor nesigure. El se referă la suprafața corpurilor de apă subterană delimitate și raportate în sistemul european. Raportul tehnic precizează că evaluarea celui de-al treilea ciclu de planuri de gestionare a bazinelor hidrografice cuprinde 16.041 de corpuri de apă subterană. Datele electronice corespunzătoare Finlandei nu erau disponibile pentru acest ciclu la momentul analizei.

Comparația cu ciclul precedent indică o îmbunătățire modestă: ponderea suprafeței în stare bună a crescut de la aproximativ 70% la 73% între raportările din 2015 și 2021. Autorii raportului avertizează însă că această diferență nu reprezintă exclusiv o ameliorare fizică a resurselor. Rezultatele pot fi influențate și de modificarea delimitării corpurilor de apă, dezvoltarea rețelelor de monitorizare, schimbarea metodelor de evaluare sau includerea unor noi parametri.

Diferențele geografice sunt considerabile. Raportul identifică suprafețe extinse cu probleme chimice sau cantitative în vestul Franței, Flandra și Germania, dar și în centrul și sudul Spaniei, sudul Italiei și regiunea Tesalia din Grecia. În multe dintre aceste zone, presiunile se suprapun: agricultură intensivă, fertilizare, utilizarea pesticidelor, irigații, concentrarea populației și consumul sezonier ridicat de apă.

Pentru România, anexa tehnică oferă o imagine mai precisă decât media europeană. În cel de-al treilea ciclu de raportare, 89% din suprafața corpurilor de apă subterană evaluate avea stare chimică bună, iar 11% stare chimică necorespunzătoare. În ciclul anterior, procentele fuseseră de 87% și, respectiv, 13%. Rezultatul indică o creștere de două puncte procentuale a ponderii evaluate ca fiind în stare chimică bună, în limitele comparabilității dintre cele două cicluri. În privința cantităților, România figurează cu 100% din suprafața raportată în stare cantitativă bună atât în ciclul anterior, cât și în cel pentru 2021. În evaluarea combinată, aproximativ 89% din suprafață îndeplinește ambele criterii, în timp ce problema identificată pentru restul de 11% este cea chimică.

Aceste valori nu înseamnă că toate localitățile din România dispun de apă suficientă în orice anotimp sau că toate captările subterane sunt sigure pentru consum. Evaluarea privește corpuri de apă delimitate la scară hidrologică și condițiile raportate pentru un anumit ciclu. Problemele locale, poluarea unor fântâni, secetele recente sau modificările presiunilor asupra unui acvifer pot necesita monitorizare mai detaliată decât cea reflectată de indicatorul agregat.

Raportul tehnic identifică în Europa Centrală și de Est presiuni asociate poluării agricole difuze, apelor uzate evacuate în afara rețelelor de canalizare, activităților industriale și miniere și siturilor contaminate. În cazul României, autorii remarcă și o creștere relativă a volumelor de apă subterană extrase pentru agricultură în seriile istorice analizate. Aceste constatări indică domenii de urmărit, dar nu permit atribuirea celor 11% din suprafața cu stare chimică necorespunzătoare unei singure surse de poluare.

La nivel european, nitrații și pesticidele rămân principalele substanțe care contribuie la clasificarea necorespunzătoare a stării chimice. Nitrații pot ajunge în apă prin fertilizare și alte surse de azot, iar pesticidele și produșii lor de degradare pot persista în sol și se pot deplasa spre acvifere. Intensitatea contaminării depinde de substanțe, condițiile geologice, practicile agricole, cantitatea precipitațiilor și timpul necesar infiltrării. EEA semnalează că, deși concentrațiile de nitrați s-au stabilizat în ansamblu, poluarea continuă să fie semnificativă în anumite regiuni. Aproximativ 87% dintre punctele de monitorizare analizate respectau standardul prevăzut de Directiva privind nitrații, în timp ce peste 10% dintre corpurile de apă subterană europene au înregistrat în mod persistent, în seriile disponibile din 2013, concentrații de pesticide peste pragurile de calitate. Cele două cifre folosesc unități de evaluare diferite și nu pot fi comparate direct ca procente de suprafață afectată.

Dincolo de poluanții tradiționali, raportul identifică riscuri tot mai importante asociate metalelor și substanțelor persistente, mobile și toxice, inclusiv compușilor per- și polifluoroalchilici, cunoscuți drept PFAS. Aceștia pot proveni din anumite procese industriale, produse și activități istorice, iar unele substanțe sunt dificil de eliminat odată ajunse în mediul subteran. Autorii recomandă extinderea monitorizării pentru contaminanții emergenți și prevenirea pătrunderii lor în apă, nu doar tratarea contaminării după apariția acesteia.

Problemele chimice și cantitative se pot amplifica reciproc. Atunci când apa este extrasă într-un ritm mai mare decât poate fi refăcută, nivelurile subterane pot scădea, afectând izvoarele, râurile și ecosistemele dependente. În regiunile de coastă, scăderea nivelului apei dulci poate favoriza pătrunderea apei sărate în acvifere, diminuând posibilitățile de utilizare pentru consum sau irigații. În sens invers, poluarea poate face inutilizabilă o rezervă care, din punctul de vedere al cantității, ar fi suficientă.

EEA arată că extragerea totală de apă dulce din UE a scăzut în ultimele două decenii, în mare parte prin reducerea utilizării pentru răcirea centralelor electrice. Extragerile de apă subterană au evoluat însă în sens opus, sub presiunea agriculturii și a aprovizionării populației. Scăderea consumului total de apă poate ascunde astfel o dependență mai mare de acvifere.

Schimbările climatice adaugă o presiune pe termen lung. Temperaturile mai ridicate, secetele mai frecvente și precipitațiile intense pot modifica volumul de apă care pătrunde în sol și realimentează rezervele subterane. Ploile puternice nu asigură automat o alimentare mai bună a acviferelor: dacă apa se scurge rapid la suprafață sau întâlnește soluri degradate ori suprafețe impermeabile, o proporție mai mică poate ajunge în subteran. Raportul tehnic indică riscuri de scădere a alimentării naturale a acviferelor, mai ales în sudul Europei. Pentru regiunea mediteraneeană, simulările analizate proiectează reduceri de 25–50% până la sfârșitul secolului. În Europa Centrală rezultatele sunt mai incerte, iar în nord sunt posibile creșteri. Proiecțiile depind de scenariul climatic și de condițiile locale; ele nu descriu pierderi deja măsurate și nu se aplică uniform României.

Efectele nu se limitează la utilizarea umană. Apa subterană susține izvoare, zone umede, turbării și unele habitate riverane și terestre. Evaluarea EEA arată că numai 17% dintre habitatele identificate ca potențial dependente de niveluri ridicate ale apei subterane se aflau într-o stare de conservare favorabilă la raportarea pentru 2019. Indicatorul privește starea habitatelor, nu procentul corpurilor de apă subterană poluate și nici exclusiv efectul extragerilor de apă. Această diferență între indicatori relevă o limită a monitorizării. Un corp de apă poate îndeplini criteriile chimice și cantitative utilizate în Directiva-cadru privind apa, fără ca toate ecosistemele asociate să se afle într-o stare bună. De aceea, autorii raportului solicită evaluări care să conecteze mai precis informațiile privind calitatea și cantitatea apei cu starea habitatelor și cu presiunile exercitate asupra acestora.

Constatările sunt publicate în contextul Strategiei europene pentru reziliența apei, prezentată de Comisia Europeană la 4 iunie 2025. Strategia urmărește restaurarea și protejarea circuitului natural al apei, asigurarea accesului la apă curată și dezvoltarea unei economii care utilizează resursele de apă mai eficient. Comisia a stabilit o ambiție europeană de îmbunătățire a eficienței utilizării apei cu cel puțin 10% până în 2030 și încurajează statele membre să își fixeze obiective potrivite condițiilor naționale. Obiectivul de eficiență este o orientare la nivelul UE, pentru care statele sunt încurajate să își stabilească ținte adaptate situației naționale. Strategia acordă prioritate reducerii cererii și pierderilor înaintea exploatării unor resurse suplimentare. Obligațiile juridice privind protejarea și îmbunătățirea apelor rămân cele stabilite în legislația europeană.

EEA recomandă prevenirea poluării la sursă, controlarea mai eficientă a volumelor extrase și aplicarea unor măsuri care să ajute apa să pătrundă în sol și să realimenteze acviferele. Printre soluțiile analizate se află restaurarea zonelor umede, protejarea solurilor, reducerea suprafețelor impermeabile și îmbunătățirea gestionării terenurilor agricole și urbane. Pentru rezervele deja contaminate, intervențiile sunt adesea costisitoare, iar refacerea calității poate dura decenii.

Pentru România, evaluarea indică o situație cantitativă favorabilă la nivelul corpurilor raportate, dar probleme chimice persistente pe 11% din suprafața lor. Următoarele evaluări vor arăta dacă prevenirea poluării și protejarea zonelor de realimentare a acviferelor produc îmbunătățiri măsurabile.






























RELATED ARTICLES