IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri.

București, 22 septembrie 2026. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori şi operatori de proiecte mixed-use din România, anunță un parteneriat care marchează un moment de referință pentru piața de publicitate indoor din țară. Este primul proces de integrare la scară națională realizat de platformă şi primul operator național care alege să lucreze altfel.

Generatik centralizează într-o singură platformă întregul proces de comandă și implementare a campaniilor, oferind transparență asupra tuturor spațiilor publicitare disponibile și integrând lanțul de producție, montaj și demontaj. Astfel, brandurile şi agențiile beneficiază de economie de timp și de o administrare mai eficientă a campaniilor publicitare.

Contextul în care vine acest parteneriat este relevant. The Mall Effect Index, studiul longitudinal realizat anual de Generatik împreună cu Reveal Marketing Research, a înregistrat în 2026 un scor de 70 de puncte din 100, al treilea an consecutiv de creştere. Datele confirmă că mallul este unul dintre cele mai eficiente canale de comunicare din România: 64% dintre vizitatori declară că au cumpărat ceva după ce au văzut o reclamă în mall, iar cheltuiala medie per vizită a ajuns la 383 de lei, cu 17% mai mult decât acum doi ani, peste rata inflației.

Datele Mall Effect Index ne arată că mall-ul este unul dintre cele mai eficiente canale de comunicare din România. Dar eficiența depinde și de cât de ușor poți ajunge la el. IULIUS a ales să schimbe asta„, a declarat Răzvan Marincoi, Product Manager Generatik și creatorul The Mall Effect Index.

Platforma Generatik vine în completarea serviciilor de media sales dezvoltate de IULIUS, oferind o modalitate suplimentară de acces la reţeaua proprie de advertising. În același timp, echipa dedicată de Media Sales continuă să ofere consultanță și soluții personalizate pentru parteneri.

IULIUS dispune de una dintre cele mai puternice rețele de publicitate digitală de pe piaţa locală, reunind peste 380 de ecrane și mai mult de 1.400 mp de suprafață de afișare. La Iulius Mall Cluj se regăsește și unul dintre cele mai mari ecrane LED din Europa, cu o suprafață de 203 mp, care beneficiază de o amplasare strategică la intrarea în mall.

 

Pentru noi, parteneriatul cu Generatik înseamnă că ne asumăm responsabilitatea de a fi primii care fac lucrurile altfel într-o piață care abia acum primește instrumentele de care are nevoie. Totodată, acest demers valorifică forța rețelei digitale IULIUS, prezentă atât în centrele noastre de retail, cât și în cele 15 clădiri office, unde înregistrăm anual peste 74 de milioane de vizite. Astfel, le oferim partenerilor acces la audiențe relevante și la instrumente moderne, care sporesc eficiența și flexibilitatea campaniilor„, a declarat Bogdan Bălteanu, Head of Media Sales la IULIUS.

Generatik este dezvoltată de echipa Brand Management, companie cu peste 20 de ani de experiență în gestionarea campaniilor publicitare indoor. Platforma este primul pas al unui marketplace național de publicitate indoor, planificat pentru primăvara lui 2027, care va permite oricărui brand din România să comande spații publicitare din orice mall, în 20 de minute, dintr-un singur loc și cu prețuri vizibile.

***

Despre Generatik

Generatik este prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri și spații comerciale. Dezvoltată de Brand Management, companie cu peste 20 de ani de experiență în media de mall, platforma centralizează într-un singur ecosistem planificarea, rezervarea, producția și măsurarea campaniilor publicitare indoor, oferind brandurilor și agențiilor acces în timp real la spațiile publicitare din cele mai importante centre comerciale din țară. Generatik este inițiatorul The Mall Effect Index, primul studiu longitudinal dedicat măsurării comportamentului de consum și eficienței publicității indoor din România, realizat împreună cu Reveal Marketing Research, cu scopul de a aduce mai multă transparență și consistență în înțelegerea acestui canal de comunicare.

 

Despre IULIUS

Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Portofoliul său cuprinde peste 320.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 74 de milioane de vizite.

Compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 260.000 mp, în care sunt prezente 145 de companii, unde lucrează peste 29.000 de angajați.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii