- Meta Estate Trust a obținut venituri de peste 6,3 milioane de lei în primele 6 luni ale anului 2023, în creștere cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut;
- Compania a încasat echivalentul în lei a 3,4 milioane de euro din tranzacții;
- Profitul brut de 3,4 milioane de lei înregistrat în primele șase luni este de cinci ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut.
București, 30 august 2023: Meta Estate Trust, (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a obținut în primele 6 luni ale anului 2023 venituri de peste 6,3 milioane de lei, în creștere cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, Meta Estate Trust a încasat echivalentul în lei a cca. 3,4 milioane euro din tranzacții, realizând un exit total din 2 proiecte de investiții și parțial din alte 4. Marja brută a investițiilor exitate în primul semestru al 2023, înainte de cheltuielile generale, s-a situat la 3,8 milioane lei. Profitul brut de 3,4 milioane de lei înregistrat este de cinci ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Activele totale au depăsit pragul de 100 de milioane de lei la finalul semestrului 1.
Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust:
„Într-un context de piață provocator, modelul de afaceri Meta Estate Trust s-a dovedit performant. În primele 6 luni ale anului 2023 am investit peste 4,8 milioane euro în 8 proiecte de investiții, dintre care 4 proiecte noi în București, Constanța și Brașov. Beneficiem de o poziție bună de numerar și vom continua să investim în noi oportunități de piață. Lucrăm pentru a ajusta strategia companiei cu obiectivul de a mări randamentele investițiilor din portofoliu și de a minimiza în continuare riscurile investiționale.”
Strategia de dezvoltare pe termen mediu a Meta Estate Trust are ca obiective principale obținerea unui randament investițional atractiv pentru acționari (ROE 15% anualizat pe cicluri de 2-3 ani), scalarea modelului de business la pragul de 100 milioane de euro total active și transferul pe Piața Principală a Bursei de Valori București.
Tudor Cartianu, presedinte CA Meta Estate Trust
Piața rezidențială din România a traversat o perioadă de stagnare în ceea ce privește volumul tranzacțiilor, influențată de creșterea costurilor de finanțare, scăderea numărului și volumului de credite ipotecare acordate populației, precum și de inflația care a afectat puterea de cumpărare și veniturile disponibile. Cred ca in cadrul actual al sectorului de real – estate din România și chiar din regiune că există loc pentru cresterea Meta Estate Trust și atingerea obiectivelor propuse.
Despre Meta Estate Trust
Meta Estate Trust este o companie tip holding, cu activitate în sectorul imobiliar, fondată în martie 2021 de un grup de antreprenori români cu experiență în real estate și piața de capital. Din 29 august 2022, Meta Estate Trust este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, având simbolul bursier MET. Începând cu data de 20 martie 2023, acțiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO.
Compania a investit de la înființare în mai mult de 25 de proiecte imobiliare, acționând ca partener al dezvoltatorilor imobiliari prin participare la capital, precum și prin achiziții de locuințe în proiecte rezidențiale în faze incipiente ale construcției, în București și în marile orașe.
Politica investițională se bazează pe un un mix de tipologii investiționale cu profile de randament și risc diferite, cu un portofoliu diversificat și flexibil, care se poate adapta ușor ciclurilor de piață.
Contact de presă:
Diana Pearsica