Nicu Marcu, ASF: „Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei românești”

„Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de Capital 2022 – 2026”, un proiect derulat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în colaborare cu Ministerul Finanțelor, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), a fost publicată la secțiunea Transparență decizională, pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Strategia a avut la bază „Raportul OECD privind piața de capital din România” care a propus, în urma unei analize aprofundate a pieței de capital din România, un set de recomandări care privesc cu precădere îmbunătățirea cadrului instituțional, juridic și de reglementare, în vederea valorificării oportunităților de dezvoltare a pieței autohtone.

„Proiectul însumează principii și măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și facilitarea accesului la finanțare pentru toate categoriile de investitori. Subliniez că, pentru atingerea acestui obiectiv, ASF are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România pentru investitori și pentru emitenți”, precizează Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

„În acord cu recomandările OECD, Autoritatea de Supraveghere Financiară lucrează continuu la îmbunătățirea cadrului de reglementare, având ca obiectiv simplificarea accesului la piață, atât pentru emitenți cât și pentru investitori, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparență și de protecție a investitorilor pe piața de capital. Prin aceasta, ASF dorește să contribuie la creșterea lichidității pieței de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacționate și a operațiunilor derulate în cadrul acesteia. Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei românești, un important izvor de finanțare al acesteia și o platformă de tranzacționare a pachetelor de acțiuni ale celor mai importante și atractive companii românești”, a mai declarat Președintele Autorității, domnul Nicu Marcu.

„Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de Capital 2022 – 2026” urmărește implementarea unor îmbunătățiri punctuale, pentru a crește atractivitatea pieței locale, prin dezvoltarea infrastructurii și a parametrilor de funcționare. De asemenea, Strategia urmărește creșterea numărului de investitori activi retail, precum și diversificarea, respectiv atragerea de noi investitori instituționali.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Valul de căldură crește factura la energie, dar ne arată și cât suntem de vulnerabili

De fiecare dată când temperaturile urcă, consumul crește, aparatele...

Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

de Oana Ijdelea   De câțiva ani, piața energiei din România...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii