Sume considerabile obținute de consumatori prin intermediul SAL-Fin

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) reprezintă o soluție reală pentru consumatori de a-și rezolva diferendele pe care le au cu societățile de asigurare.

Sumele pe care păgubiții le primesc, în urma concilierilor intermediate de SAL-Fin, sunt sensibil mai mari față de cele oferite inițial de către asigurători.

Spre exemplu, un păgubit RCA a depus o cerere de despăgubire pentru suma de 112.313 lei, iar asigurătorul a oferit suma de 8.444 lei. Consumatorul nemulțumit de suma primită a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, compania de asigurare a fost obligată la plata unei diferențe, în valoare de 103.868 lei, plus penalități de întârziere de 0,2% pe zi.

Într-un alt caz, societatea de asigurare a făcut o ofertă de despăgubire în valoare de 67.205 lei, iar în urma intervenției conciliatorilor SAL-Fin a fost stabilită drept despăgubire suma de 94.755 lei.

Într-un dosar încadrat în categoria daunelor totale, oferta de despăgubire inițială transmisă de asigurător a fost în cuantum de 43.727 lei. Păgubitul RCA, nemulțumit de ofertă, a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, asigurătorul a recalculat valoarea de piață a autovehiculului și a suplimentat suma inițială cu 28.512 lei. Tot în acest dosar, asigurătorul a plătit în plus, pentru lipsa de folosință, 48.431 de lei, după ce inițial plătise doar 11.883 de lei din suma cuvenită.

Într-un alt dosar de daună totală, păgubitul RCA a primit, în urma concilierii SAL-Fin, suma de 32.737 de lei, față de 25.528 de lei cât fusese oferta inițială de despăgubire primită din partea firmei de asigurare.

În general, procesul de conciliere durează, în medie, între o lună și două luni, însă au fost cazuri când părțile s-au înțeles în numai două zile.

De la începutul anului și până în prezent, SAL-Fin a primit circa 1.100 de cereri de soluționare dintre care a rezolvat peste 600.

Mai multe detalii despre activitatea SAL-Fin puteți să găsiți aici.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Miopia politică: de ce ne sabotăm singuri?

În politică, miopia nu este o simplă deficiență vizuală...

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii