Banca Mondială a îmbunătățit semnificativ estimarea de creștere a economiei României în 2016, cu 1,1 puncte procentuale, la 5,1%, susținută de politica fiscală expansionistă și condițiile mai favorabile de pe piața muncii, potrivit unui raport privind economia Europei și Asiei Centrale publicat marți de instituția financiară.
În luna iunie, Banca Mondială se aștepta la o creștere economică de 4%, informează agenţia de presă News.ro. Pentru 2017, instituția financiară prognozează un avans al PIB de 3,8%, cu 0,1 puncte peste ritmul anticipat în iunie, în timp ce pentru 2018 a menținut estimarea la 3,4%. În raport se arată că economia românească a avansat cu 5,2% în prima jumătate a acestui an, cel mai rapid ritm după 2008 și cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
”Creșterea a fost alimentată de politica fiscală expansionistă și de progresele pieței muncii care, combinate cu sprijinul sporit acordat unor categorii vulnerabile, au contribuit la reducerea sărăciei”, se arată în raport.
Potrivit BM, creșterea economică rămâne solidă în 2016 și 2017, dar riscurile pentru perspectivă s-au amplificat, ceea ce sugerează că România ar avea de câștigat de pe urma refacerii rezervelor bugetare. Creșterea economică va rămâne solidă în 2017, când vor fi implementate noi măsuri de relaxare fiscală, inclusiv reducerea TVA la 19%, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și reducerea accizei pe carburanți.
Inflația scăzută și politica monetară relaxată ar putea ajuta la îmbunătățirea creditării companiilor, care ar avea un efect pozitiv asupra investițiilor private. Totuși, legea dării în plată a adus incertitudini în cadrul elgal al sectorului financiar, cu posibile efecte negative asupra incluziunii financiare, bilanțurilor contabile ale băncilor și sectorului construcțiilor, fiind probabil să conducă la litigii pentru bănci.
În plus, consumul privat mai mare va amplifica probabil deficitul de cont curent. Inflația va rămâne negativă până la sfârșitul lui 2016, când se va disipa efectul reducerii TVA, potrivit BM. Instituția prognozează pentru 2016 o inflație de -1,5%, pentru 2017 de 1,2%, iar în 2018 de 2,3%.
Raportul menționează că Banca Națională a României anticipează o accelerare treptată a inflației spre nivelul de 2%, până la sfârșitul lui 2017. eficitul de cont curent va urca la 3,6% în 2017, din cauza cererii puternice pentru importuri, ceea ce va pune capăt, probabil, declinului datoriei externe.
Banca Mondială se așteaptă la un deficit bugetar de 2,8% din PIB în 2016, precum și în următorii doi ani, datoria publică urmând să urce la 40,3% în 2017, de la 39,8% în 2015. eclinul veniturilor bugetare ar putea fi compensat parțial de cheltuielile de capital sub așteptări, din cauza lipsei unor proiecte suficiente finanțate prin fonduri europene, în perioada 2014-2020. ”Guvernul trebuie să țină sub control presiunile de cheltuieli și să îmbunătățească eficiența colectării taxelor, pentru a evita să intre în procedură de deficit excesiv”, avertizează raportul.
Există riscuri de încetinire a creșterii, din cauza presiunilor pentru cheltuieli ad-hoc și de încetinire a reformelor structurale, generate de alegerile din decembrie. Totuși, după ani de consolidare fiscală și creștere economică ridicată, România are o poziție macroeconomică solidă și un nivel moderat al datoriei publice.
Pe termen mediu, politica fiscală ar trebui să se reechilibreze, de la stimularea consumului la susținerea unei creșteri sustenabile, care să înscrie România pe o traiectorie care să o transforme într-o țară cu venituri ridsicate. Între măsurile structurale care vor ajuta la creșterea capacității productive se numără combaterea corupției, a calității cheltuielilor, consolidarea administrației publice și a companiilor de stat și simplificarea cadrului de reglementări.
Comisia Europeană a îmbunătățit la începutul lunii noiembrie estimarea de creștere a economiei României în 2016 cu 1 punct procentual, la 5,2%, potrivit prognozei de toamnă, în care se arată că avansul este susținut de relaxarea fiscală și creșterea salariilor. În următorii doi ani, Comisia prognozează că avansul PIB va încetini la 3,9% în 2017 și la 3,6% în 2018.
FMI a îmbunătățit la rândul său, în octombrie, estimarea privind creșterea economiei României în 2016 cu 0,8 puncte procentuale, la 5%, iar pentru 2017 anticipează un avans mai ridicat cu 0,2 puncte, la 3,8%, conform ediției de toamnă a raportului World Economic Outlook (WEO) al instituției financiare.
În septembrie, Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în urcare, de la 4,2% până la 4,8%, estimarea oficială de creștere economică pentru acest an, după evoluția mult peste estimări din prima jumătate a acestui an, arată prognoza preliminară de toamnă realizată de instituție.