spot_img
AcasăEconomieBancnota de 500 Euro nu va mai fi tipărită în Germania și...


Bancnota de 500 Euro nu va mai fi tipărită în Germania și în Austria

Zilele bancnotei de 500 euro sunt numărate. Consiliul Băncii Centrale Europene (BCE) a decis încă de acum doi ani sistarea emisiunii problematicei bancnote, care ar stimula finanțarea de activități teroriste și spălarea de bani, potrivit Hotnews.ro

Pentru a asigura o trecere lină la seria de bancnote Euro-2, Bundesbank-ul german și Banca Națională a Austriei au hotărât, inițial, să continue tipărirea acesteia. Însă în 26 aprilie e „Schluss“, adică gata cu tipărirea de bancnote liliachii. Nu toată lumea întâmpină vestea cu relaxare, enervați sunt mulți cumpărători de mașini, obișnuiți să plătească cash.

Bancnota de 500 euro nu mai e inclusă în noua Serie Europa, care va ieși de sub tipar, deoarece valoarea ei mare „ar putea favoriza activități ilegale“, după cum scrie publicația austriacă Heute.at. Restul cupiurilor de 5, 10, 100 și 200 euro rămân neschimbate.

Informația oficială a Băncii Naționale a Austriei (OeNB) este că „nimeni nu trebuie să-și facă griji, bancnota de 500 euro este în continuare mijloc de plată legal și rămâne momentan în circulație“. „Acest lucru înseamnă, concret, că aceste bancnote pot fi date în continuare clienților, de către bănci – atâta vreme cât ele sunt în stoc“.

Și BCE a precizat că bancnota de 500 euro își va păstra valoarea pe timp nedeterminat, chiar dacă tipărirea sa va fi sistată. Măsura este menită să combată finanțările de acțiuni teroriste și plata muncii la negru.



























RELATED ARTICLES