spot_img
AcasăEconomieSalariul mediu net a crescut cu peste 18% în ianuarie, față de...


Salariul mediu net a crescut cu peste 18% în ianuarie, față de aceeași lună a anului trecut

Românii au câştigat mai puţin la începutul anului. Potrivit Institutului Naţional de Statistică INS, câştigul salarial mediu net a ajuns în ianuarie 2017 la 2,300 de lei, în scădere faţă de luna precedentă 2,3%. Cu toate acestea, suma este cu 18 procente mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Cele mai mari valori au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai mici pentru angajații din hoteluri şi restaurante.
Comparativ cu luna ianuarie a anului 2016, salariul mediu net s-a majorat cu 18,4%. Pe de altă parte, câștigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă, deoarece nu s-au putut realiza producţii ori încasări mai mari sau angajări de personal cu câştiguri salariale majorate.
Cele mai importante scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, cu 31,9% și cu 28,6% pentru sectorul de fabricare a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Scăderi au fost observate şi în silvicultură şi exploatare forestieră, fabricarea altor mijloace de transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu valori cuprinse între 17,5% şi 23,5%, precum şi în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, tranzacţii imobiliare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, industria metalurgică, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor și echipamentelor, cu valori cuprinse între 12% şi 16,5%.
Majorările câștigului salarial mediu net în anumite sectoare s-au datorat acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi de realizările de producţie ori de încasările mai mari.
Creșteri importante ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate și în fabricarea produselor din tutun (+50,9%), activităţi de asigurări, şi ale fondurilor de pensii (+39,0%), activităţi de editare (+18,5%).

















RELATED ARTICLES