Guvernul alocă 19 milioane de euro, o nouă tranșă pentru programele destinate IMM-urilor

Guvernul a aprobat joi alocarea temporară a celei de-a doua tranșe în valoare de 19,038 de milioane de euro pentru a asigura necesarul de finanțare, pentru luna aprilie a.c., a Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (POIIMM), fondurile fiind alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice, conform unui comunicat al Executivului.

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).

Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare de sprijin pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.

Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.

Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.

Guvernul a aprobat, în luna februarie, alocarea temporară a primei tranşe în sumă de 74,05 milioane de euro pentru asigurarea necesarului de finanţare, pentru luna februarie 2017, Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Iniţiative pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (POIIMM).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

De la tăieri de costuri la disciplină financiară: de ce IT-ul scapă mereu de sub control

de László Pálházi, Principal, Horváth România   În aproape orice companie...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Analiza. Plafonarea marjelor și reducerea cantității de biocarburant pentru scăderea prețului final la motorină

Plafonarea marjelor este  intervenția „inteligentă” care lovește selectiv O a...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii