spot_img
AcasăEconomieÎn România sunt cele mai mari diferențe dintre dintre bogați și săraci...


În România sunt cele mai mari diferențe dintre dintre bogați și săraci din UE

Cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE se înregistrează în România (2015), pe locurile următoarele fiind Lituania și Bulgaria, se arată în datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

„În anul 2015, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Cehia şi Slovacia (3,5 fiecare), Slovenia şi Finlanda (3,6 fiecare), Belgia şi Olanda (3,8 fiecare), iar cele mai mari în România (8,3), Lituania (7,5), Bulgaria (7,1), Spania (6,9), Grecia şi Letonia (6,5 fiecare)”, informează INS.

Statele care au valori reduse ale indicelui inegalităţii veniturilor prezintă şi rate de sărăcie mult inferioare mediei europene.

Potrivit publicaţiei INS, anul trecut, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obţinut venituri de 7,2 ori mai mari decât cele din gospodăriile sărace.

„În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obţinut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalităţii veniturilor a avut o creştere accelerată până în anul 2015, când a atins şi maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă şi în 2014. Cum era de aşteptat, inegalitate mai mare a veniturilor băneşti disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, faţă de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale”, se arată în document.

„Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbaţi decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanţă relativ mai mică faţă de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferenţă s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin faţă de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populaţia săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând uşor la 36,2%”, precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică ‘distanţa’ la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.













RELATED ARTICLES