spot_img
AcasăEconomieMoneda euro, pe cale de dispariţie?


Moneda euro, pe cale de dispariţie?

Euro ar putea să dispară peste zece ani. Este scenariul lui Emmanuel Macron, fost ministru francez al Economiei şi actual candidat la alegerile prezidenţiale din hexagon. Potrivit lui, moneda unică ar putea să nu mai existe, dacă  Parisul și Berlinul nu vor reuși să o consolideze. Macron a adăugat că actualul sistem este unul care favorizează Germania pe seama statelor membre mai slabe.

„Adevărul este că trebuie să recunoaștem cu toții că euro este incomplet și că nu poate supraviețui fără reforme majore”, a spus Macron, care până anul trecut a fost ministru al Economiei în guvernul președintelui socialist Francois Hollande, într-un discurs la Universitatea Humboldt din Berlin. „Euro nu a furnizat Europei o suveranitate internațională deplină în raport cu dolarul. Nu a furnizat Europei o convergență naturală între diferitele state membre”, a adăugat Macron, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, Franța trebuie să implementeze reforme pe piața muncii și să restructureze sistemul de educație, în timp ce Germania trebuie să accepte că mai multe investiții, în loc de austeritate, care pot stimula creșterea economică în zona euro.

„Disfuncționalitatea monedei euro este un lucru bun pentru Germania”, a mai spus Macron, adăugând că lipsa încrederii între Franța și Germania blochează o serie de reforme majore care ar crește solidaritatea între statele membre ale zonei euro. „Menținerea status quo-ului este echivalentă cu dezmembrarea euro peste 10 ani”, a apreciat fostul ministru francez al Economiei.

Emmanuel Macron a propus crearea unui buget al zonei euro pentru finanțarea investițiilor orientate spre creștere și acordarea de asistență financiară pentru statele membre cu dificultăți. Însă, aceste idei sunt respinse vehement de cancelarul german Angela Merkel și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, care trebuie să țină cont de rezistența germanilor față de acordarea de ajutoare Greciei.

Macron, 39 de ani, a câștigat teren în cele mai recente sondaje de opinie care îl clasează pe locul trei în preferințele electoratului, după candidatul conservator Francois Fillon și liderul extremei drepte Marine Le Pen.













RELATED ARTICLES