Pregătirea economiei Europei pentru război

0
35












De Lucrezia Reichlin

LONDRA – Uniunea Europeană a arătat o unitate politică remarcabilă – și, pentru mulți oameni, surprinzătoare chiar – în răspunsul la invazia Rusiei asupra Ucrainei. De la suspendarea gazoductului Nord Stream 2, la excluderea unor bănci rusești din sistemul de mesagerie financiară SWIFT pentru plățile bancare internaționale și până la revocarea statutului comercial al Rusiei de „națiune cea mai favorizată”, membrii UE au luat măsuri decisive pentru a constrânge Rusia din punct de vedere economic. Dar Europa nu a luat încă măsuri adecvate pentru a-și proteja propria economie de consecințele războiului președintelui rus Vladimir Putin.

La o recentă întâlnire informală la Versailles, președintele francez Emmanuel Macron i-a îndemnat pe colegii săi lideri din UE să se concentreze mai întâi pe ceea ce trebuie să facă și să amâne pentru mai târziu discuțiile despre cum anume să o facă. A fost o sugestie înțeleaptă din partea unui lider care înțelege că noile instrumente de politică, care pot implica o mai mare împărțire a sarcinilor între statele membre, tind mai mult să dividă decât să unească.

Așadar, liderii UE și-au exprimat angajamentul „hotărât” de a susține investițiile în capacitățile de apărare. Germania, de exemplu, va aloca încă 100 de miliarde de euro (111 de miliarde de dolari) pentru apărare în acest an. Și UE a dezvăluit un plan pentru reducerea cu două treimi în acest an a importurilor de gaz rusesc și pentru a pune capăt dependenței sale de combustibilii fosili ruși până în 2030 – un proces care va cere o tranziție verde accelerată.

Însă liderii UE nu au conștientizat pe deplin efortul comun care va fi necesar pentru a-și atinge obiectivele, mai ales într-un moment în care se strâng cu rapiditate potrivnice vânturi economice. De fapt, factorii de decizie europeni par să subestimeze în mare măsură provocările economice care urmează.

Europa, în negare

Este uluitoare tăcerea liderilor europeni cu privire la sarcinile care urmează, când e atât de evident cât de mult transformă războiul din Ucraina peisajul macroeconomic global. În UE, mai mult decât oriunde altundeva în lume, guvernele naționale vor trebui să mărească semnificativ cheltuielile publice, pe măsură ce încearcă să-și consolideze capacitățile de apărare, să construiască o nouă infrastructură energetică, să sprijine gospodăriile și întreprinderile care se confruntă cu costuri în creștere ale energiei și să facă față unei mari -criza refugiaților. Pentru a satisface aceste nevoi, guvernele se vor îndatora mai mult și o vor face într-un moment în care bilanțurile lor sunt deja împovărate de datoriile contractate după criza financiară din 2008 și în timpul pandemiei.

Creșterea inflației va agrava problema. Războiul exacerbează și prelungește creșterile prețurilor mărfurilor și blocajele aprovizionării care au alimentat inflația în ultimii doi ani. Rezultatul va fi poveri mai mari ale datoriei publice, presiunea ascendentă asupra ratei dobânzii reale de echilibru, volatilitatea creșterii producției și o probabilă creștere a primelor de risc în unele țări, ceea ce ar putea duce la fragmentarea financiară.

Până acum, Comisia Europeană face puțin pentru a atenua aceste riscuri. S-a discutat despre un pachet economic cu trei piloni: reutilizarea împrumuturilor acordate în cadrul fondului de redresare din pandemie (Next Generation), noua datorie pentru a strânge bani pentru împrumuturi în cazul creșterii prețurilor la energie și noi orientări privind aprobarea rapidă de subventii de stat. Dar după întâlnirea de la Versailles, se pare că doar a treia măsură va primi sprijin. Nici măcar nu este clar dacă liderii UE vor fi de acord să amâne reintroducerea regulilor fiscale ale Uniunii, care fuseseră suspendate în timpul pandemiei de COVID-19.

La fel de alarmant este felul în care se complace Banca Centrală Europeană. Pe 10 martie, a anunțat calendarul pentru anularea achizițiilor de active și a publicat proiecții macroeconomice remarcabil de optimiste pentru zona euro.

BCE se așteaptă la o creștere medie a PIB real de 3,7% în acest an, cu doar 0,5 puncte procentuale mai mică decât evaluarea sa din decembrie 2021. În 2023, proiectează o rată de creștere încă robustă de 2,8%, reflectând o revizuire în scădere de doar 0,1 puncte procentuale. Între timp, factorii de decizie se așteaptă ca inflația să ajungă la 5,1% în acest an, apoi să scadă la 2,1% în 2023. În mod clar, BCE nu anticipează un compromis abrupt între inflație și producție în viitorul apropiat, cu atât mai puțin ca zona euro să fie cuprinsă de stagflatie (coexistența stagnării, inflației și șomajului, n. trad.).

Previziunile BCE sunt însă cel puțin optimiste. Luați în considerare proiecția conform căreia inflația va scădea brusc anul viitor, care se bazează pe o analiză a ratelor dobânzilor de pe piață și presupune că nu există nicio modificare a politicii. În consecință, scăderea proiectată a BCE este determinată în întregime de o prognoză a evoluției prețurilor la energie bazată pe prețurile futures la petrol. Dar, la orizont de un an, piața futures pe petrol este foarte fragilă și, prin urmare, este un ghid la fel de nesigur. Mai mult, se poate pune întrebarea de ce BCE își înăsprește politica monetară dacă se preconizează că inflația vie va reduce din cauza scăderii exogene a prețurilor petrolului.

“Trezirea din beție”

Piețele financiare cu siguranță nu sunt convinse de evaluarea BCE. Piața inflației-swap-urilor implică o așteptare ca Indicele armonizat al Prețurilor de Consum – indicele pe care BCE îl folosește pentru a ținti inflația din zona euro – va ajunge la 4% în februarie 2024.

Astfel de previziuni par mult mai plauzibile decât predicțiile BCE. Companiile europene se confruntă deja cu deficitele de aprovizionare și cu creșterea prețurilor mărfurilor. Deși economia reală nu dă încă semne clare de încetinire, toate semnele indică un șoc masiv al ofertei care va duce la costuri de producție semnificativ mai mari.

Merită să ne amintim că, în perioada de după 1945, majoritatea recesiunilor economice au fost precedate de un șoc petrolier asociat cu un război. Dacă prețul petrolului ar ajunge la 200 de dolari pe baril, lumea s-ar confrunta probabil cu o recesiune la fel de severă ca cea din 1979. În timp ce inflația din anii 1970 a fost în cele din urmă controlată, datorită fostului președinte al Rezervei Federale din SUA, Paul Volcker, creșterea a suferit considerabil pe parcurs.

Este posibil ca BCE să nu se aștepte la un compromis ascuțit între creștere și inflație, dar în curând, această alegere sumbră ar putea deveni inevitabilă. Va lua BCE măsuri dure împotriva inflației, chiar dacă zona euro se află în recesiune? Și va face acest lucru chiar dacă autoritățile fiscale vor crește cheltuielile publice cu aproximativ 1,5-2% din PIB, cel mai probabil finanțate din datoria națională? Nu este greu de observat că asocierea dintre relaxarea fiscală și înăsprirea monetară ar pune sub presiune atât finanțele publice, cât și performanța economică.

O nouă realitate economică

Provocarea cu care se confruntă UE astăzi este excepțională. Soluțiile extrase din același vechi manual, axate pe țintirea inflației și pe regulile fiscale, nu vor funcționa. Iar măsurile asupra cărora blocul a convenit – inclusiv relaxarea temporară a regulilor privind ajutorul de stat (pentru ca guvernele să poată ajuta companiile care se confruntă cu probleme de lichiditate rezultate din sancțiunile impuse Rusiei) și eforturile de reducere a dependenței de energia rusă – nu sunt suficiente. Cu cât liderii Europei recunosc mai devreme acest lucru, cu atât mai bine.

Vestea bună este că UE a demonstrat că poate face față unei provocări excepționale, implementând instrumente noi și acceptând nevoia de a împărți riscul. Când a început pandemia, blocul a conceput și a convenit rapid asupra Next Generation EU, care, finanțată prin emiterea de datorii comune pentru prima dată, a canalizat peste 800 de miliarde de euro către redresarea economică și reconstrucție. Schema, susținută de programul de achiziții de urgență pentru pandemie (PEPP) de 750 de miliarde EUR al BCE, a permis o combinație puternică de sprijin fiscal și monetar.

Dar UE nu este o federație, iar capacitatea sa de a furniza o politică unificată într-o criză este supusă limitărilor politice și legale. Acest lucru ar putea împiedica acțiunea de care este nevoie astăzi. La mai puțin de doi ani de la răspunsul excepțional la COVID-19, mulți europeni ar putea considera suspect un apel pentru încă și mai multe măsuri speciale. Excepțional sau nu, ceea ce se repetă, în opinia lor, ar putea deveni permanent.

Măsurile de care UE are nevoie pentru a face față războiului din Ucraina au într-adevăr multe în comun cu cele implementate ca răspuns la pandemie. UE are nevoie de o nouă facilitate pentru a finanța cheltuielile de urgență care vor fi necesare, împreună cu angajamentul BCE de a introduce un program asemănător PEPP, dacă este necesar, pentru a furniza lichidități pieței și a combate fragmentarea financiară. În astfel de circumstanțe incerte, BCE ar trebui să ia în considerare flexibilitatea în distribuția geografică a achizițiilor de active și să manifeste multă prudență în retragerea sprijinului monetar.

Mai presus de toate, autoritățile monetare și fiscale ale UE trebuie să coordoneze și să calibreze instrumentele pe care le folosesc pentru a răspunde la criză. Instrumentele fiscale sunt mai bine echipate pentru a face față unui compromis între inflație și producție, deoarece pot fi vizate mai precis decât politica monetară. Și politica monetară este necesară pentru a sprijini funcționarea pieței și pentru a preveni ca riscurile de țară eterogene să conducă la fragmentarea financiară în zona euro.

Înregistrările istorice indică în mod clar că dezvoltarea capacității de a conduce o politică externă și de apărare comună, așa cum s-au angajat să facă liderii UE, va necesita construirea unei capacități economice comune. UE trebuie acum să-și adapteze guvernanța economică la acest imperativ. După un deceniu în care singura certitudine a fost volatilitatea sporită, UE trebuie să fie capabilă să implementeze măsurile de care are nevoie – indiferent cât de „excepționale” ar putea părea – într-un mod oportun și coerent.

Autorul:

Lucrezia Reichlin, fost director de cercetare la Banca Centrală Europeană, este profesor de economie la London Business School.

© Project Syndicate 2022

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here