Prețul spot al electricității din România a ajuns aproape dublu față de cel din Franța sau Germania

0
20


Prețul mediu zilnic al energiei electrice de pe piața spot din România a atins maximul ultimelor șase luni, electricitatea cu livrare în ziua de joi, 1 august, costând în medie 76,06 euro/MWh sau 360 lei/MWh, conform datelor Profit.ro.

Acest nivel al prețurilor este caracteristic unei perioade dificile de iarnă, un preț mai ridicat nemaifiind înregistrat în România de pe 24 ianuarie, când un MWh era tranzacționat în medie cu 84,7 euro/MWh, potrivit sursei citate.

Prețul din România este aproape dublu față de cel de pe piețele vest-europene, în Franța sau Germania, prețul pentru ziua următoare a energiei electrice situându-se puțin peste 40 de euro/MWh. Singura țară europeană în care a fost înregistrat pentru joi un preț mai ridicat decât în România este Croația, unde un MWh era cotat la 78,49 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here