Preţurile petrolului s-au majorat cu peste 2% din cauza atacului împotriva unei nave petroliere a Iranului

Preţurile petrolului a crescut vineri cu peste 2% după ce presa iraniană a relatat că o navă petrolieră a fost atacată în Marea Roşie, în apropiere de Arabia Saudită, în timp ce optimismul legat de o eventuală încheiere a războiului comercial dintre Statele Unite şi China asusţinut încrederea, transmite News.ro.

Contractele futures pentru petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, au crescut cu 1,41 dolari, respectiv cu 2,4%, pentru a închide la 60,51 dolari pe baril.

De asemenea, creşterile au fost temperate de o estimare a Agenţiei Internaţionale pentru Energie privind o atenuare a cererii în 2020. Cu toate acestea, preţurile petrolului Brent şi petrolului WTI au consemnat primele creşteri săptămânale din ultimele trei săptămâni, de 3,7%, respectiv de 3,6%, potrivit sursei citate.

Petrolierul iranian Suezmax a fost lovit vineri, în Marea Roşie, în apropiere de coasta Arabiei Saudite, potrivit presei iraniene, existând diferite variante referitoare la pagube.

Statele Unite vor trimite mai multe trupe, de ordinul miilor, în Araba Saudită, în urma atacurilor de luna trecută împotriva instalaţiilor petroliere ale regatului, care au înjumătăţit temporar producţia, atribuite de Washington şi de Riad Iranului.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii