spot_img
AcasăEconomiePrin noi înșine: Învățăm din propria istorie?


Prin noi înșine: Învățăm din propria istorie?

Vara asta am văzut reînviată o sintagmă istorică: „Prin Noi Înşine!“

Cu mai bine de o sută de ani în urmă, era utilizată de către înaintaşii liberalilor care ne promit astăzi un viitor mai bun, prin noi înşine. Totul începuse de fapt de  la una dintre doctrinele economice promovate de Partidul Naţional Liberal, în anii de după realizarea României Mari. Cui îi place istoria știe că numele acestei doctrine provine de la un articol-manifest, publicat în mai 1905 de economistul Vintilă I.C. Brătianu, în ziarul „Voinţa Naţională“. Articolul, cu titlul ce devenea simbol, „Prin noi înşine!“, exprima de fapt concepţia financiară bazată pe două coordonate majore: afirmarea urgenţei modernizării sistemului fiscal românesc şi opţiunea pentru respectarea strictă a principiului echilibrului bugetar. Parcă nimic mai actual ca astăzi, nu-i asa? Probabil că deloc întâmplător, astăzi, cei ce-și spun urmașii de drept ai PNL încearcă să readucă în actualitate deviza cu care istoricul Partid Naţional Liberal s-a consolidat în România. Avem lansată spre dezbatere ideea unei „economii liberale, centrată pe individ, pe stimularea iniţiativei private, a mediului de afaceri, capabil să genereze locuri de muncă şi investiţii“.

E drept însă ca despre stimularea economiei private și a mediului de afaceri, despre stimularea generării de locuri de muncă și despre atragerea de investiții străine vorbesc cam toți politicienii într-un glas, cam în aceeași termeni, nemaicontând apartenența lor la vreo doctrină politică, asta în cazul că ar avea cu adevărat vreuna. Dar criza financiară urmată de cea economică și socială a ultimilor ani impune de la sine un discurs politic care să conducă spre ideea că statul face eforturi de relansare a economiei private – principal realizator al Produsului Intern Brut și în aceeași măsură cel mai important generator de venituri bugetare – și de incurajare a creării de noi locuri de muncă care nu fac povara bugetului public într-o țară supra-împovărată cu cheltuieli bugetare. Discursul este firesc, binevenit și – am spune – chiar de dorit. Problema este că discursul, indiferent de cine îl lansează public, nu este susținut în practică de politicile economice care să confirme în viata reală buna intenție a diverselor guvernări post-criză. 

Dacă privim înapoi în istorie, vedem că doctrina liberală exprimată prin deviza „prin noi înşine”, era o expresie a naţionalismului economic prin care capitalul autohton trebuia protejat în faţa celui străin. Elita liberală a vremii considera că România dispune de resurse și condiţii naturale favorabile dezvoltării ei, dar era în același timp limitată în resursele financiare care să poată pune în valoare bogăţiile ţării. Se justifică astfel apelul la finanțele străine, dar în masura în care afluxul de capital străin reușea să pună în mișcare, prin asociere, și atreprenoriatul autohton.

Potrivit site-ului www.national-liberal.ro, cea mai semnificativă contribuţie pe plan teoretic şi practic la afirmarea principiului „prin noi înşine” a fost adusă de Vintilă Brătianu, primar al Capitalei, ministru de finanţe şi prim-ministru. În celebrul articol din 1905, intitulat chiar „Prin noi înşine”, Brătianu exprima „convingerea nestrămutată că prin noi înşine putem să ne desvoltăm pe toate căile” şi cerea „ să nu dăm elementului străin decât strictul necesar”. Logica politicii „prin noi înşine” viza şi dezvoltarea industriei ca ramură modernă a economiei. Brătianu afirma că „fără o industrie proprie naţională viitorul statului nu poate fi asigurat. Programul economic liberal susţinea că interesele generale ale României trebuiau să primeze în faţa intereselor burgheziei industriale şi bancare străine. Condiţiile necesare erau: valorificarea materiilor prime şi a resurselor de energie, creşterea potenţialului economic, asigurarea unor poziţii favorabile pe pieţe externe, pregătirea personalului calificat.

Principiul „prin noi înşine” nu se limita însă doar la politica economică liberală ci acoperea ideea generală de dezvoltare a întregii societăți românești: „regimul politic trebuia să se bazeze pe conceptele democratice occidentale, însă adaptate spaţiului românesc” (după Ştefan Păun, Sistemul politic al României în secolul XX. Evoluţia Partidului Naţional Liberal în perioada 1918-1938, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale „Dimitrie Bolintineanu”, 2000, pp.13-14, in www.national-liberal.ro accesat la 03.08.2014 ora 18:00).

La fel auzim și astăzi: adoptăm politicile occidentale, recomandările Comisiei Europene, dar le „ajustăm” la metehnele societății românești. O singură diferență majoră, cel putin la nivelul discursului public: Gânditorii liberali ai vremii și principalii teoreticieni ai doctrinei „prin noi înșine” credeau sincer că gradul industrializării depindea de gradul de şcolarizare şi de cultură al unei naţiuni. Astfel, educația era principala temelie pentru afirmarea europeană a naţiunii române. Din păcate, realitatea cotidianului, dimensionarea bugetară a efortului național de educare și educație precum și grija pentru „viitorime” a guvernelor post-decembriste demonstrează că „prin noi înșine” elimină astăzi valoarea intelectuală a națiunii și rămâne în fapt doar un măreț slogan interbelic, nicidecum și expresia relansării economico-sociale a națiunii.

În loc de concluzie, un citat cu valoare istorică ce e mai relevant astăzi ca oricând: “Când statul este astăzi cel mai mare consumator al veniturilor economiei naţionale, când statul cheltuieşte cu frenezie – aş putea spune cu dezmăţ – banul contribuabililor, greu plătit şi mai greu muncit, când bugetele cresc de la an la an cu miliarde, fără ca banul public să meargă la progresul obştesc, mai poate fi îndoială că statul este unul din autorii care au declanşat criza actuală?….Statul, prin bugetul lui enorm, soarbe anual toată vlaga ţării, împiedicând economia, atacând capitalurile private, împingând la fraudă şi evaziune de capitaluri peste frontieră – oricât ar fi de modeste – semănând îngrijorarea pentru ziua de mâine în toate gospodăriile cetăţenilor. Văd în statul risipitor de astăzi – prin urmare şi guvernul care îl administrează – principalul autor al crizei în care ne aflăm ….”[1](De vorbă cu dl Victor Slăvescu despre statul risipitor, în „Vremea” 13 februarie 1930, p. 5.).


[1] De vorbă cu dl Victor Slăvescu despre statul risipitor, în Vremea 13 februarie 1930, p. 5.

























RELATED ARTICLES