spot_img
AcasăEconomieROPEPCA: Importurile vor crește datorită prețului gazelor


ROPEPCA: Importurile vor crește datorită prețului gazelor

Plafonarea prețului de vânzare al gazelor din producția internă la 55 lei/MWh, sub nivelul de dinainte de liberalizarea pieței, de 60 lei/MWh, este o măsură contraconcurențială, menită să pună producătorii autohtoni într-o poziție discriminatorie în raport cu importul de gaze naturale, susține într-un comunicat, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).

În opinia ROPEPCA, această măsură conduce, pe termen mediu și lung, la creșterea dependenței de sursele externe. Creșterea cantităților importate va genera un impact negativ atât în ceea ce privește siguranța în aprovizionare a consumatorilor cât și asupra prețului suportat de aceștia. “ROPEPCA consideră că tocmai pentru asigurarea unui mediu concurențial corect pentru sectorul de gaze naturale din România, Guvernul trebuie sa ia măsuri care să nu descurajeze investițiile în producția autohtonă de gaze naturale”, precizează Haralad Kraft, Președintele asociației.

De asemenea, investițiile în dezvoltarea de zăcăminte, care se realizează cu costuri mari de producție, sunt puse în pericol de o astfel de decizie a Guvernului României, conform datelor Profit.ro.

La deschiderea ședinței de tranzacționare a BVB, titlurile Romgaz se depreciau cu aproximativ 4% pe volume de aproape 2,5 milioane euro. Impuls descendent înregistrau și acțiunile OMV Petrom. Impactul pe bursă se poate înrăutăți dacă stirea devine concretă, susțin analiștii.





















RELATED ARTICLES