Scriam recent că, într-un stat orientat pro-business, la baza relației statului cu industria de petrol și gaze trebuie să stea un sistem legislativ și fiscal care să se construiască pe câteva principii clare. Eu cred – spuneam și reiterez – că orice regim fiscal trebuie să realizeze un echilibru perfect între interesele a trei părți fundamentale: (1) cetățenii statului – deci consumatorii; (2) economia privată a țării – deci furnizorii, „piața”; (3) statul. În cazul redevențelor, regimul acestora trebuie de asemenea să răspundă atât nevoilor statului, cât și nevoilor industriei și consumatorilor. Din perspectiva consumatorului, trebuie să fie realizate siguranța aprovizionării și accesul competitiv la produsele energetice. Din perspectiva industriei, sectorului de petrol și gaze, sistemul ce se adoptă trebuie să reprezinte și să ofere un cadru de reglementare și fiscal care să asigure continuitatea producției și maximizarea valorii investiției pentru acționari. Să nu ne sfiim să acceptăm ideea de profit. Este atât în interesul acționarilor cât și în interesul economiei naționale. Iar din perspectiva statului, sistemul trebuie să ofere maximizarea veniturilor la bugetul de stat, să asigure factori de creștere economică susținută, să contribuie la securitatea energetică națională și să dea României potențialul de a deveni pol energetic regional. Toți au de câștigat și toți pot câștiga dintr-o judicioasă construcție a sistemului de reglementare și de taxare, dacă se va ține cont de cele trei elemente ale acestei ecuații. Avem acum un nou cod fiscal. Urmează să vedem formele de aplicare ale acestuia, cât de clare și cât de simple vor fi. Este în plină discuție (mai mult sau mai puțin publică) chestiunea redevențelor și se pune întrebarea cât de oportună este sau nu modificarea (adică majorarea) redevențelor la petrol și gaze.
Un punct de vedere este exprimat de către asociația producătorilor de petrol din România:„Volatilitatea pieţei petrolului, presiunea exercitată de povara fiscală (pusă în special pe umerii sectorului upstream) şi instabilitatea sistemului de reglementare trebuie echilibrate prin politici de stimulare a activităţii de upstream. Acest obiectiv poate fi atins printr-un regim fiscal competitiv, (inclusiv prin acordarea unor facilităţi fiscale destinate explorării onshore la mare adâncime şi a altor zone “de frontieră”). Investiţiile costisitoare în exploatare, cum ar fi cele pentru creşterea gradului de recuperare din zăcăminte, pot fi amortizate prin reducerea presiunii fiscale pentru sondele şi zăcămintele cu productivitate scăzută”, afirmă Presedinte Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră – ROPEPCA, Artur Stratan.
„De aceea, acordarea deducerii pentru investiții la calculul impozitului suplimentar ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale are drept scop încurajareainvestițiilor, cu efecte benefice directe asupra bugetului de stat, dar şi asupra economiei în general, aşa cum o dovedesc şi experiențele altor state europene (ex. Olanda, Marea Britanie). Având în vedere ca există o impozitare a veniturilor suplimentare atât prin impozitul pe profit cât şi prin acest impozit special, acordarea deducerii pentru investiții pentru calculul acestui impozit special şi deducerea cheltuielilor cu amortizarea investițiilor pentru calculul impozitului pe profit nu reprezintă, la rândul sau, o deducere dublă. Totodată menținerea deducerii pentru redevențe este necesară pentru a se evita o impozitaredublă, având în vedere că impozitul suplimentar se aplică asupra veniturilor din vânzarea gazelor naturale pentru care se datorează şi redevențe. Astfel, calculul contravalorii redevenței se face pe baza prețului de referință sau a prețului de vânzare în situația în care acesta din urmă este mai mare decât prețul de referință, iar partea din venitul suplimentar corespunzătoare diferenței dintre prețul de vânzare şi prețul prag este dublu impozitată atât cu cota de redevență cât şi cu impozitul suplimentar.ROPEPCA consideră că legea redevenţelor este o lege specială care trebuie tratată cu deosebită atenţie astfel încât rezultatele aplicării ei să fie încurajarea investiţiilor în industrie, încurajarea creşterii locurilor de muncă, creşterea economică sustenabilă. Toate acestea vor avea efecte de multiplicare majore la nivelul întregii economii şi societăţi româneşti, iar o lege a redevenţelor care să ţină cont de realităţile obiective ale industriei va conduce la o industrie de ţiţei şi gaze care va avea rol de forţă motrice a întregii economii”, mai sustine Artur Stratan, Presedinte ROPEPCA.
Vă promiteam prezentarea concluziilor mai multor studii, printre care cel al Deloitte. Din studiul invocat, se observă că redevențele și impozitele similare observabile, ca procent din venituri, diferă comparativ cu cotele nominale pentru redevențe și impozite similare, datorită diferențelor în productivitate și facilităților fiscale din diferite țări. Simplist vorbind, pentru ca adesea politicienii au invocat o presupusa medie europeana a acestui system de taxare a industriei, expertii Deloitte au calculat o medie aritmetică simplă pentru țările producătoare din Europa, si au obținut 12,2%. In acelasi timp, media țărilor producătoare din Europa cele mai comparabile, raportat la productivitatea sondelor, este de 6,9%. În prezent, potrivit datelor oficiale operate de compania de cercetare amintita, în România, cota medie a redevențelor și a impozitelor similare observabile, ca procent din venituri, este de 13,9%, reprezentată în special de principalele companii, Romgaz și OMV Petrom cu 19,6%și respectiv 12,4%.
Acum, să detaliem putin. De peste un secol, industria de petrol și gaze naturale joacă un rol important în economia României. Dar importanta sectorului si ponderea sa in PIB sunt amenintate de tendinta de scadere si declinul natural. Pentru a contracara acest declin, companiile de explorare si productie au realizat investiții semnificative, mai ales în ultimii ani. Motivul este simplu: doar cu un program de investiții continue si tehnologii moderne se poate contracara declinul natural si se realizeaza îmbunătățirea productivității zăcămintelor existente. Industria upstream de petrol și gaze naturale este extrem de complexă dacă avem în vedere ciclul lung de activitate care necesită investiții iniţiale semnificative. Companiile de petrol și gaze naturale din sectorul privat (IOC) trebuie să contribuie cu know-how, tehnologii și capital sub diverse mecanisme, să își acopere costurile și să înregistreze un câştig pentru riscul asumat și costurile de capital. În principiu, depinde de ce își propune un anumit sistem. Efectele oricărui sistem trebuie analizate din perspectiva impactului asupra producției actuale, dacă încurajează sau descurajează dezvoltarea zăcămintelor marginale, cum influențează disponibilitatea investitorilor de a continua producția sau abandonarea, sensibilitatea la prețurile petrolului și ale gazelor naturale, precum și variațiile de cost. De aceea, expertii Deloitte (dar nu numai ei) sustin ca nu există un sistem general valabil si ramane nevoia unui mediu de reglementare și fiscal atractiv, predictibil și stabil, indiferent de stadiul în care se află industria hidrocarburilor în orice țară.
Istoria producției de petrol și gaze naturale în România este una dintre cele mai vechi; România are cea mai scăzută productivitate a sondelor din Europa și unul dintre cele mai scăzute niveluri ale producției pe zăcământ din Europa, ceea ce indică maturitatea zăcămintelor onshore. Fiecare zăcământ este diferit, cu atât mai mult fiecare țară. Acest exercițiu constituie o trecere în revistă concretă a principalelor componente care constituie regimurile fiscale în domeniul petrolului și al gazelor naturale și a impozitelor orientative pentru petrol și gaze naturale care pot fi observate în aceste țări în ansamblu.
Studiul comparativ realizat de Deloitte a avut ca scop comparații de a evalua, atât cât este posibil, cotele observabile ale redevențelor și impozitelor similare pentru petrol și gaze naturale în diverse zone geografice din Europa, ca procent din veniturile pentru 2013, fără să dea un verdict despre care system fiscal anume este bun și care este greșit. In comparatia efectuata s-au luat in analiza cateva domenii cheie: mixul național de producție, producția națională, rezervele naționale, profilul producției naționale, productivitatea pe sondă/zăcământ, costul de producție, cotele nominale ale redevențelor și impozitelor specifice pentru petrol și gaze naturale, redevențele și impozitele specifice pentru petrol și gaze naturale, excluzând impozitul pe profit, dacă nu este un impozit specific aplicabil companiilor care exploatează resurse naturale. Iată cateva dintre concluziile studiului:
În prezent, România produce peste 100 milioane bep de petrol și gaze naturale pe an.
Producția este dominată de două mari companii care reprezintă peste 95% din producția anuală actuală. În România, cota efectivă a redevențelor și a impozitelor similare observabile este de aproximativ 13,9%, 19,6% pentru Romgaz și 12,4% pentru OMV Petrom. Diferența dintre cele două companii constă în faptul că una este o companie care produce doar gaze naturale, iar cealaltă produce atât petrol, cât și gaze naturale, iar pentru producția de gaze naturale s-a aplicat un impozit suplimentar în urma liberalizării prețurilor. Existățări care au caracteristici similare, precum producția anuală, procentul de zăcăminte onshore vs. offshore, producția zilnică, maturitatea zăcămintelor și alți indicatori. Din punctul de vedere al producției, țările care au un profil asemănător cu cel al României sunt Italia (excluzând zăcământul Val D’Agri), Polonia, Croația, Serbia și Franța. Producția pe zăcământ a României este de aproximativ 699 bep/zi, spre deosebire de Polonia, Serbia, Croația și Franța, unde producția atinge 595, 760, 831 și respectiv 482 bep/zi. Pe de altă parte, dacă analizăm producția medie zilnică pe sondă, în România aceasta este de aproximativ 20 bep/zi, iar în Polonia, Serbia, Croația și Franța este de 37, 43, 53 și respectiv 36 bep/zi. În Italia (excluzând Val D’Agri), există o productivitate mai bună atât la nivelul zăcămintelor, cât și al sondelor, de 715 și 165 bep/zi. Printre țările cu productivitate scăzută, de sub 40 bep/sondă/zi, alături de România, se situează Polonia, Franța, Bulgaria, Lituania și Turcia.
Totuși, în ceea ce privește producția anuală, România se situează în fața tuturor acestor țări, fiind urmată îndeaproape de Italia, apoi de Polonia, în timp ce Turcia și Croația înregistrează o producție de aproximativ sau sub 20 mn bep pe an. Serbia și Franța înregistrează o producție de aproximativ sau sub 10 mn bep pe an. România și Italia înregistrează ambele o producție semnificativă de petrol și gaze naturale, deși în cazul Italiei, procentul de petrol în producția totală de petrol și gaze naturale este mai echilibrat spre deosebire de România. În Polonia, predomină producția de gaze naturale, iar în Croația, ponderea gazelor naturale în producția totală este mai mare. În Turcia și Franța, predomină producția de petrol.
Alte state europene care produc semnificativ mai mult decât cele menționate mai sus sunt Danemarca, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Norvegia. Totuși, producțiile lor sunt în principal offshore, cu excepția Olandei, iar dimensiunea zăcămintelor, productivitatea pe zăcământ și sondă, precum și rezervele totale sunt substanțial mai mari (în special în Regatul Unit al Marii Britanii, Norvegiași Olanda). Profilul zăcămintelor de petrol și gaze naturale și productivitatea României nu sunt comparabile cu cele ale acestor țări. Celelalte state europene producătoare de petrol și gaze naturale sunt relativ mici în ceea ce privește producția totală comparativ cu România. În plus, există țări care nu au producție de petrol și gaze naturale (deși unele dintre ele desfășoară activități de explorare)și nu sunt incluse în calculul redevențelor și impozitelor similare efective orientative observabile.
Cercetând datele comparative ale studiului citat, dar nu numai acestea, se poate ajunge la o singură concluzie, exprimată de profesorul Radu Dudau, expert al Energy Policy Group: “care este cel mai potrivit sistem fiscal pentru industria de țiței si gaze? Nu există un răspuns fără echivoc la această întrebare, o cea mai bună formulă aplicabilă tuturor țărilor producătoare”. Există însă și o altă formă de a concluziona, o voi face exprimându-mi propria opinie: Cea mai buna formă de taxare/impozitare a unei industrii (a oricărei industrii, dar mai ales cea a industriei de petrol și gaze, care joacă un rol esențial în economia românească) este cea care încurajează dezvoltarea industriei, crearea de locuri de muncă, facilitează investițiile de capital și de tehnologie, atrage alte investiții directe, maximizând astfel câștigul statului pe termen lung, din dezvoltarea sectorului și nu din supra-împovărarea pe termen scurt a acestuia.
Despre construcția sistemului fiscal destinat industriei de petrol și gaze, continuăm și în numărul viitor.
