spot_img
AcasăEconomiePetrol și gaze în sisteme fiscale diverse. Care este cel mai bun?


Petrol și gaze în sisteme fiscale diverse. Care este cel mai bun?

Întrebarea din titlu primește un răspuns din capul locului: nu există „un cel mai bun” sistem fiscal, cum nu există nici cel mai rău sistem fiscal aplicat industriei de petrol și gaze. Cu toate acestea, putem intui care este „cel mai rău”, cel mai nefavorabil si distructiv regim fiscal, pentru orice industrie și mai ales pentru petrol și gaze: regimul care, departe de a facilita dezvoltarea economică, o sugrumă alungând investițiile directe și formarea de capital. În revers, intuim că un regim fiscal favorabil industriei este cel care o stimulează să dezvolte noi proiecte de investiții, să aloce fonduri cât mai mari în noi tehnologii, să creeze noi zone de producție și noi locuri de muncă. Expertul Radu Dudău spune că, luând ca principiu fundamental, un „cel mai potrivit” sistem fiscal pentru industria de țiței și gaze este cel care reușește să maximizeze câștigul statului dar și să atragă și să mențină investițiile de capital și tehnologie. Ce se întâmplă atunci la nivelul industriei petrol și gaze din întreaga lume? Dar la nivel european?

Recent a fost publicat un studiu de către una dintre marile firme de audit și consultanță din Big Four (Delloite). Pe baza datelor publice, experții acesteia au analizat nivelul efectiv al redevențelor și impozitelor similare ca și procentaj din veniturile obținute în cadrul activităților de  explorare și producție țiței și gaze naturale (”upstream”) în Europa. ). Astfel, România are o cotă de aproximativ 13,9%, în timp ce media europeană este de doar 12,2%.  Dacă din această medie europeană este exclus zăcământul Groningen (cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa și al 10-lea din lume), această medie scade la 9,6%.  Nu se poate vorbi de un nivel internațional al redevențelor, având în vedere că fiecare țară are specificul său atât în ceea ce privește caracteristicile zăcămintelor sale, regimul de taxare sau strategia energetică. Totuși, în mediul politic auzim adesea retorici mai curând populiste care invocă exemple ale redevențelor aplicate industriei în țările arabe sau în Statele Unite, Marea Britanie și Norvegia. Potrivit aceluiași Radu Dudău, astfel de comparații plasează Romania într-o poziție total nefavorabilă, dar o face incorect analizată: „În țările arabe, nivelul redevențelor este între 80 si 90 % din costul final al petrolului. În Norvegia, impozitarea țițeiului și gazelor ajunge la 80%”. Dudău aduce argumente pentru care consideră comparația „incompletă, inexactă și înșelătoare”: Ghidul anual al E&Y intitulat Global Oil and Tax Guide arată ca regimul fiscal al Irakului NU este bazat pe redevențe, ci pe impozitarea cu 35% a profitului rezultat din producția de petrol și gaze. Iar Arabia Saudită impune un impozit pe profit de 85% pentru țiței, la care se adaugă redevențe variabile negociate individual în acordurile de concesiune. Norvegia nu are redevențe ci impune o rentă unică pe resurse (resource rent tax) de 50%, la care se adaugă impozitul pe venit de 28%. Marea Britanie taxează producția de petrol și gaze cu impozitul pe profit de 30%, plus impozit unic suplimentar de  32%. Și, mai menționează directorul EPG Radu Dudău, deși aceste valori de impozitare par favorabile statelor exemplificate în comparație cu redevențele și impozitul încasate de statul roman, trebuie obligatoriu de specificat faptul că în toate aceste țări există în paralel și sisteme generoase de deduceri (capital allowances) și de facilități fiscale. Toate aceste deduceri si facilități fiscale se aplică „pentru încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau cu condiții dificile de producție (offshore de mare adâncime, țiței greu, zăcăminte mature), care în alte condiții nu ar fi profitabile” explică Vasile Iuga, senior expert PWC. Toate aceste deduceri, reduceri și scutiri fiscale micșorează profitul căruia i se aplică taxarea inițială, astfel încât în ciuda ratelor nominale ridicate de impozitare, ratele reale de taxare sunt considerabil diminuate – uneori chiar până la zero, încurajând de fapt industria să fie sustenabilă.

România are un profil de producție unic în Europa, în condițiile în care industria numără peste 150 de ani de exploatare a țițeiului și de peste 100 de ani de extracție și valorificare a gazelor naturale. Dar cu toată această istorie bogată, astăzi industria de petrol și gaze românească are caracteristici nefavorabile: producția este în continuă scădere, zăcămintele sunt mature, de dimensiuni mici, fragmentate, producția pe sondă este printre cele mai micii la nivel european, costul de producție a barilului de petrol sunt printre cele mai ridicate în Europa. Dezvoltarea industriei petroliere românești depinde foarte mult de investițiile majore si cu grad de risc ridicat în ceea ce specialiștii numesc a fi zăcăminte de frontieră: cele de pe fundul Mării Negre, cele obținute din foraj onshore la mare adâncime, cele care necesită redezvoltare. Cu toate riscurile și presiunile la care este supusă, industria de țiței și gaze reprezintă un motor de creștere pentru dezvoltarea durabilă. Iar, ca să mergem pe raționamentul expertului Radu Dudău, ca statul să-și poată maximiza câștigul din dezvoltarea acestei industrii, trebuie mai întâi de toate să se asigure de continuitatea acesteia și să participe mai mult la realizarea câștigurilor și la atragerea și facilitarea investițiilor. E drept că e ușor să ceri sau chiar să impui o situație favorabilă pentru Stat, poate chiar și pentru consumatori, dar pentru sustenabilitate economică și pentru câștiguri reciproce stat-consumatori-industrie, statul are obligația să creeze o situație favorabilă și pentru companiile petroliere.

Iată care sunt provocările petroliștilor români: zăcămintele sunt  mature și fragmentate, țițeiul are o calitate scăzută, iar gazele au costuri ridicate de procesare, sunt costuri ridicate ale proiectelor de creștere, perioade lungi de recuperare a investițiilor, riscuri tehnice și geologice ridicate, atât onshore, cât şi offshore, riscuri de piață (ex. volatilitatea prețurilor). Cu toate aceste riscuri și provocări, industria de petrol și gaze aduce multe beneficii economiei naționale: siguranța aprovizionării cu energie, venituri suplimentare considerabile la bugetul de stat, participă în procent semnificativ la creșterea PIB, contribuie la crearea și menținerea locurilor de muncă, oferă României un potențial real de a deveni pol energetic regional, asigură accesul la noi tehnologii, dezvoltarea infrastructurii, are impact pozitiv asupra forței de muncă locale, a furnizorilor și a comunităților. Dezvoltarea sustenabilă a acestui sector economic nu se poate realiza fără investiții, care au nevoie de condiții speciale: regim fiscal și de reglementare atrăgător și stabil, piețe deschise si competitive.

România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale productivității pe sondă, la nivel european și mondial. Iată cum arată media producției de țiței și gaze pe sondă (bep/zi) în Europa: Norvegia 2350, Olanda 1242, Danemarca 965, Irlanda 390, Regatul Unit 364, Spania 334, Italia 272, Germania 155, Grecia 67, Cehia 61, Croația 53, Austria 49, Ungaria 48, Serbia 43, Albania 41, Franța 36, Polonia 34, Turcia 31, Lituania 30 si Romania 20:

O comparație a sistemelor fiscale este un demers mult mai complex decât o simplă analiză a ratei nominale de taxare. Potrivit mai multor experți, printre care se regăsesc și cei doi citați (Radu Dudău, Vasile Iuga), se pot defini multe criterii de comparabilitate a sistemelor fiscale: tipul de resurse și metoda de exploatare (ex. țiței/gaze, onshore/ offshore, metode convenționale/ neconvenționale); Gradul de maturitate și fragmentare al zăcămintelor; Productivitatea sondelor; Calitatea hidrocarburilor exploatate; Condițiile geologice și tehnice de producție; Costurile de descoperire, dezvoltare și operare ale zăcămintelor; Prospectivitatea țării în ceea ce privește noi resurse ce pot fi descoperite și exploatate comercial; Gradul de dezvoltare al infrastructurii de transport al hidrocarburilor; Nivelul de dezvoltare și gradul de liberalizare ale piețelor de hidrocarburi.

Dacă privim la rata efectivă de impozitare a României, constatăm că este peste cea a țărilor comparabile și peste media europeană, rata medie europeană generală fiind de 9.6% (excluzând zăcământul Groeningen; Valori conform studiului Deloitte publicat în ianuarie 2015).  La decembrie 2014, rata efectivă de impozitare a României este 15.1%, rata medie în România este de 13.9%. Prin comparație simplă, iată cum stau alte state europene care au sisteme bazate pe impozitarea veniturilor: Polonia 1.0%, Franța 3.9 %, Bulgaria 7.7%, Lituania 9.6%, Turcia 12. 5 % și Romania cu 13.9%. Așadar toate sunt sisteme bazate pe impozitarea veniturilor și din exemplele oferite până aici rata medie 6.9%. Alte asemenea sisteme de impozitare la nivel european mai sunt: Serbia 2.8%, Cehia 4.7% si Slovacia 5%, Croația 10%, Italia 14.4%, Austria 17.6%, Germania NS SH 18,6%, Germania rest 3.6%, Ungaria 25.3%. Sisteme bazate pe impozitarea profitului: Spania 1.6%, UK (zăcăminte înainte de 1993) 11.3%, Danemarca 19.6%, Norvegia 22.5%.

O concluzie simplă este evidentă până aici: România trebuie să ofere un regim fiscal de redevențe şi de reglementare stabil şi competitiv pentru a atrage investiţii. România are nevoie de investiții semnificative pentru a face faţă provocărilor şi pentru a atrage oportunităţile de piata. Pentru aceasta sunt necesare câteva condiții:

Stabilitatea regimului de redevenţe: Acordurile de concesiune existente se supun regimului actual de redevenţe pe durata concesiunii. Schimbările regimului de redevenţe sunt aplicabile noilor acorduri de concesiune. Beneficiile stabilitatii regimului de redevente sunt: stimularea investiţiilor pe termen lung si menţinerea încrederii şi implicării investitorilor. De aceea regimul de redevenţe ar trebui să fie stabil pe întreaga durată a concesiunii.

Regim fiscal, de redevenţe şi de reglementare stabil şi competitiv: Deciziile de investiţii se bazează pe cadrul fiscal existent la începutul proiectului. Încrederea investitorilor trebuie menţinută prin asigurarea unui regim fiscal şi de reglementare previzibil şi stabil pe toată durata de viaţă a proiectului. Regimul fiscal şi de reglementare trebuie să fie unul competitiv pentru a atrage investiţii şi trebuie să reflecte riscurile semnificative de ordin geologic, tehnic, riscurile de cost şi preţuri de piaţă, pe care şi le asumă investitorii. Veniturile suplimentare la bugetul de Stat ar trebui să vină din producţia suplimentară obţinută, nu pe baza unui nivel ridicat al redevenţelor, care descurajează investiţiile.

Pieţe deschise şi competitive: Piaţa gazelor trebuie sa fie deschisă şi liberalizată, conform legislaţiei de energie, infrastructura trebuie dezvoltată, atat infrastructura de transport şi stocare a gazelor trebuie dezvoltată cat si interconexiunile conductelor între graniţele naţionale trebuie facilitate.

De aceea consider ca la baza relației statului cu industria de petrol și gaze trebuie să stea un sistem legislativ și fiscal care să se construiască pe câteva principii clare. Eu cred că orice regim fiscal trebuie să realizeze un echilibru perfect între interesele a trei părți fundamentale: (1) cetățenii statului – deci consumatorii; (2) economia privată a țării – deci furnizorii, „piața”; (3) statul. În cazul redevențelor, regimul acestora trebuie de asemenea să răspundă atât nevoilor statului, cât și nevoilor industriei și consumatorilor. Din perspectiva consumatorului, trebuie să fie realizate siguranța aprovizionării și accesul competitiv la produsele energetice. Din perspectiva industriei, sectorului de petrol și gaze, sistemul ce se adoptă trebuie să reprezinte și să ofere un cadru de reglementare și fiscal care să asigure continuitatea producției și maximizarea valorii investiției pentru acționari.

CASETĂ: Impozitarea profitului companiilor petroliere Upstream, principiile taxării Upstream

Iată care este poziția ROPEPCA (Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră) asupra proiectului de impozitare a profitului companiilor din industria de petrol si gaze:

► Impozitarea profiturilor suplimentare (ISP) trebuie să fie un instrument neutru, astfel încât proiectele care sunt profitabile înainte de taxare să rămână profitabile şi după ce o astfel de taxare este aplicată (pentru a nu descuraja investițiile).

► Statul trebuie să primească o parte rezonabilă din profiturile activităților petroliere upstream.

► ISP, inclusiv restul impozitelor, trebuie să fie competitivă în comparaţie cu alte jurisdicţii similare şi să reflecte împărţirea riscurilor de profitabilitate între Stat şi investitori, specificul local (de ex. declinul natural al productiei, câmpuri mature, localizarea resurselor şi accesibilitatea acestora, tehnologiile folosite, operaţiuni la suprafaţă sau în adâncime, etc.)

► Sistemul trebuie să fie flexibil și viabil pentru toate tipurile de proiecte upstream şi trebuie avute în vedere particularităţile specifice (de ex. nivel de capitalizare ridicat, proiecte cu grad de risc mare, volatilitatea pieţei, etc.)

► Regim stabil, previzibil din punct de vedere juridic şi fiscal pentru acordurile de concesiune existente.

► Stimularea sectorului în concordanţă cu strategia energetică a României.

► Proces administrativ flexibil














RELATED ARTICLES