spot_img
AcasăComunicateVerde crud pe burse


Verde crud pe burse

Luna decembrie debutează cu o revenire timidă a burselor de acțiuni, după ce în luna martie acestea au înregistrat cea mai semnificativă deteriorare din cauza pandemiei COVID-19. În schimb, piețele bursiere din China par a avea frisoane la început de iarnă.

Indicii europeni analizați au înregistrat evoluții pozitive pe termen foarte scurt (o săptămână), creșterile înregistrate fiind între 5,31% (indicele ASE) și 0,25% (indicele FTSE 100).

Și indicii Bursei de Valori București au avut evoluții pozitive pe termen foarte scurt (o săptămână), cea mai semnificativă creștere fiind înregistrată de indicele BETNG (+3,50%).

Nivelul de stres al sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană continuă tendința de scădere și se situează în jurul valorii de 0,107.

Pandemia scoate peri albi mediului privat

Vulnerabilitățile sectorului privat află pe o pantă ascendentă pe măsură ce pandemia evoluează, se arată în Raportul privind stabilitatea financiară, elaborat de BCE.

Deși măsurile autorităților publice sprijină în acest moment firmele și gospodăriile din zona euro pentru a gestiona efectele negative ale pandemiei, pot apărea riscuri atât dintr-o retragere prematură a acestora, cât și dintr-o prelungire nefirească a lor.

Retragerea prematură a măsurilor fiscale, inclusiv garanțiile guvernelor pentru împrumuturi și moratoriile asupra împrumuturilor, ar putea îngreuna redresarea economică, transformând problemele de lichiditate de la începutul crizei în probleme de solvabilitate.

Creșterea rapidă a îndatorării private și publice poate afecta stabilitatea financiară, pe termen mediu, în contextul relației între bănci și guverne. Pentru băncile din zona euro, care au intrat în pandemie cu bilanțuri robuste, o încheiere prematură a garanțiilor guvernamentale și a moratoriilor ar putea conduce la un val suplimentar de pierderi.

De asemenea, acestea se vor confrunta cu presiuni continue asupra profitabilității, ca urmare a volumului mai mic de împrumuturi și a provocărilor structurale.

Rezervele de capital ale instituțiilor de credit sunt considerabile și trebuie să rămână disponibile pentru a absorbi pierderile și a susține creditarea pentru o perioadă prelungită.

Raportul săptămânal de tendințe și riscuri pe piețele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluției principalilor indicatori macroeconomici și a indicilor bursieri, la nivel local și global.

Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 48/ 3.12.2020 a Raportului Tendințși riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat AICI.





















RELATED ARTICLES