Camera de Comerţ Britanică, estimări sumbre privind PIB-ul Regatului Unit

Marea Britanie nu a ieşit încă din Uniunea Europeană, însă analiştii fac deja prognoze sumbre cu privire la efectul Brexit. Camera de Comerț Britanică estimează că volumul produsului intern brut în  Regatul Unit va creşte în acest an cu doar 1,8%, comparativ cu 2,2%, cât era prognozat în martie. În timp ce pentru anul viitor, BCC se așteaptă la o creștere economică şi mai mică, de numai 1%, față de prognoza anterioară de 2,3%.

Analistii sunt de părere că incertitudinea din jurul negocierilor cu Uniunea Europeană va slăbi perspectivele de creștere a PIB-ului Regatului Unit, împreună cu cheltuielile de consum în scădere. În general, Camera de Comerț estimează că economia Marii Britanii ar putea să piardă £ 43.8 miliarde. „În timp ce unele companii pretind să păstreze condiţii bune de tranzacţionare, imaginea de ansamblu indică o încetinire accentuată a creșterii economice în viitorul apropiat”, susţine directorul general al Camerei de Comerț, Dr. Adam Marshall.

Tranzacţionarea GBP/USD la începutul acestei săptămâni va fi cel mai probabil dictată de efectul declaraţiilor optimiste ale oficialilor Fed, de la sfârşitul săptămânii trecute.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii