Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Italia nu a oferit o reparație suficientă unor persoane ale căror procese au durat între peste 14 și mai mult de 20 de ani, după ce instanțele naționale au limitat despăgubirile la valoarea litigiului. Hotărârea Andreani și alții împotriva Italiei, pronunțată la 29 octombrie, face parte dintr-un grup de cauze care clarifică limitele mecanismului Pinto, fără să desființeze toate condițiile de acces la compensații.
Pe scurt
-
În Andreani, CEDO a constatat încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și a dreptului la un remediu efectiv. Plafonul despăgubirilor fusese aplicat fără verificarea caracterului lor suficient.
-
În Ferracane, cererea a fost declarată inadmisibilă. Curtea a acceptat o prezumție care permite refuzarea compensației pentru un litigiu cu valoare neglijabilă, deoarece putea fi răsturnată în funcție de situația persoanei.
-
În Mendicino, reclamanții au câștigat pentru durata excesivă a proceselor, dar critica privind ineficiența remediului a fost respinsă. Instanțele refuzaseră compensația invocând litigii abuzive, deși reclamanții nu primiseră sancțiunea relevantă în procesele de fond.
-
În Grassucci, Curtea a constatat că remediul nu fusese efectiv în anumite proceduri fiscale cu sancțiuni de natură penală în sensul Convenției. Pentru procedurile relevante încheiate după definitivarea hotărârii, viitorii reclamanți vor trebui totuși să folosească mecanismul Pinto.
-
Soluțiile nu au același statut. Andreani și Grassucci sunt hotărâri de Cameră supuse regulilor de definitivare; Mendicino este o hotărâre de comitet, definitivă de la pronunțare.
Legea Pinto, adoptată în 2001, le permite persoanelor afectate de procese excesiv de lungi să solicite despăgubiri în Italia. Ideea este ca încălcarea să poată fi reparată mai întâi de justiția națională, fără ca fiecare caz să ajungă la Strasbourg. Existența unei asemenea legi nu este însă suficientă dacă modul de aplicare lasă reclamanții fără o compensație adecvată.
Aceasta este problema identificată în Andreani. După modificările din 2012, legea prevedea că despăgubirea nu poate depăși valoarea pretenției din procesul principal. În cauzele analizate, instanțele tratau suma rezultată din plafon ca fiind în mod necesar suficientă, fără să examineze dacă ea rămânea rezonabilă în raport cu durata procedurii și cu situația reclamanților.
Curtea a constatat că sumele acordate erau substanțial mai mici decât cele atribuite în mod obișnuit în cauze cu durate comparabile. A stabilit încălcări ale dreptului la un remediu efectiv și ale dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, protejate de articolele 13 și 6 ale Convenției. Procesele duraseră de la peste 14 ani la mai mult de 20 de ani, pentru unul până la trei grade de jurisdicție, fără circumstanțe care să justifice asemenea întârzieri.
Limita financiară din Andreani nu trebuie confundată cu regula examinată în Ferracane. Acolo, valoarea neglijabilă a litigiului permitea prezumția că reclamantul nu suferise un dezavantaj important, dar instanțele puteau lua în considerare situația personală și accepta argumente contrare. Curtea a reținut că nu fusese demonstrat un efect semnificativ asupra vieții reclamantei și a declarat cererea inadmisibilă. Decizia de comitet a fost adoptată la 24 septembrie, nu la 29 octombrie.
Și cauza Schiavo S.R.L. și alții arată de ce o posibilă compensație redusă nu permite automat evitarea instanțelor naționale. Societatea reclamantă nu solicitase despăgubiri prin mecanismul Pinto, considerând că suma ar fi fost neglijabilă. Curtea nu a acceptat să presupună cum ar fi soluționat instanțele o cerere care nu le fusese adresată și a respins plângerea pentru neepuizarea căilor interne de atac. Decizia a fost adoptată la 22 octombrie și notificată la 29 octombrie.
O altă distincție importantă privește Mendicino și alții. Instanțele italiene recunoscuseră durata excesivă a procedurilor, dar refuzaseră despăgubirile pe baza unei reguli legate de litigii abuzive. În cauzele de fond, reclamanților nu le fusese însă aplicată sancțiunea cerută de acea regulă. Folosirea ei pentru a respinge compensația nu le oferise o reparație adecvată, iar Curtea a constatat încălcarea garanției privind termenul rezonabil.
Totuși, CEDO nu a considerat că remediul era, în sine, ineficient din acest motiv. Critica întemeiată pe articolul 13 a fost declarată inadmisibilă ca vădit nefondată. Dispoziția analizată în Mendicino nu mai este în vigoare, precizează comunicatul Curții. Rezultatul privește aplicarea sa în acele dosare și nu poate fi transformat într-o interdicție generală a sancțiunilor pentru litigii abuzive.
În materie fiscală, Grassucci și alții pornește de la o problemă diferită. Instanțele naționale respinseseră cereri de despăgubire considerând că procedurile nu intrau în sfera garanțiilor articolului 6. CEDO a constatat însă că sancțiunile fiscale aveau un scop punitiv și de descurajare, ceea ce le dădea caracter penal în sensul autonom al Convenției, chiar dacă dreptul italian nu le clasifica astfel.
Hotărârea din 8 octombrie a constatat încălcări privind durata procedurilor și remediul efectiv. Procesele duraseră între opt ani și nouă luni și 24 de ani și șapte luni. Concluzia nu extinde automat toate garanțiile articolului 6 la orice litigiu fiscal, ci privește procedurile relevante în condițiile explicate de Curte.
Pentru viitor, autoritățile italiene trebuie să interpreteze și să aplice legea astfel încât să asigure efectul deplin al Convenției. CEDO a precizat că reclamanții vor trebui să folosească remediul Pinto pentru a contesta durata procedurilor fiscale relevante încheiate după ce hotărârea Grassucci devine definitivă. Constatarea ineficienței în dosarele examinate nu îi scutește, în general, pe viitorii reclamanți de această etapă.
Andreani și Grassucci sunt hotărâri de Cameră, care devin definitive în condițiile Convenției, inclusiv ale procedurii privind o eventuală trimitere la Marea Cameră. Mendicino a fost pronunțată de un comitet și este definitivă de la pronunțare. Curtea nu modifică ea însăși legislația italiană; executarea hotărârilor definitive este supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.
Pentru justițiabili, criteriul esențial este accesul la o reparație care funcționează în practică. Durata, importanța procesului și modul în care a fost calculată despăgubirea trebuie examinate în contextul fiecărei cauze. Jurisprudența prezentată la 29 octombrie cere această evaluare concretă, nu o compensație identică și automată pentru toate întârzierile.
