CJUE respinge regula care păstra majorările de preț bazate pe clauze abuzive dacă nu erau contestate în trei ani

O regulă care permite unui furnizor de energie să păstreze majorări de preț rezultate dintr-o clauză contractuală abuzivă numai pentru că acestea nu au fost contestate de client într-un termen de trei ani este incompatibilă cu dreptul UE, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Curtea a stabilit și că furnizorul nu poate modifica unilateral pentru viitor o clauză de ajustare a prețului declarată abuzivă pentru a menține contractul în funcțiune.

Litigiul a pornit de la un contract încheiat în 2012 între compania de furnizare a energiei SVB și Glarner Straße 5 GbR pentru furnizarea de încălzire centralizată. Contractul, conceput pentru o durată minimă de zece ani, prevedea separat un preț de disponibilitate, un preț pentru consum și un preț pentru măsurare și includea două clauze de ajustare a tarifelor.

SVB a modificat anual prețul pentru consum între 2015 și 2020. În 2019, compania a schimbat unilateral și formula de ajustare, invocând legislația germană privind condițiile generale aplicabile furnizării încălzirii centralizate.

Glarner a contestat majorările și modificarea unilaterală și a solicitat restituirea sumelor pe care considera că le plătise fără temei. Instanțele germane au constatat că respectiva clauză de modificare a prețului nu respecta cerințele de transparență și era nevalabilă.

Problema ajunsă la CJUE nu privea astfel dacă acea clauză era abuzivă, aspect deja stabilit în litigiul național, ci ce consecințe trebuie să producă eliminarea ei din contract.

Dificultatea provenea din jurisprudența Curții Federale de Justiție din Germania. Potrivit acesteia, într-un contract energetic de lungă durată, clientul nu putea invoca nevalabilitatea unei majorări dacă nu o contestase în cel mult trei ani de la primul decont anual în care aceasta fusese aplicată.

Efectul practic era că nivelul prețului atins cu trei ani înainte de prima contestație devenea definitiv noua bază contractuală, chiar dacă majorările care conduseseră la acel nivel proveneau dintr-o clauză constatată ulterior ca fiind abuzivă.

CJUE a respins această construcție. Directiva europeană privind clauzele abuzive prevede că asemenea clauze nu sunt obligatorii pentru consumator, iar contractul trebuie în principiu să continue fără ele atunci când acest lucru este posibil juridic.

Curtea subliniază că eliminarea clauzei trebuie să permită restabilirea situației juridice și de fapt în care s-ar fi aflat consumatorul dacă termenul abuziv nu ar fi existat. Regula celor trei ani produce efectul opus pentru perioadele mai vechi, deoarece consolidează definitiv în beneficiul furnizorului majorări generate de clauza nevalabilă.

Hotărârea nu înseamnă că o instanță nu poate interveni niciodată pentru a păstra contractul după eliminarea unei clauze. Dacă anularea întregului contract ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile, judecătorul poate, în condițiile stabilite de jurisprudența europeană, să înlocuiască termenul abuziv cu o dispoziție supletivă a dreptului național sau cu o normă aplicabilă atunci când părțile sunt de acord.

Această excepție este însă limitată. CJUE spune că golul contractual creat prin eliminarea clauzei abuzive nu poate fi completat exclusiv prin norme generale de interpretare bazate pe principii precum buna-credință sau uzanțele, atunci când acestea nu au fost concepute de legiuitor ca norme care stabilesc un echilibru specific între drepturile și obligațiile părților.

Curtea insistă și asupra rolului voinței consumatorului. Dacă judecătorul trebuie să evalueze consecințele anulării contractului în ansamblu, poziția exprimată de consumator este relevantă pentru stabilirea existenței unor consecințe deosebit de prejudiciabile. În cauza germană, clientul nu putea nici să se opună aplicării regulii celor trei ani, nici să solicite anularea integrală a contractului în cadrul mecanismului contestat.

A doua problemă examinată privește posibilitatea furnizorului de a repara el însuși situația. SVB modificase unilateral formula de ajustare a prețului în timpul executării contractului, iar instanța germană a întrebat dacă un asemenea mecanism poate fi menținut atunci când clauza inițială este abuzivă.

CJUE a stabilit că Directiva 93/13 se opune unei reguli sau practici naționale care îi permite sau îi impune profesionistului să modifice unilateral, cu efect pentru viitor, o clauză de ajustare a prețului declarată nevalabilă din cauza caracterului său abuziv.

Curtea a examinat și argumentul potrivit căruia posibilitatea modificării ar putea reflecta o normă germană obligatorie și ar ieși astfel din domeniul directivei. Hotărârea arată că norma germană invocată stabilește cerințe generale pentru construirea clauzelor de ajustare a prețurilor, însă nu obligă furnizorul să introducă unilateral o nouă clauză după invalidarea uneia abuzive.

Pentru Curte, soluția are și o funcție preventivă. Dacă profesioniștii ar ști că instanța sau chiar furnizorul poate corecta ulterior o clauză abuzivă astfel încât contractul să continue în condiții favorabile companiei, ar fi diminuat efectul descurajator urmărit de legislația europeană.

Hotărârea interpretează Directiva 93/13 și este obligatorie pentru instanța germană care a adresat întrebările preliminare. CJUE nu soluționează însă litigiul dintre SVB și Glarner și nu stabilește direct suma care ar trebui eventual restituită. Kammergericht Berlin trebuie să soluționeze cauza națională aplicând interpretarea dată de Curte.