
Comisia Europeană a deschis proceduri de infringement împotriva României și Sloveniei pentru transpunerea incorectă a normelor UE privind ajutorul judiciar pentru suspecți și inculpați, susținând că România acordă acest drept doar persoanelor puse oficial sub acuzare, nu și celor care au doar calitatea de suspecți.
Pe scurt
-
Comisia a trimis României și Sloveniei scrisori de punere în întârziere în dosarul privind ajutorul judiciar.
-
Directiva vizată este Directiva (UE) 2016/1919.
-
Comisia spune că România și Slovenia oferă ajutor judiciar doar persoanelor puse formal sub acuzare, nu și suspecților.
-
Pentru Slovenia, Bruxelles-ul indică și alte probleme suplimentare de transpunere.
-
Cele două state au două luni pentru a răspunde.
Executivul european afirmă că dreptul UE urmărește să protejeze drepturile fundamentale ale suspecților și inculpaților, inclusiv ale persoanelor solicitate în baza unui mandat european de arestare. În acest scop, directiva stabilește standarde minime comune, considerate necesare pentru ca deciziile judiciare luate într-un stat membru să poată fi recunoscute de celelalte state membre.
În evaluarea Comisiei, România și Slovenia acordă ajutor judiciar doar persoanelor care au fost puse oficial sub acuzare pentru o infracțiune, nu și celor care sunt doar suspecte de săvârșirea unei infracțiuni. În cazul României, aceasta este deficiența indicată explicit în documentul Comisiei.
Pentru Slovenia, Comisia menționează probleme suplimentare. Potrivit evaluării sale, legislația slovenă prevede ajutor judiciar doar la cerere, nu garantează ajutorul judiciar în situații de detenție preventivă și permite ca unele decizii în stadii timpurii ale procedurii să fie luate de poliție, nu de o autoritate competentă și independentă, precum o instanță.
Comisia a transmis scrisori de punere în întârziere ambelor state, care au acum două luni pentru a răspunde și pentru a remedia deficiențele semnalate.
Comisia descrie infringementul ca instrumentul formal prin care urmărește respectarea dreptului UE de către statele membre. Cele patru tipuri principale de cazuri sunt netransmiterea măsurilor naționale, neconformitatea legislației naționale cu directivele, încălcarea tratatelor, regulamentelor sau deciziilor UE și aplicarea incorectă a dreptului Uniunii de către autoritățile naționale.










