Europa riscă să nu fie pregătită militar până în 2030 dacă nu cumpără, produce și finanțează apărarea împreună

Europa a recunoscut dimensiunea problemei sale de apărare, dar nu avansează suficient de repede pentru a transforma banii în capacități militare reale până în 2030, avertizează un raport GLOBSEC dedicat finanțării apărării în Uniunea Europeană. Analiza, semnată de Philipp Lausberg, senior policy analyst la European Policy Centre, arată că statele UE cheltuiește mai mult, însă achizițiile fragmentate, regulile diferite și dependența de furnizori din afara Europei reduc eficiența acestor bani.

Pe scurt

1. GLOBSEC avertizează că Europa riscă să nu atingă pregătirea militară necesară până în 2030 fără achiziții comune, standardizare și mai mult capital privat.

2. Mai multe estimări indică nevoia unor cheltuieli suplimentare de aproximativ 250 de miliarde de euro pe an în acest deceniu pentru o descurajare credibilă.

3. Comisia Europeană vrea să mobilizeze 800 de miliarde de euro până în 2030, prin împrumuturi SAFE și flexibilitate fiscală pentru apărare.

4. Cheltuielile de apărare ale UE au crescut cu aproximativ 30% în termeni reali între 2021 și 2024, dar ritmul este inegal între statele membre.

5. Achizițiile comune rămân sub 20%, deși obiectivul european este ca 40% din achizițiile de apărare să fie făcute în comun până la sfârșitul lui 2027.

Raportul pleacă de la o schimbare de realitate strategică. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, incursiunile aeriene pe flancul estic, incertitudinea privind garanțiile americane de securitate, conflictele din Orientul Mijlociu și tensiunile din Asia de Est au făcut ca apărarea să nu mai fie tratată doar ca o politică militară, ci ca o condiție pentru competitivitatea și autonomia strategică a Europei.

Pentru un cititor neavizat, problema centrală este aceasta: Europa poate aloca mai mulți bani pentru apărare și totuși să nu obțină suficientă securitate dacă fiecare stat cumpără separat, cere specificații diferite, produce prea puțin în comun și depinde de echipamente cumpărate rapid din Statele Unite sau din Asia. GLOBSEC notează că Uniunea Europeană cheltuiește colectiv mai mult pentru apărare decât Rusia sau China, dar fragmentarea industrială și militară transformă o parte din acest efort în programe duplicate, costuri mai mari și interoperabilitate limitată.

Raportul identifică cinci direcții fără de care pregătirea militară europeană nu poate fi atinsă rapid: creșterea cheltuielilor, investiții comune și mai bine orientate, reguli mai simple și standardizate, aprovizionare mai europeană sau din state partenere apropiate și atragerea capitalului privat. Fiecare dintre aceste direcții are progrese vizibile, dar și blocaje care pot întârzia livrarea efectivă de muniție, echipamente, sisteme de apărare aeriană, drone, comunicații sau capacități industriale.

Prima problemă este suma totală. NATO a stabilit în 2025 o ambiție politică de 5% din PIB până în 2035, din care 3,5% pentru apărarea propriu-zisă și până la 1,5% pentru infrastructură și reziliență legate de securitate. GLOBSEC arată că mai multe estimări converg spre nevoia unor cheltuieli suplimentare de aproximativ 250 de miliarde de euro pe an în acest deceniu, echivalentul a aproximativ 1,25 trilioane de euro până în 2030.

Comisia Europeană a încercat să răspundă prin Cartea albă privind pregătirea pentru apărare, prezentată în martie 2025, cu obiectivul de a mobiliza 800 de miliarde de euro până în 2030. Din această sumă, 150 de miliarde de euro ar urma să vină prin instrumentul SAFE, care oferă împrumuturi pentru achiziții comune de apărare, iar alte 650 de miliarde de euro ar putea veni din flexibilizarea regulilor fiscale pentru cheltuieli naționale de apărare.

GLOBSEC consideră că această arhitectură este ambițioasă, dar încă sub nivelul necesar. Cheltuielile de apărare ale UE au crescut cu aproximativ 30% în termeni reali între 2021 și 2024 și sunt proiectate să urce cu încă 11% în 2025, până la circa 392 de miliarde de euro, adică aproximativ 2,1% din PIB. Creșterea este însă foarte inegală, cu Polonia și statele baltice în avans, în timp ce state precum Spania, Italia, Belgia, Portugalia, Luxemburg, Slovenia și Croația rămân sub pragul de 2%.

Europa Centrală și de Est apare în raport ca regiunea care înțelege cel mai acut amenințarea. Țările apropiate de Rusia au crescut cel mai rapid cheltuielile, iar Polonia și mai multe state baltice ating sau depășesc deja nivelul de 3,5% pentru apărarea de bază. Diferența de percepție a amenințării explică o parte din decalajul față de sudul și vestul Europei, unde presiunea fiscală și priorități precum sănătatea, educația, digitalizarea sau tranziția verde concurează cu apărarea pentru bani publici.

A doua problemă este cum sunt cheltuiți banii. Raportul arată că investițiile separate ale statelor membre duc la pierderea economiilor de scară și la sisteme care nu funcționează întotdeauna bine împreună. Pentru apărare, acest lucru contează direct: dacă armatele europene cumpără platforme diferite, muniții diferite și sisteme greu de conectat, Europa poate avea bugete mai mari fără să aibă o forță mai coerentă.

Comisia a accelerat obiectivul privind achizițiile comune, cerând ca 40% din achizițiile de apărare ale statelor membre să fie realizate în comun până la sfârșitul lui 2027. GLOBSEC arată însă că acest obiectiv nu a devenit obligatoriu în forma finală a Programului pentru industria europeană de apărare, iar achizițiile comune rămân sub 20%.

SAFE este văzut ca cel mai puternic stimulent de până acum pentru cumpărarea în comun, deoarece cere ca cel puțin două state membre să achiziționeze împreună pe baza unui contract comun sau a unui aranjament coordonat. Programul este aproape complet solicitat, după ce 19 state membre au cerut finanțare, în mare parte din Europa Centrală și de Est. Raportul avertizează însă că 150 de miliarde de euro pe cinci ani nu pot produce singure schimbarea de scară necesară.

GLOBSEC arată că unele coaliții de state au avansat mai repede în afara cadrului financiar al UE. Sunt menționate Inițiativa European Sky Shield coordonată de Germania, cooperarea nordic-baltică în apărare aeriană și vehicule de luptă comune, precum și inițiativa cehă pentru muniție destinată Ucrainei. Aceste exemple arată că există voință pentru cooperare pragmatică, chiar dacă Uniunea Europeană nu a reușit încă să transforme această practică într-un sistem permanent și larg.

A treia problemă este fragmentarea regulilor. Standardele militare naționale, procedurile de autorizare, certificările și specificațiile tehnice diferite încetinesc producția și livrarea de echipamente. Pentru industria de apărare, aceasta înseamnă că un produs testat sau aprobat într-un stat nu poate fi folosit imediat la scară europeană, ceea ce prelungește termenele și crește costurile.

Raportul cere recunoaștere reciprocă obligatorie a testării, certificării și autorizării între statele membre. O astfel de regulă ar însemna că o aprobare acordată într-un stat membru s-ar aplica automat în întreaga Uniune, reducând duplicarea și accelerând proiectele industriale transfrontaliere.

A patra problemă este dependența de furnizori din afara Europei. Potrivit raportului, Comisia a indicat că între februarie 2022 și iunie 2023, 78% din achizițiile de armament au provenit de la furnizori non-UE, în principal din Statele Unite. Această dependență poate fi explicată prin urgența operațională după invazia rusă, dar ea reduce autonomia strategică europeană și menține industria UE sub presiune.

Instrumentele europene încearcă să corecteze această situație. SAFE cere ca aproximativ 65% din costurile eligibile ale componentelor unui proiect să provină din industrii europene sau din industrii ale unor aliați, inclusiv parteneri precum Turcia, Ucraina și Norvegia. Programul european pentru industria de apărare introduce o cerință minimă obligatorie de 65% conținut din UE sau țări asociate pentru achizițiile sprijinite.

Pentru Europa Centrală și de Est, dilema este foarte concretă. Statele din regiune au cumpărat rapid echipamente din SUA și Asia pentru a acoperi nevoi imediate, ceea ce a crescut pregătirea pe termen scurt. În același timp, raportul notează că această alegere a adâncit dependența transatlantică și a făcut mai dificilă consolidarea unei baze industriale europene de apărare.

Ucraina apare în raport nu doar ca beneficiar al sprijinului militar european, ci și ca partener industrial. Uniunea Europeană a inclus Ucraina ca partener de încredere în Fondul european de apărare, iar unele state UE au început să localizeze producția sau să dezvolte sisteme împreună cu parteneri ucraineni. GLOBSEC recomandă stimulente suplimentare pentru investiții în industria de apărare ucraineană, inclusiv prin instrumente de reducere a riscurilor pentru capitalul privat.

A cincea problemă este capitalul privat. Raportul arată că banii publici rămân esențiali, dar bugetele statelor sunt tensionate, iar apărarea are nevoie de inovare și producție accelerate. Investitorii privați au fost descurajați de reguli ESG interpretate restrictiv, de stigmatul reputațional al investițiilor în arme, de lipsa garanțiilor publice și de piețele de capital europene fragmentate.

Semnele se schimbă. GLOBSEC notează că mai mult de o duzină de ETF-uri de apărare au fost lansate în Europa de la începutul lui 2024, acțiunile companiilor europene de apărare au crescut, iar finanțarea de tip venture capital pentru sectoarele de apărare, securitate și reziliență a atins un record de 5,2 miliarde de dolari în 2024. Graficul inclus în raport arată și o creștere puternică a investițiilor venture capital în start-up-uri europene din apărare și tehnologii cu aplicații de apărare.

Problema este că finanțarea pentru extinderea companiilor rămâne slabă. Fondul NATO pentru inovare și facilitatea de equity pentru apărare a Fondului European de Investiții susțin companii aflate la început, dar capitalul de creștere pentru firme care trebuie să treacă de la prototip la producție industrială este încă insuficient. GLOBSEC avertizează că Europa Centrală și de Est atrage mult mai puțin capital privat pentru apărare, deși regiunea se rearmează rapid.

Raportul leagă această problemă de proiectul mai larg al Uniunii Economiilor și Investițiilor. Fără piețe de capital mai integrate, fără reguli armonizate pentru insolvență și fără supraveghere mai puternică la nivel european, start-up-urile și companiile dual-use din apărare vor continua să aibă dificultăți în a găsi bani pentru extindere.

Concluzia GLOBSEC este că Europa a făcut progrese importante în recunoașterea provocării, dar încă nu a trecut suficient de repede de la propuneri la livrare. Pentru pregătire reală până în 2030, raportul cere împrumuturi comune, achiziții comune, aprovizionare europeană și din țări partenere apropiate, standarde comune, reguli mai simple și mai mult capital privat pentru companii de apărare și tehnologii cu dublă utilizare.

Miza depășește bugetele militare. Dacă apărarea este tratată ca un bun public european, statele membre trebuie să accepte mai multă coordonare, să alinieze prioritățile fiscale și să folosească greutatea economică și industrială a Europei în același sens. În lipsa acestei schimbări, Europa poate ajunge în 2030 cu cheltuieli mai mari, dar cu pregătire militară încă insuficientă.