Parlamentele naționale cer un rol mai puternic în extinderea Uniunii Europene, nu doar votul final asupra aderării

Parlamentul European și parlamentele naționale vor un rol mai puternic în procesul de extindere a Uniunii Europene, dincolo de votul final asupra tratatelor de aderare. Într-o reuniune interparlamentară a Comisiei pentru afaceri externe, eurodeputați și parlamentari din state membre și țări candidate au susținut că parlamentele trebuie să controleze reformele, să explice extinderea publicului și să se asigure că aderarea rămâne un proces democratic, nu doar tehnic sau guvernamental.

Pe scurt

1. Reuniunea AFET a discutat rolul parlamentelor în progresul aderării la UE.

2. Expertul Joachim Koops a avertizat că parlamentele din țările candidate riscă să devină instituții care doar aprobă deciziile executivului.

3. Parlamentarii au insistat că extinderea trebuie explicată cetățenilor din statele membre și din țările candidate.

4. Cooperarea interparlamentară este văzută ca instrument pentru schimb de experiență, control democratic și pregătirea administrațiilor.

5. Dezbaterea a legat extinderea de democrație, statul de drept, societate civilă, combaterea corupției și rezistența la interferențe străine.

Procesul de aderare este deseori descris prin capitole, clustere, legislație, rapoarte și decizii ale Consiliului. Dezbaterea din AFET a pus în prim-plan o întrebare politică mai largă: cine controlează ritmul și calitatea reformelor, cine explică cetățenilor ce înseamnă extinderea și cum se evită ca parlamentele să fie reduse la rolul de a vota rapid legi cerute de negocieri.

Joachim Koops, președintele boardului Global Governance Institute și profesor de studii de securitate la Universitatea Leiden, a spus că parlamentele naționale din țările candidate au un rol central în supravegherea guvernelor, dezbaterea reformelor și menținerea legăturii cu societatea civilă. El a avertizat însă că, în practică, acestea riscă uneori să funcționeze mai degrabă ca instituții de aprobare decât ca organisme care trag executivul la răspundere.

Koops a legat această problemă de noua metodologie de extindere, în care „fundamentele” sunt plasate în centrul procesului. Statul de drept, instituțiile democratice funcționale, drepturile fundamentale, lupta împotriva corupției și administrația publică nu pot fi tratate doar ca liste de legi adoptate. Ele depind de modul în care parlamentele dezbat, modifică, controlează și urmăresc aplicarea reformelor.

Expertul invitat a spus că rapoartele Comisiei privind țările candidate au tendința de a trata secțiunea despre instituțiile democratice funcționale mai sumar decât alte capitole. În opinia sa, este nevoie de mai multă analiză, de contribuții externe din partea experților, a societății civile și a organizațiilor independente, dar și de un sprijin mai clar pentru parlamente.

Mai mulți parlamentari naționali au susținut aceeași idee din perspectiva statelor membre. Ei au arătat că parlamentele nu intervin doar la final, când trebuie ratificat un tratat de aderare, ci pot pregăti dezbaterea publică, pot explica avantajele și costurile extinderii și pot ajuta parlamentele din țările candidate prin schimb de experiență.

Reprezentanți din Lituania, Austria, Grecia, Portugalia, Franța și alte state au vorbit despre vizite, programe de cooperare, formare pentru personal parlamentar și schimburi regulate cu parlamentele din Ucraina, Republica Moldova, Albania și Balcanii de Vest. Experiența statelor care au trecut prin aderare în 2004 sau ulterior este prezentată ca resursă practică pentru țările candidate.

O temă recurentă a fost comunicarea cu publicul. Mathieu Busquet, reprezentantul Comisiei Europene, spusese în prima sesiune că sprijinul pentru extindere este mai mare acolo unde cetățenii sunt mai bine informați. Parlamentarii au reluat ideea, subliniind că opoziția față de extindere poate crește dacă procesul este lăsat doar în limbaj tehnic sau dacă devine ținta dezinformării.

Dimensiunea democratică este legată și de interferențele externe. Mai mulți vorbitori au menționat presiunea Rusiei, manipularea informațională, fragilitatea mediului media în unele țări candidate și nevoia de instituții capabile să reziste influenței politice sau economice externe.

În cazul țărilor candidate, rolul parlamentelor este sensibil pentru că guvernele conduc negocierile cu UE, dar parlamentele trebuie să adopte mare parte din legislație și să controleze executivul. Dacă acest echilibru nu funcționează, aderarea poate produce aliniere formală la regulile UE fără o transformare democratică reală.

Koops a cerut și finanțare mai puternică pentru dimensiunea parlamentară a extinderii în viitorul cadru financiar multianual. El a spus că sprijinul pentru dialogul dintre parlamente, pentru instituții democratice și pentru relația cu societatea civilă nu trebuie tratat ca un element secundar al procesului de aderare.

Mesajul politic al reuniunii a fost că extinderea nu poate fi credibilă dacă rămâne doar o negociere între guverne. Parlamentele trebuie să dea legitimitate democratică reformelor, să apere statul de drept, să explice cetățenilor de ce aderarea contează și să se asigure că transformarea țării candidate continuă și după adoptarea legilor.