România are cele mai scăzute prețuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE

România a avut cel mai mic preț mediu la gazele naturale pentru consumatorii casnici la nivelul Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2017, de 3,2 euro pentru 100 kWh, prețul mediu la nivelul blocului comunitar situându-se la 5,8 euro per 100 kWh, conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Prețurile la gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană au scăzut în medie cu 6,3% în primul semestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016.

În primele șase luni din 2017, cele mai mici prețuri pentru gospodării au fost raportate în România (3,2 euro per 100 kWh), Bulgaria (3,3 euro), Ungaria (3,5 euro), Croația (3,6 euro), Lituania (3,7 euro), Danemarca (8 euro) și Suedia (12 euro).

Prețurile la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au scăzut la 20,4 euro oer 100 kWh în prima jumătate din 2017 comparativ cu semestrul I din 2016.

Prețurile la electricitate pentru gospodării în prima jumătate din 2017 au variat între 10 euro per 100 kWh în Bulgaria până la peste 30 de euro per 100 kWh în Danemarca și Germania.

Taxele și impozitele au reprezentat 37% din prețul electricității plătit de consumatorii casnici din UE și 26% din prețul gazelor.

Cele mai semnificative scăderi ale prețurilor la electricitate s-au înregistrat în Italia (11,2%), Croația (10,2%), Lituania (9,3%), Luxemburg (4,9%), Austria (4,1%), România (4,0%) și Olanda (3,6%). Iar cele mai mari creșteri au fost raportate în Cipru (22%), Grecia (12,8%) și Belgia (10%).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Finanțele naționale în perioada interbelică

Finanţele au cunoscut evoluţii fluctuante în perioada interbelică. În...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii