Sateliții pot detecta infracțiuni de mediu, dar imaginile nu devin automat probe în instanță

Imaginile satelitare sunt deja folosite pentru identificarea defrișărilor, poluării, pescuitului ilegal, exploatărilor miniere și depozitelor clandestine de deșeuri, dar trecerea de la detectarea unei anomalii pe hartă la o probă utilizabilă într-un dosar penal rămâne dificilă, arată un raport de 212 pagini publicat de Istituto Affari Internazionali. Cercetarea, realizată în cadrul unui proiect comandat de Agenția Spațială Europeană, urmărește pentru prima dată într-un singur cadru utilizatorii și tipurile de utilizare a observației Pământului împotriva infracțiunilor de mediu la nivel mondial.

Raportul nu încearcă să calculeze o rată europeană de condamnare produsă de imaginile satelitare și nici nu susține că acestea pot înlocui investigațiile clasice. Autorii le tratează ca pe un instrument care poate localiza activități suspecte, reconstrui schimbări produse în timp, prioritiza controalele și completa alte surse de informații, în timp ce valoarea procedurală a materialului depinde de legislația, metodele și capacitatea instituțiilor care îl folosesc.

Un avantaj major al observației Pământului este capacitatea de a compara o zonă înainte și după o activitate suspectă. Imaginile succesive pot arăta dispariția vegetației, extinderea unei exploatări, apariția unor depozite sau modificări în apă și sol, oferind autorităților o cronologie care poate fi dificil de obținut exclusiv prin inspecții pe teren. În zone greu accesibile, această perspectivă poate permite concentrarea resurselor asupra locațiilor cu cea mai mare probabilitate de încălcare a legii.

Raportul prezintă zece exemple internaționale selectate pentru impact și posibilitatea de replicare. În Flandra, observația de la distanță este folosită pentru sprijinirea aplicării politicilor de mediu, iar un alt studiu examinează activitatea Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului împotriva încălcărilor din sectorul pescuitului. În Lombardia și alte zone din nordul Italiei, analiza combinată cu inteligența artificială este utilizată pentru detectarea depozitelor ilegale și a deșeurilor solide.

Faptul că o imagine identifică o schimbare nu spune însă singur cine a produs-o, dacă activitatea era autorizată sau dacă sunt îndeplinite toate elementele unei infracțiuni. De aceea, autorii prezintă datele satelitare ca pe o componentă a investigației, care trebuie combinată cu informații administrative, inspecții, documente, declarații și alte probe pentru stabilirea responsabilității.

O altă barieră este diferența mare dintre instituțiile care au acces la capacitate tehnică. Unele autorități folosesc deja platforme și personal specializat pentru analiza imaginilor, în timp ce altele nu au angajați capabili să aleagă seturile de date, să interpreteze imaginile sau să explice rezultatele într-o formă inteligibilă procurorilor și judecătorilor. Raportul identifică astfel competențele și cooperarea dintre specialiștii tehnici și cei juridici drept elemente la fel de importante ca disponibilitatea sateliților.

Cadrul european pentru criminalitatea de mediu face problema mai relevantă. Directiva 2024/1203 a extins lista infracțiunilor și cere statelor membre să pună la dispoziția autorităților instrumente eficiente de investigare, comparabile cu cele folosite pentru alte forme grave de criminalitate atunci când acest lucru este adecvat și proporțional. Textul european nu prescrie însă o anumită tehnologie și nu spune că o imagine Copernicus sau provenită de la alt satelit devine automat probă admisibilă.

Termenul de transpunere a directivei a fost 21 mai 2026, iar Eurojust a publicat între timp orientări pentru practicieni privind noul cadru penal. Modul în care observația Pământului intră efectiv într-un dosar continuă astfel să depindă de procedura penală, structurile de anchetă și capacitatea tehnică din fiecare stat.

România nu este unul dintre cele zece studii de caz detaliate în raport. Documentul nu oferă, prin urmare, o măsurare a frecvenței cu care poliția, procurorii sau instanțele românești utilizează imagini satelitare în dosarele de mediu și nu permite o concluzie despre eficiența acestor instrumente în sistemul judiciar românesc.

Concluzia raportului este mai generală. Europa dispune deja de cantități foarte mari de date de observare a Pământului și de infrastructură satelitară avansată, însă valoarea lor pentru combaterea criminalității de mediu depinde de transformarea imaginilor în informație interpretabilă, de instituții care știu când să o folosească și de proceduri juridice capabile să o integreze alături de alte probe.