Sistemul bancar global vrea să transfere 9.000 de posturi din Marea Britanie din cauza Brexitului

0
78

Băncile din întreaga lume, cu operațiuni la Londra, vor să transfere aproximativ 9.000 de locuri de muncă în afara Marii Britanii, în următorii doi ani, potrivit Reuters.

La momentul actual, aproximativ 13 grupuri bancare, inclusiv Goldman Sachs, UBS și Citigroup, au oferit indicii cu privire la modul în care își vor extinde operațiunile din Europa pentru a-și asigura prezența pe piața unică din UE, după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar.

“Se merge cu toată viteza înainte. Am făcut progrese cu planurile noastre de rezervă. Nu există nicio așteptare”, a declarat directorul diviziei de investment banking de la una dintre marile bănci globale prezente la Londra.

Dezbaterile cu autoritățile financiare din UE durează de mai multe luni, iar băncile încep să își definitiveze planurile vizând mutarea personalului și a operațiunilor.

Cu toate că mutarea a 9.000 de posturi ar semnifica doar 2% din locurile de muncă din sectorul financiar de la Londra, veniturile totale colectate de Marea Britanie din taxe ar putea avea de suferit dacă se vor pierde contribuabilii importanți care lucrează în sectorul serviciilor financiare.

Până în momentul de față, Frankfurt și Dublin sunt principalii câștigători ai planurilor de relocalizare. Șase din cele 13 grupuri bancare preferă să deschidă un nou sediu sau să își extindă operațiunile pe care le au deja la Frankfurt, în timp ce alte trei mari bănci sunt interesate să se extindă la Dublin.

Banca Angliei a stabilit ca ziua de 14 iulie să fie data limită până la care companiile din sectorul financiar pot să își prezinte planurile lor privind Brexitul. “Este o consecință neintenționată, dar, cu cât pregătirile sunt mai mari, cu atât este mai probabil să pui în aplicare acele planuri”, a declarat sursa citată.

Totodată, directorul general de la HSBC, Stuart Gulliver, a afirmat că estimările anterioare ale băncii, potrivit cărora aproximativ 1.000 de angajați vor trebui să se transfere la Paris după ieșirea Marii Britanii din UE, au fost bazate pe scenariul unui “hard Brexit”.

 

 

 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here