spot_img
AcasăComunicateApel catre intreaga societate


Apel catre intreaga societate

Catre:  Presedintie, Parlament, Guvern, Mediul de afaceri, Patronate, Sindicate, Societatea civila

Stimati decidenti, antreprenori, concetateni,

Aducem la cunostinta d-voastra un fapt de mare gravitate pentru ordinea sociala si juridica din tara noastra. Daca consecintele sale ne-ar afecta numai pe noi, ne-am gestiona pierderile si ne-am stradui sa ne pregatim reactia decent, in tacere, ca in alte atatea ocazii. Abuzul al carei victima este institutia noastra este insa acum atat de brutal si are, credem, o semnificatie generala atat de alarmanta, incat ne obliga sa il facem cunoscut public, pentru ca, avertizata, societatea sa hotarasca daca il poate ignora, sau, dimpotriva, daca il denunta.

Rezumam situatia in cauza. Conform prevederilor legale, au fost emise in anul 2013 de catre reglementatorul pietei de energie, Agentia Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), doua licente de operator de piata centralizata de gaze naturale: una pentru Bursa Romana de Marfuri (BRM), singura organizatie acreditata ca bursa de marfuri din Romania, societate privata cu 25 de ani de activitate neintrerupta in domeniu si a doua pentru OPCOM, filiala a Transelectrica (entitate controlata de stat), deja operator unic al pietei centralizate de energie electrica (printr-o prevedere legala puternic contestata,  care ii confera un prim monopol in domeniu!).

In perioada parcursa de la licentiere, prin optiunea libera a participantilor la piata, quasi – majoritatea tranzactiilor au avut loc la BRM (99,9…%). Peste 49 TWh, cantitate semnificativa pentru centru-estul Europei. In primele 4 luni ale anului, o cifra corespunzatoare a peste 44,3% din consumul national de gaze naturale s-a comercializat aici.

Care este premiul oferit de politicienii romani unui agent economic atat de performant? Profitand de necesitatea aprobarii prin lege a ordonantei de urgenta numarul 64/2016, care stabilea calendarul de liberalizare a pietei cerut de reglementarile UE sub sanctiunea infringement – ului, dar fara legatura cu aceasta, trecand peste formula aprobata in Senat, deputatii majoritari din Comisia de Industrie a Camerei Deputatilor au introdus un amendament care impunea o singura licenta pentru operatorul de piata centralizata en-gros. Evident, fara a recunoaste-o expres in acel moment, aceasta urma sa fie acordata ulterior OPCOM – ului. Iata deci premiul, piata creata de BRM, cu eforturi, costuri, munca, talent, singura functionala si performanta, urma sa treaca la competitorul sau, care nu inregistrase nicio tranzactie in ultimii doi ani. Pe langa protestele si argumentele noastre, au exprimat pozitii contrare amendamentului parlamentari romani, ministerele de resort (Ministerul Energiei si Ministerul Economiei), Autoritatea domeniului (ANRE), Consiliul Concurentei, asociatiile profesionale si, individual, profesionistii din tara si din strainatate, asociatii si burse de gaze europene, Directia de Energie a Comisiei Europene, insasi autoritatea autonoma a UE din domeniul energiei (ACER). Au fost demontate argumentele initiatorilor ca fiind nefondate. ANRE a explicat public ca daca va trebui sa retraga licentele existente (masura, oricum, riscanta din punct de vedere constitutional) si sa emita o licenta noua, este de presupus ca aceasta licenta va fi acordata pietei relevante, adica BRM – ului. Urmarea: alarmata, Comisia de Industrii a votat in graba raportul sau, in care operatorul unic capata acum direct si sfidator un nume: OPCOM! Al doilea monopol al sau.

Este evident un amestec brutal al politicului in economie. Se prefigureaza o structura dictatata administrativ a pietei, fara legatura cu dinamica sa naturala, dar, prin natura controlului, susceptibila de a putea fi influentata in viitor. In plus, sunt nesocotite drepturile de proprietate si de libera initiativa. Confiscandu-se prin lege o activitate economica unui agent economic privat si oferindu-se domeniul in intregime operatorului de stat (toate tranzactiile cu gaze naturale urmand a se desfasura pe piata administrata de acesta), avem de-a face cu un triplu asalt asupra economiei de piata: monopol, dirijism, nationalizare.

Statul de drept este la randul sau ignorat. Audierile devin formale, punctele de vedere contrare nu se discuta, domeniul puterii executive este acaparat de catre legislativ. Procesul de legiferare in sine este denaturat, intr-o demonstratie de forta. Opinia publica, atat cat apucase sa se desmeticeasca si sa reactioneze, prin presa si specialistii societatii civile, nu este ascultata.

Evolutiile sunt insa, dupa parerea noastra, mult mai ingrijoratoare pentru societate. In fata presiunii puterii, institutiile executive ale statului tind sa cedeze. Pozitiile independente ale uneia dintre autoritati au inceput sa se schimbe. Se revine, iata, la o structura de monolit. Exigentele statului de drept cu privire la echilibrul puterilor in stat sunt, clar, din nou amenintate. Unde mergem, spre ce alunecam?

Credem ca ceea ce se intampla nu este numai despre Bursa Romana de Marfuri si despre raptul pe care il sufera. Credem ca este despre Romania, acum. De aceea ne permitem sa intreprindem acest demers de trezire a constiintelor.

Nu exista exemple in economia de piata in care bursele performante (inclusiv cele de energie) sa fie construite de catre stat, nici in care consumatorii sa fie protejati mai bine, inclusiv in ceea ce priveste pericolul cresterii preturilor, decat prin concurenta. Concurente pe toate palierele. Serviciile de operator de piata sunt servicii comerciale, deci trebuie aparate si ele prin legea concurentei. Numai undeva spre est, am mai auzit despre o bursa unica, patronata de stat, pentru cosmetizarea operatiunilor clientelei. Daca acesta este modelul, inseamna ca nu in UE este proiectat viitorul nostru, ci undeva, in CSI…

Pentru participantii la piata, actorii majori ai acesteia, nu este indiferent daca costurile lor se formeaza sau nu concurential, daca – la fel – concurential, se propun produse si servicii noi. Indirect, dar fundamental, aceastea se deconteaza, pana la urma, la nivelul consumatorilor, al cetatenilor. Este tolerabil atunci sa ne intoarcem iar la piete cu ofertanti unici, controlate de stat? O singura televiziune, un singur ziar, o singura agentie aviatica, o singura banca, o singura societate de asigurari si, peste toate, o cantina gigant de stat obligatorie, cu meniul stiintific calculat, toate pentru mai binele cetateanului… Revenind, este firesc ca dezvoltarea unui domeniu sa fie franata interventionist de stat? Este drept ca un agent economic sa fie deposedat si alungat dintr-un domeniu al sau de drept de activitate, in care a fost licentiat? Este intru binele cetatenilor ca reprezentantii sai (in baza carui mandat popular?) sa purceada la lichidarea agentilor economici performanti intr-un domeniu vital de activitate? Isi permite Romania acest lux?

Noi credem ca sunt intrebari care merita puse. Nu sunt retorice, exemplul nostru o arata. Daca ele rezoneaza cu valorile d-voastra, sprijinul si incurajarea ne-ar fi de folos atat noua, cat si – credem – economiei si societatii romanesti.

Piesa inca nu este jucata. Economia de piata si statul de drept sunt, in fond, pilonii democratiei, pe care speram ca am reusit sa o impunem cu totii in Romania. Simplu, ne ingrijoreaza acum soarta lor.

Cu stima,

Bursa Romana de Marfuri






















RELATED ARTICLES