Autoritățile din sănătate propagă fake-news despre țigaretele electronice?

0
3
Atenție, pantă alunecoasă! Restricțiile aplicate țigaretelor se extind către alte industrii!

JTI România atrage atenția într-o scrisoare oficială adresată Ministerului Sănătății (MS) și Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), asupra informațiilor incorecte cu privire la țigaretele electronice, promovate de cele două autorități. JTI subliniază că toate reglementările Directivei 2014/40/UE, care prevede reguli stricte pentru introducerea și comercializarea țigaretelor electronice, au fost transpuse în legislația națională, semnalând totodată că adresele trimise de MS către Parlamentul și Guvernul României (VSC13343/5.12.2019 și VSC1143/9.12.2019) conțin informații eronate. Potrivit adreselor oficiale menționate, prevederile Directivei europene „ar fi trebuit să fie deja în vigoare în legislația națională”, iar MS susține transpunerea lor.

„Nu numai că reglementările au fost transpuse integral, dar există chiar și restricții suplimentare față de cadrul european, publicitatea pentru țigaretele electronice, dar și comunicarea la raft fiind interzise (articolul 20(12) litera e)”, se arată în documentul transmis de JTI.

Potrivit scrisorii semnate de JTI, „în cazul în care România nu ar fi transpus toate reglementările privind introducerea și comercializarea țigaretelor electronice, Comisia Europeană ar fi declanșat procedura de infringement, termenul de transpunere fiind 20 mai 2016”.

De asemenea, în adresele trimise de MS către Parlament și Guvern persistă confuzia între țigarete electronice (cu lichid cu sau fără nicotină) și produsele cu tutun încălzit, categorie pentru care nu există restricții de comunicare.

Atât adresele menționate, cât și website-ul INSP nu țin cont de documente de poziție oficiale ale unor state membre UE sau ale unor instituții de specialitate, care recomandă utilizarea țigaretelor electronice pentru cei care vor sa renunte la fumat și susțin reglementări mai puțin restrictive pentru aceste produse.

 

„Considerăm că Ministerul Sănătății trebuie să informeze corect cu privire la legislația în vigoare, aserțiuni de tipul „România nu a transpus reglementările europene” fiind de natură să inducă în eroare opinia publică și să cauzeze îngrijorări nejustificate. Ne exprimăm speranța ca, prin intermediul Ministerului și instituțiilor din subordine (INSP), consumatorii adulți de produse din tutun să beneficieze de informații corecte, iar discuțiile din spațiul public să reflecte realitatea”, concluzionează scrisoarea.

 

Domeniul tutunului a fost intens reglementat în ultimii ani prin inițiativa locală de interzicere a fumatului în spațiile publice (Legea 15/2016) și prin transpunerea Directivei europene a tutunului (Legea 201/2016). Aceasta din urmă a presupus modificarea liniilor de producție și aspectul pachetelor de țigarete până la 20 mai 2017, precum și implementarea sistemului complex de trasabilitate până la 20 mai 2019, care a presupus eforturi din partea producătorilor, a 70.000 de comercianți, dar și a autorităților statului (Imprimeria Națională, ANAF prin Direcția Generală a Vămilor). De asemenea, până la 20 mai 2020, stocurile nevândute de pachete fără cod unic trebuie retrase de pe piață. La fel și pachetele cu țigarete mentolate, care nu mai sunt permise prin lege.

 

În scrisoarea JTI sunt atașate spre informarea MS și a INSP, analiza Public Health England (Departamentul Sănătății Publice din Anglia) care susține că reglementările „ar trebui să favorizeze opțiunile cel mai puțin dăunătoare”, https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/768952/PHE-advice-on-use-of-e-cigarettes-in-public-places-and-workplaces.PDF, precum și un raport al Comitetului de specialitate al Parlamentului Britanic care concluzionează că vapatul poate fi luat în considerare pentru renunțarea la fumat, fiind categoric mai puțin riscant decât fumatul (cu circa 95%). Inclusiv National Health System UK susține vapatul ca mijloc de a renunța la fumat https://www.nhs.uk/live-well/quit-smoking/using-e-cigarettes-to-stop-smoking/

Poziții similare sunt susținute de alte state membre sau organizații de prestigiu printre care documentul JTI menționează:

-Ministerul Federal din Germania https://www.dw.com/en/smoking-or-vaping-e-cigarettes-as-a-lesser-evil/a-48858120

-Academia Națională de Medicină din Franța: “vapatul este mai puțin dăunător decât fumatul”. Autoritatea de Sănătate din Franța consideră aceste dispozitive „ca un ajutor pentru a renunța la fumat” http://www.academie-medecine.fr/wp-content/uploads/2019/12/Cigarette-e%CC%81lectronique-10-12-19.pdf

-Colegiul de Medicină al Universităţii din Edinburgh: „(…) folosirea ţigaretelor electronice este substanţial mai puţin nocivă decât fumatul”. https://www.rcpe.ac.uk/sites/default/files/jrcpe_48_4_mathur.pdf

-Cancer Research UK: terapiile de înlocuire a nicotinei „nu sunt foarte eficiente în renunţarea la fumat. Fumătorii ar avea mai mult succes cu ajutorul alternativelor cu nicotină, precum ţigaretele electronice.” https://www.cancerresearchuk.org/sites/default/files/e-cigarette_policy_statement_oct_2019.pdf

-CDC United States – Centrul pentru Controlul Bolilor și Prevenție: „țigaretele electronice constituie un beneficiu potențial pentru adulții fumători“. Deși CDC este citat pe site-ul INSP, această poziție lipsește https://www.cdc.gov/tobacco/basic_information/e-cigarettes/index.htm

Totodată, se arată că publicații internaționale de prestigiu (CNN, Politico) fac diferența între fumat și vapat, precum și între situația din Statele Unite – unde se utilizează lichide provenite de pe piata neagră, cu THC (extract de canabis) și acetat de Vitamina E, ceea ce a condus la îmbolnăviri -, și regimul de reglementare strict din Uniunea Europeană, prin Directiva 40/2014/UE, transpusă în legislația națională, privind punerea pe piață, ingredientele permise și comercializarea acestor produse. https://www.politico.eu/article/us-vaping-illness-death-toll-rises-fear-reversals-anti-smoking-campaigns/?fbclid=IwAR3X-exzifue5M9WNEEgyFTEHAENDsyhORoyRHp–Wp4ErWrSXxGi8dUS1U

https://edition.cnn.com/2019/09/17/health/vaping-us-uk-e-cigarette-differences-intl/index.html

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here