Vinerea trecută, un val de uşurare s-a răspândit asupra Statelor Unite. O restrângere parțială a funcțiilor guvernului la cele absolut necesare, total lipsită de sens şi foarte dăunătoare, a luat sfârșit. Din păcate, ceea ce am învățat din acest episod a fost extrem de îngrijorător atât raportat la ce ar putea să se întâmple în continuare, cât şi raportat la soarta pe termen lung a țării noastre. Vorbim de cinci implicații evidente.
În primul rând, nu există niciun motiv substanțial pentru care să se construiască un zid uriaș de beton, sau altceva similar, la granița Statelor Unite cu Mexicul. Asemenea președinților anteriori ai Statelor Unite, Donald Trump şi-a demonstrat abilitatea de a concentra atenția națională pe o problemă specifică. Dar, aşa cum a fost cazul preşedintelui Lyndon B. Johnson cu privire la Vietnam (sau George W. Bush în Irak), experiențele personale şi raportările amănunțite nu cresc neapărat numărul de americani care sunt de acord cu administrația. De fapt, s-ar putea să aibă un efect advers.
Rapoartele cele mai instructive sunt cele care pun la dispoziție un tur detaliat al graniței, inclusiv fotografii din California, Arizona, New Mexico, şi Texas. Deja există un zid în multe locuri unde ar ajuta, în vreme ce bariere pentru vehicule există acolo unde acestea sunt considerate a fi mai rezonabile. Şi apoi există locuri cu totul sălbatice şi goale unde terenul natural formează deja un impediment aprig pentru imigranți.
Nimeni nu pune la îndoială importanta securității graniței. De fapt, acordul bipartizan pe această problemă în aceste decenii s-a dovedit constructiv. Dar nu poate fi vorba de un grad prea mare de imigrație în zonele actual deschise ale graniței – şi doar o mică parte din drogurile ilegale intră în SUA pe aceste căi (majoritatea intră prin porturi legale de intrare). Iar Mexic nu va plăti niciodată pentru acest zid, în ciuda insistenței lui Trump, atât înainte, cât şi după alegeri, că o va face.
A doua lecție în urma restrângerii funcțiilor guvernului este că mulți republicani – în special cei care locuiesc aproape de granița de sud – nu sunt entuziasmați de construcția unui zid. Acest lucru are sens, luând în considerare că finanțarea unui zid nu era o prioritate de top atunci când republicanii controlau ambele camere ale Congresului, de la începutul anului 2017 până în ianuarie 2019. Republicani bine informați din Congres s-au opus construcției unui zid şi liderul majorității din Senat, Mitch McConnell, arată (câteodată) puțin entuziasm în legătură cu restrângerea funcțiilor guvernamentale din cauza acestei probleme.
În al treilea rând, restrângerile guvernamentale din Statele Unite au un impact negativ major, în special asupra angajaților federali cu venituri mici care nu sunt plătiți la timp (cât şi angajații contractorilor federali, care probabil că niciodată nu vor fi plătiți pentru luna ianuarie). Este revoltător faptul că guvernului federal îi este permis să forțeze oamenii să lucreze fără să fie plătiți. Dacă oricare alt angajator ar fi încercat să facă acest lucru, ar fi fost vinovat de încălcarea Legii standardelor muncii corecte din 1938 – şi Ministerul Muncii ar fi intervenit.
În al patrulea rând, cei din cercul intern al lui Trump nici nu înțeleg, nici nu le pasă de costul uman în urma comportamentului administrației. Secretarul comerțului Wilbur Ross, a fost uimit de faptul că lucrătorii federali nu au făcut împrumuturi, aparent crezând că toată lumea are acelaşi tip de acces la credite cu dobânzi mici la fel ca dumnealui. Ross ar trebui să citească broşura informativă al lui Mehrsa Baradaran, Cum se descurcă cealaltă jumătate cu băncile, şi să se gândească la costul mare al creditului pentru familiile cu venituri mici.
Sau ar putea pur și simplu să îl întrebe pe Mick Mulvaney, șeful de cabinet în exercițiu al Casei Albe. În vreme ce în Casa Reprezentanților Mulvaney a primit donații substanțiale, de la industria de împrumuturi până la plata salariilor, industria împrumuturilor care îşi câştigă majoritatea profiturilor din împrumuturile cu dobândă mare ale oamenilor care nu au altă alternativă atunci când au nevoie disperată de bani. Mulvaney a investit, de asemenea, o perioadă considerabilă de timp în ultimii doi ani pentru a slăbi protecțiile pe care Biroul de Protecție Financiară a Consumatorului a încercat să le implementeze anterior pentru a preveni unele dintre cele mai rele abuzuri din industrie. Pe măsură ce restrângerea funcțiilor guvernamentale creştea în durată, prețul acțiunilor la creditorii de împrumuturi până la plata salariilor a crescut. (Mulvaney a negat orice conflict de interese.)
Sub administrațiile anterioare, tacticile conflictuale şi distructive erau limitate prin norme implicite cu privire la comportamentul adecvat al ramurii executive, inclusiv respectul pe care ar trebui să îl arate angajaților săi. Aceste norme acum sunt doar hârtii fără valoare.
În ultimul rând, administrația chiar nu vrea să se implice într-o dezbatere deschisă cu privire la beneficiile imigrării, care includ o creştere a numărului de companii în Statele Unite (care angajează 11 oameni fiecare, în medie, conform Institutului George W. Bush) şi un coeficient mult mai favorabil al oamenilor cu vârstă potrivită pentru a lucra în raport cu pensionarii. În vreme ce majoritatea economiilor mai avansate se confruntă cu perspectiva scăderii demografice – o populație îmbătrânită care se micşorează în cifre absolute – Statele Unite au evitat acest lucru prin primirea nou-veniților.
Colegul meu de la MIT Daron Acemoglu şi cu mine am dezbătut faptul că ar fi timpul să refacem unele dintre instituțiile fundamentale din Statele Unite. Acest lucru s-a mai întâmplat şi înainte. În Era Progresivă de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, de exemplu, au fost introduse alegerea directă a senatorilor Statelor Unite şi sufragiul femeilor, împreună cu legislația care asigură o transparență sporită guvernului. Astăzi, reformatorii, ar trebui să se concentreze pe reproiectarea antitrustului pentru epoca big data, reconstruind rețeaua de siguranță socială sub forma unei trambuline; şi reechilibrarea codului fiscal pentru ca angajarea forței de muncă să nu mai fie atât de costisitoare în comparație cu instalarea de utilaje noi.
Acestea ar fi schimbări profunde. Dar când politica ajunge în mâinile unor plutocrați rupți de realitate, care nu sunt dispuşi să respecte normele existente şi sunt aparent doritori a încălca demnitatea americanului de rând, este timpul pentru o schimbare serioasă. Pentru Statele Unite, acel moment a sosit.
Simon Johnson, fost economist-şef al FMI, este profesor la MIT Sloan, coleg senior la Institutul Peterson pentru Economie Internațională şi cofondator al unui blog de instruire economică, intitulat The Baseline Scenario. Este coautor cu Jonathan Gruber al „Pornind America: Cum progresul în ştiință poate regenera creşterea economică şi visul american”.
