Marea Britanie merge cu pași nesiguri către Brexit. Nimeni nu știe ce se va întâmpla în următoarele câteva luni. Însă în jur de o treime din votanții britanici sprijină o plecare fără acord din Uniunea Europeană, ce riscă să aducă un dezastru economic asupra țării.
Mulți din acești suporteri ai unui Brexit fără acord sunt mai în vârstă și educați modest și locuiesc în comunități semiurbane în colaps economic și orașe mici, care tind să fie concentrate în nordul Angliei. Deși sunt îngrijorați în legătură cu deteriorarea constantă a prospectelor economice, conform studiilor, comerțul sau chiar imigrarea nu sunt singurele lor preocupări. Adepții Brexitului urăsc și pierderea controlului asupra politicii, mai întâi într-un capital național distant plin de elite globale bine educate și în ultimii ani într-un UE și mai îndepărtat.
Regulile de imigrare dispuse de UE sunt cel mai evident semn al lipsei lor de putere. Suporterii Brexitului au votat să părăsească UE pentru a „lua înapoi controlul“. Din păcate, Brexitul, orice formă va lua, s-a putea să nu le dea ceea ce vor, alimentând resentimente ulterioare. Se poate face ceva pentru a le potoli furia?
Lipsa de putere a comunităților nu este un fenomen britanic unic. Pe măsură ce piețele se extind peste granițele politice, participanții preferă o structură comună de guvernare ce elimină diferențele de reglementare neplăcute și costurile de tranzacție. Istoric, această integrare a avut loc în cadrul țărilor. Pe măsură ce comerțul interregional și fluxurile de capital au trecut, cerințele pentru granițe regionale perfecte și reglementări naționale armonizate au devenit mai vocale. Prin urmare, guvernele naționale și-au mărit puterile și funcțiile în detrimentul regiunilor și al comunităților locale.
În schimb, pe măsură ce globalizarea s-a accelerat în ultimele decenii, guvernele naționale au avut acces la acorduri și tratate internaționale care le-au limitat puterile suverane. De asemenea, au cedat unele puteri organismelor internaționale. De exemplu, armonizarea de către Comisia Europeană a reglementărilor economice în UE limitează discreția de reglementare a statelor membre individuale. Acest lucru a catalizat mișcările ce au scopul de a reclama suveranitatea națională, precum cea a adepților Brexitului.
Dar chiar și pe măsură ce puterea (și deseori finanțarea) a trecut de la nivel local la nivel național și apoi internațional, efectele piețelor globalizate și ale schimbărilor tehnologice au variat foarte mult. În mod frapant, megaorașele au prosperat, în timp ce comunitățile semirurale au simțit activități și oportunități economice în scădere. Marea recesiune care a început în 2008 a accentual această tendință, orașele revenindu-și rapid, în timp ce zonele semirurale au stagnat. Un astfel de impact inegal necesită răspunsuri potrivite nevoilor și condițiilor locale. Dar formularea acestor răspunsuri este mult mai grea atunci când comunitățile sunt private de putere.
Privarea de putere produce daune colaterale ulterioare. Atunci când oportunitatea părăsește comunitățile economice marginale, de obicei apar disperarea și disfuncția socială. Numărul de familii destrămate crește, la fel ca și procentele de abuz de substanțe și infracțiuni. Cei care pot să plece se mută. Departe de a fi o sursă de mândrie și coeziune socială, comunitatea devine un repertoriu de necazuri colective și chiar rușine. Și membrii săi caută surse alternative de identitate și solidaritate socială, incluzând naționalismul.
Liderii naționaliști populiști garantează că își vor face țara „mare din nou“ scăpând-o de constrângerile impuse de acordurile și organismele internaționale. Bineînțeles că pe măsură ce obțin puterea înapoi din arena internațională, acești lideri sunt tentați să reziste la transferul ulterior de putere și finanțare către regiuni și comunități. În schimb, naționaliștii populiști s-ar putea întoarce și mai periculos împotriva sistemului internațional, prezentând suporterii cu o paradă continuă de răufăcători externi pe care să dea vina pentru neajunsurile lor. Aceasta este o cale care nu duce la nimic bun.
Bineînțeles că există numeroase tipuri de naționalism; mulți adepți ai Brexitului vor ca Marea Britanie să rămână deschisă pentru comerț, dar cu o politică restrictivă de imigrare, de exemplu. Dar pe măsură ce creșterea încetinește și populația îmbătrânește, țările dezvoltate vor avea nevoie atât de piețe de export, cât și de imigrare – prima pentru a sprijini cererea și a doua pentru a plăti pentru pensiile și serviciile medicale ale populațiilor care îmbătrânesc. Balcanizarea lumii ridicând bariere este un mod sigur de a transforma prosperitatea inegală de astăzi în sărăcia colectivă de mâine.
Naționaliștii au însă dreptate, ne-am îndreptat prea mult către legi și reglementări de standardizare și armonizare în cadrul țărilor. În această epocă a inteligenței artificiale, societățile și comercianții pot gestiona cu siguranță câteva diferențe naționale de reglementare. Nu am putea aduce câteva puteri înapoi la nivelul țării, cu condiția ca piețele globale să rămână deschise? De ce tehnocrații nealeși decid regulile în camere îndepărtate, cu ușile închise? Globalizarea guvernării poate fi un pas prea îndepărtat pentru binele globalizării.
Dar adepții Brexitului trebuie să ia aminte: transferul de putere nu se va opri la nivel național – după cum sugerează șoaptele din Scoția și Țara Galilor. Comunitățile locale în declin au nevoie disperată de activități economice noi, în timp ce membrii lor trebuie să devină mai adaptabili la globalizare și la schimbările tehnologice. Acest lucru necesită deseori implicare și soluții locale, ajutate de guvernele naționale, atunci când este necesar. Partidele politice ar putea juca un rol constructiv în restabilirea puterilor, finanțării și, deseori, a serviciilor de sănătate în multe comunități.
Reconstrucția unui simț puternic al identității pozitive a comunității probabil va face naționalismul adversar mai puțin atractiv. Cel puțin, atunci când persoanele pot să își modeleze mai mult viitorul, este mai puțin probabil să fie convinse că alții sunt vinovați pentru neajunsurile lor. În măsura în care slăbește sprijinul pentru naționalismul virulent, transferul ar putea face lumea puțin mai prosperă – și mult mai sigură.
Raghuram G. Rajan, guvernator al Reserve Bank din India între 2013 și 2016, este profesor de finanțe la Universitatea din Chicago, Facultatea de Afaceri, și autor al cărții „The Third Pillar: How Markets and the State Leave the Community Behind” (Al treilea stâlp: Modul în care piețele și statul lasă comunitatea în urmă).
© Project Syndicate 1995–2019