spot_img
AcasăInternaționalAcordul CETA dintre UE și Canada intră în vigoare


Acordul CETA dintre UE și Canada intră în vigoare

Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, CETA, a intrat în vigoare provizoriu, taxele vamale fiind așadar eliminate în proporție de 98%, scrie Agerpres.

„Astăzi este o zi istorică. Din această dimineață, toate schimburile comerciale sunt scutite de taxe vamale. Astfel, acest acord va crea oportunități noi și de anvergură atât pentru statele europene, cât și pentru Canada și va deschide noi piețe pentru exportatori, va genera locuri de muncă de calitate și va întări relațiile existente între economia Canadei și economiile statelor UE”, a declarat ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, într-o conferință de presă organizată cu această ocazie.

Oficialul a adăugat că exporturile dintre Canada și UE se estimează că vor crește anual cu 23%, iar PIB-ul blocului comunitar ar urma să crească cu 11,6 miliarde de euro.

Acordul CETA prevede totodată cooperarea în domeniul social, în cel sanitar şi în cel de combatere a încălzirii climatice.

Pe data de 15 februarie, Parlamentul European a aprobat Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre UE şi Canada (CETA), ceea ce a permis ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în ţara nord-americană.













RELATED ARTICLES