spot_img
AcasăAnul COVID-19Adio salvări gratuite!


Adio salvări gratuite!

LONDRA – Criza și recesiunea COVID-19 oferă o oportunitate unică de a regândi rolul statului și în special relația sa cu mediul de afaceri. Vechea ipoteză că guvernul reprezintă o povară pentru economia de piață nu mai este azi valabilă. Redescoperirea rolului tradițional al statului de „investitor de primă soluție” – mai degrabă decât de “creditor de ultimă instanță” – a devenit o condiție prealabilă pentru elaborarea eficientă a politicilor în epoca post-COVID.

Din fericire, investițiile publice au crescut. În timp ce Statele Unite au adoptat un pachet de stimulare și salvare de 3 trilioane de dolari, Uniunea Europeană a introdus un plan de recuperare de 750 de miliarde de euro (850 de miliarde de dolari), iar Japonia injectează un trilion de dolari drept ajutor suplimentar pentru gospodării și întreprinderi.

Cu toate acestea, pentru ca investițiile să conducă la o economie mai sănătoasă, mai rezistentă și mai productivă, banii nu sunt suficienți. De asemenea, guvernele trebuie să restabilească capacitatea de a proiecta, implementa și aplica condiționalitatea destinatarilor, astfel încât sectorul privat să funcționeze într-o manieră mai favorabilă creșterii inclusive și durabile.

Sprijinul guvernamental pentru corporații are mai multe forme, inclusiv subvenții directe în numerar, scutiri de impozite și împrumuturi emise în condiții favorabile sau garanții guvernamentale – fără să vorbim de rolul expansiv jucat de băncile centrale, care au achiziționat obligațiuni corporative la scară masivă. Această asistență ar trebui să vină la pachet cu unele constrângeri, cum ar fi obligarea firmelor să adopte ținte de reducere a emisiilor și să-și trateze angajații cu demnitate (atât în ​​condiții de salarizare, cât și la locul de muncă). Din fericire, această formă de intervenție a statului nu mai este deloc un tabu, chiar și cu comunitatea de afaceri care redescoperă azi meritele asistenței condiționate – prin paginile unui Financial Times, de exemplu.

Și există câteva exemple bune. Atât Danemarca, cât și Franța refuză acordarea de ajutor de stat oricărei companii cu domiciliul într-un paradis fiscal desemnat de UE și interzic marilor beneficiari să plătească dividende sau să-și cumpere propriile acțiuni până în 2021. În mod similar, în SUA, senatorul Elizabeth Warren a cerut condiții stricte de salvare, inclusiv salarii minime mai mari, reprezentarea angajaților în consiliile corporative și restricții de durată la dividende, rambursări de acțiuni și bonusuri executive. Și în Regatul Unit, Banca Angliei (BOE) a făcut eforturi pentru un moratoriu temporar asupra dividendelor și rambursărilor.

Departe de a fi direcționată, impunerea unor astfel de condiții ajută la alocarea strategică a resurselor financiare, asigurându-se că sunt reinvestite productiv în loc să fie capturate de interese înguste sau speculative. Această abordare este cu atât mai importantă, cu cât se are în vedere că multe dintre sectoarele care au cea mai mare nevoie de salvare sunt, de asemenea, printre cele mai strategice din punct de vedere economic, cum ar fi companiile aeriene și industria auto. Industria aeriană americană, de exemplu, a primit până la 46 de miliarde de dolari în împrumuturi și garanții, cu condiția ca firmele beneficiare să-și păstreze 90% din forța de muncă, să reducă salariul executiv și să evite externalizarea sau exportul profiturilor. Între timp, Austria și-a condiționat salvarea liniilor aeriene de adoptarea obiectivelor climatice. De asemenea, Franța a introdus obiective de cinci ani pentru reducerea emisiilor interne de dioxid de carbon.

În mod similar, multe țări nu își pot permite să-și piardă industria auto națională și consideră salvarea drept o oportunitate de a înregistra progrese către decarbonizarea sectorului. După cum a susținut recent președintele francez Emmanuel Macron, „Nu trebuie doar să salvăm industria, ci să o transformăm.” În timp ce acordă împrumuturi de 8 miliarde de euro către sectorul auto, guvernul său solicită ca acesta să producă în schimb peste un milion de automobile cu energie curată până în 2025. Mai mult, după ce a primit 5 miliarde de euro, Renault trebuie să păstreze deschise două importante fabrici franceze și să contribuie la proiectul franco-german pentru producerea de baterii electrice. Fiind acționarul principal al Renault, guvernul francez va putea să aplice aceste condiții atât din exterior cât și din interiorul companiei.

În unele cazuri, guvernele au depășit condiționalitatea pentru a modifica modelele de proprietate. Germania și Franța achiziționează sau, respectiv, măresc participația de capital a statului la companiile aeriene, invocând nevoia de a proteja infrastructura strategică națională.

Dar există și exemple negative. Salvarea industriei auto s-a desfășurat foarte diferit în Italia față de ​​Franța. Grupul FCA a convins guvernul italian – care a acordat istoric subvenții importante companiei Fiat – să acorde filialei sale FCA Italy un împrumut garantat de 6,3 miliarde EUR, fără condiții de executare. FCA Italia se așteaptă să se contopească cu Grupul francez PSA până la sfârșitul acestui an, iar Grupul FCA în sine nu mai este chiar o companie italiană. Născut în 2014 din fuziunea Fiat și Chrysler, are domiciliul în Olanda, iar sediul financiar este la Londra. Mai rău, însă, compania are un palmares slab în ceea ce privește păstrarea angajamentelor sale de investiții în Italia, care și-a pierdut poziția în clasamentul global al producătorilor auto, atât din punct de vedere al volumului total, cât și cel vehiculelor electrice.

În alte cazuri negative, companii și sectoare majore și-au pus în joc poziția de monopol sau puterea de negociere dominantă pe piață pentru a face lobby împotriva condiționalității sau au forțat sprijinul băncilor centrale, care tinde să vină cu mai puține condiții sau chiar fără. De exemplu, în Marea Britanie, EasyJet a putut accesa o linie de lichiditate de 600 de milioane de lire sterline (746 de milioane de dolari) de la BOE, în ciuda faptului că a plătit dividende de 174 de milioane de lire cu o lună mai devreme. Și în SUA, decizia Rezervei Federale de a începe să cumpere obligațiuni cu un randament mai riscant a alimentat temerile de risc moral. Printre cei care sunt câștigători se numără producătorii americani de petrol de șist, care erau deja extrem de sprijiniți și mai ales neprofitabili înainte de sosirea pandemiei.

Departe de a se face un pas către controlul de stat asupra economiei, salvările condiționate s-au dovedit a fi un instrument eficient pentru conducerea forțelor productive în interesul unor obiective strategice, împărtășite. Atunci când sunt proiectate sau implementate incorect sau evitate în totalitate, ele pot limita capacitatea productivă și permit speculanților și persoanelor din interior să extragă averea pentru ei înșiși. Dar, atunci când sunt făcute corect, salvările condițonate pot alinia comportamentul corporativ la nevoile societății, asigurând o creștere durabilă și o relație mai bună între lucrători și firme.

Dacă criza nu va duce la o risipă, aceasta trebuie să facă parte din moștenirea post-COVID-19.

Autori:

Mariana Mazzucato, profesor de economie a inovării și valorii publice și director al Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public, este autorul valorii Totului: a face și a lua în economia globală.

Antonio Andreoni, profesor asociat de economie industrială și șef de cercetare la Institutul UCL pentru inovație și scop public, este profesor asociat al celei de-a patra revoluții industriale la Inițiativa Catedrelor de cercetare din Africa de Sud a Universității din Johannesburg.

Traducere, editare și adaptare: Daniel Apostol, Director Editorial Jurnalul, Economistul și ClubEconomic.ro

Copyright: Project Syndicate, 2020. www.project-syndicate.org






















RELATED ARTICLES