Londra vrea să oprească libera circulație a muncitorilor după Brexit

Autoritățile din Marea Britanie intenționează să oprească libera circulație a muncitorilor după Brexit și să limiteze imigrația europenilor slabi calificați, se arată într-un document de lucru al guvernului britanic publicat de The Guardian, relatează AFP.

„Pentru a fi considerată un atu pentru întreaga ţară, imigraţia nu ar trebui să fie numai în beneficiul migranţilor, ci să fie profitabilă din punct de vedere financiar actualilor locuitori”, se arată în documentul de 82 de pagini redactat în august de Ministerul britanic de Interne.

Conform documentului citat de The Guardian, ministerul propune măsuri de limitare a accesului migranților europeni care sunt slabi calificați după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, aceștia urmând să primească un permis de sejur doar pe o durată de maximum doi ani. Migranții înalt calificați ar urma în schimb să primească de la trei până la cinci ani durată de ședere pe teritoriul britanic.

O altă propunere ce apare în document este introducerea treptată a unui nou sistem de migraţie care să limiteze drastic dreptul cetăţenilor europeni la reîntregirea familiei şi obligarea la prezentarea la intrarea în ţară a unui paşaport în locul cărţii de identitate.

Documentul subliniază de asemenea faptul că propunerile pe care le conţine este necesar să fie aprobate de întregul Guvern şi că ele sun „supuse negocierii cu UE”.

„Noi nu comentăm cu privire la documente de lucru care au fost divulgate” în presă, a reacţionat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic, contactat de AFP.

„Vom prezenta în această toamnă propuneri referitoare la un nou sistem al migraţiei care să permită să se reia controlul la frontierele britanice”, a adăugat el.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii