Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidențiale din data de 7 mai a produs o creștere a optimismului în privința viitorului Uniunii Europene, și a zonei euro în particular. Acest lucru se întâmplă pe de o parte, deoarece Macron a condus o campanie electorală transparentă pro UE, și a fost recompensat pentru lucrul acesta. Dar este și datorită faptului că pericolul ca un guvern populist să ajungă la putere într-una dintre țările fondatoare ale UE reprezintă o problemă de domeniul trecutului, cel puțin pentru moment.
Totuși entuziasmul reînnoit al UE nu ar trebui confundat cu încrederea neclintită. Așa cum Macron cu siguranță că înțelege, viabilitatea pe termen lung a UE impune ca „proiectul european” să placă mai mult cetățenilor decât conducerii. Liderii UE, prin urmare, trebuie – și probabil că o să o și facă – să profite de această ocazie pentru a revitaliza eforturile de abordare a provocărilor legate de securitate, migrație și creștere economică.
Există, totuși, un elefant în cameră: necesitatea reformei guvernanței zonei euro. În prezent, discuțiile legate de reforma zonei euro nu reprezintă o prioritate pentru liderii Franței, Germaniei, sau de oriunde altundeva. Aceasta reflectă parțial o scădere a riscului de instabilitate financiară; dar „oboseala pentru reformă” în rândul membrilor este de asemenea un factor. Eforturile UE de consolidare a instituțiilor vizate în ultimii ani s-au blocat. Progresele ulterioare vor necesita acceptarea unui grad de distribuire a riscurilor pe tot cuprinsul blocului comunitar și acest lucru va fi posibil numai cu mai multe campanii electorale și posibile referendumuri naționale. Deocamdată, oportunitatea politică favorizează status quo-ul.
Însă victoria lui Macron oferă UE doar un respiro de moment – trebuie avut în vedere că o UE puternică depinde de un euro credibil și stabil și că trebuie depuse multe eforturi pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a monedei unice. Dacă economia zonei euro s-ar confrunta astăzi cu un șoc sever, ar fi nepregătită. O nouă înțelegere între cele două mari economii din zona euro, Franța și Germania, va fi necesară în cele din urmă. Între timp, trebuie să se urmărească găsirea unor soluții tehnice la problemele euro.
Câteva principii cheie ar trebui să ghideze aceste eforturi. Pentru început, reformele cadrului fiscal și financiar al zonei euro ar trebui să se bazeze mai puțin pe reguli și mai mult pe discreție. Experiența zonei euro în timpul recentei crize financiare – în special în contrast cu cea a Statelor Unite – a subliniat necesitatea unui proces decizional rapid și flexibil de către guverne, nu doar din partea autorităților monetare.
Dacă publicul va susține o astfel de schimbare de a acorda mai multă importanță discreției decât regulilor, sistemul de guvernanță fiscală pentru membrii zonei euro va trebui să facă obiectul unei reale discipline de piață. Prin urmare, un cadru de restructurare a datoriilor ar trebui să constituie un pilon al unei structuri de guvernanță a zonei euro reformate. Un astfel de cadru ar putea fi administrat sub auspiciile Mecanismului European de Stabilitate (MES), care să completeze posibilitățile de soluționare a crizelor.
Având în vedere moștenirea gradului ridicat de îndatorare în multe state membre, tranziția către un astfel de cadru ar putea fi periculos și destabilizator. Pentru a evita problemele, ar trebui să se stabilească și un fel de agenție de gestionare a datoriei – posibil, de asemenea, sub auspiciile MES – cu obligativitatea de a cumpăra datoria statelor membre ce depășește un anumit prag. Există propuneri pe marginea unui astfel de sistem, deși orice propunere ce va fi adoptată va trebui să includă o anumită garanție limitată acordată în comun de către statele membre.
Iar aici se află cel mai important principiu care trebuie să ghideze reforma guvernanței zonei euro: trebuie să se continue schimbările, alături de reformele politice care întăresc legitimitatea deciziilor ce implică împărțirea riscurilor între țări. Doar atunci zona euro poate ajunge la un compromis stabilizator între disciplina pieței și orice mișcare către împărțirea limitată a riscurilor.
Un compromis similar ar putea fi obținut și pentru cadrul financiar al zonei euro și, în special, pentru controlul riscului suveran asupra bilanțurilor băncilor. Aceasta ar îndepărta UE de situația actuală, în care toate obligațiunile suverane denominate în euro sunt tratate în mod egal, indiferent de poziția debitorului.
Un nou set de norme – cu scopul de a consolida disciplina pieței – ar oferi, de asemenea, stimulente pentru diversificare. O astfel de idee prevede, de asemenea, crearea de garanții colaterale pentru datoriile suverane suverane garantate. În timp ce asigurările la riscul de default (CDS) nu ar necesita garanții comune, acestea ar contribui la aplicarea disciplinei pe piață, facilitând în același timp implementarea de către Banca Centrală Europeană a politicii monetare. O propunere recentă a UE este un pas binevenit în această direcție.
Trebuie abordate două aspecte suplimentare. Primul este finalizarea uniunii bancare din zona euro, care va include o reglementare comună a băncilor, incluzând un fond de soluționare credibil. Având în vedere lipsa de voință politică de a face progrese pe acest front, ar putea fi dificil să începem prin concentrarea asupra unor soluții la nivel național care, dacă ar reuși, ar putea deschide calea pentru aranjamente la nivelul zonei euro.
A doua problemă rămasă este creare unei capacități centralizate pentru a asigura stimulente fiscale adecvate la nivelul zonei euro. Și aici există o lipsă de voință politică. Dar, printr-o agenție reală de gestionare a datoriilor și printr-un regim de gestionare a datoriilor vechi, capacitatea fiscală recent eliberată a statelor membre ar putea diminua necesitatea unei astfel de soluții centralizate.
Dacă compromisurile conservative enunțate mai sus ar fi în cele din urmă adoptate, cetățenii UE ar trebui să fie implicați în procesul de luare a deciziilor. Acest lucru este valabil în special pentru propunerile care implică un rol mai consistent al MES și garanțiile comune pentru deținerea de obligațiuni suverane. În plus, modificările la o asemenea scară ar necesita o mai mare responsabilitate pentru Parlamentul European care reprezintă țările din zona euro.
Așa cum am văzut în cazul referendumului Brexit din Regatul Unit, oferind electoratului prea multă putere pentru a reglementa proiectul european poate să fie contraproductiv. Dar, după cum tocmai a demonstrat Franța, a face ideea de integrarea în UE să fie atractivă pentru electorat reprezintă varianta cea mai ușoară. Guvernanța fiscală va fi adevăratul test pentru ca zona euro să rămână la putere.
© Copyright: https://www.project-syndicate.org/commentary/macron-optimism-eurozone-fiscal-reform-by-lucrezia-reichlin-2017-06
