Indiferent de rezultatul votului britanic, 23 Iunie 2016 rămâne o dată istorică pentru Europa. Referendumul britanic deschide cutia Pandorei. Ceea ce părea pe vecie de neclintit, proiectul de pace, de conviețuire și de prosperitate europeană se demonstrează a fi astăzi și pe viitor un subiect care reaprinde dispute, dileme și conflicte. De-a lungul ultimelor săptămâni analiști, politologi, finanțiști, economiști sau strategi de pe ambele maluri ale Atlanticului au încercat să privească în detaliu chestiunea Brexit-ului și să prevadă impactul pe care referendumul britanic îl are asupra viitorului întregii Europe și mai ales asupra politicilor Regatului Unit. Avantajele majore au fost puse în oglindă cu marile pierderi pe care votul britanic le provoacă atât britanicilor cât și celorlalte țări membre UE. Lebăda Neagră s-a produs, plutește deja pe apele odinioară limpezi – astăzi extrem de tulburi – ale Uniunii Europene („lebăda neagră” – producerea neașteptatului, teorie lansată de Nassim Taleb, n.a.).
Toată lumea este de acord că referendumul cu privire la rămânerea sau nu a Marii Britanii în cadrul UE este testul crucial pe care Europa îl traversează în ultimii 70 de ani. Ruperea insularilor de continent este o criză reală, deopotrivă pentru stabilitatea proiectului european și pentru viața de zi cu zi a supușilor coroanei. Din start, dezbaterea s-a concentrat mai ales pe consecințele de natură economică, pe pierderile financiare și pe șocul asupra locurilor de muncă pe care britanicii vor trebui să le suporte ca urmare a unui Brexit. Dar, așa cum se arăta recent într-o analiză a think-tank-ului condus de reputatul geo-strateg George Friedman, „în timp ce impactul economic al BREXIT este o chestiune fundamentală, este departe de a rămâne singura problemă și probabil nici măcar nu e cea mai importantă dintre toate”. Friedman consideră că cel puțin încă două alte probleme rămân pe tapet și amândouă sunt la fel de sensibile pentru Coroana Britanică și pentru supușii ei. Prima problemă e legată de suveranitatea britanicilor asupra tuturor teritoriilor supuse Coroanei. A doua este legată, potrivit Geopolitical Futures (GF), de poziția strategică a Regatului Unit în lume. Oponenții Brexit-ului s-au concentrat pe consecințele economice, dar cei în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE cer schimbarea radicală a abordării de către britanici a cadrului internațional. Analiștii consideră că, istoricește vorbind, britanicii au fost totdeauna neîncrezători cu privire la Europa Continentală, s-au temut tot timpul să nu fie copleșiți de mult mai populatul continent și le-a fost frică să nu-și epuizeze propriile resurse fiind trași în disputele continentale. „Britanicii s-au concentrat mai întâi pe problemele propriului imperiu, iar când acesta a dispărut, atenția lor s-a îndreptat spre Statele Unite”, scriu analiștii GF. De altfel, ideea de integrare economică europeană expusă prima dată în Planul Marshall a și fost respinsă de Marea Britanie, neîncrezătoare nu neapărat în măsurile economice unioniste cât în ideea de a se amesteca într-o mare masă de „afaceri” continentale căreia Londra nu a simțit că-i face parte.
Insularii au puternice legături economice cu Europa, dar au și mai puternice legături financiare cu Statele Unite, pentru că majoritatea companiilor financiare care au dorit să facă afaceri în Europa și-au stabilit capul de pod la Londra, rămasă încă centrul financiar mondial. În plus, arată analize GF, există „Cinci Ochi” („Five Eyes”, în original) – un grup extrem de restrâns de conlucrare strategică în domeniul intelligence și militar, constituit din Marea Britanie, SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă („miezul” imperiului britanic de altădată). Asta arată relațiile istorice și culturale tradiționale ale Marii Britanii, mult mai puternice și mai adânci decât orice altă relație construită de Regatul Unit cu Continentul. De aceea, cei ce doresc Brexit-ul nu se rezumă doar la a calcula costurile și beneficiile relațiilor cu Uniunea Europeană, ci și costurile și beneficiile unei și mai strânse legături cu Statele Unite, ca substitut pentru puntea Londra-Bruxelles.
Argumentele pentru Brexit au fost ușor de enumerat: Europa este disfuncțională iar eșecul UE rănește inclusiv Marea Britanie; Londra nu ar rămâne singură dacă se rupe de Bruxelles, îi rămâne Washington; teama de colaps economic prin ruperea de UE este nefondată din moment ce majoritatea țărilor UE au relații strânse cu Marea Britanie care vor continua și în afara UE; interesele strategice și economice ale Londrei nu corespund cu cele ale continentalilor. Și, deloc surprinzător, argumentele rămânerii în UE sunt practic o oglindire răstălmăcită a celor enunțate mai sus. Pe scurt: Europa nu are probleme și nici nu trăiește o criză economică, iar în eventualitatea unei astfel de crize nimeni nu ar fi protejat, din afara sau dinăuntrul uniunii; relațiile economice cu UE sunt instituționalizare pe termen lung, în timp ce relația cu SUA nu are o definire clară pe o perioadă lungă de timp, deci nu poate fi o soluție de durată; problemele de suveranitate ale britanicilor rămân indiferent de direcția în care s-ar mișca ș.a.m.d.
Indiferent de mișcarea făcută de britanici, îmi vine în minte o declarație de acum câteva săptămâni a șefei FMI, Christine Lagarde: „consecințele sunt de la destul de rele, la foarte-foarte rele”. Britanici au deschis cutia Pandorei, iar dilema To (Br)exit or not to (Br)exit rămâne în mintea tuturor europenilor, supuși ai Coroanei Regatului Unit sau nu.
