Model economic românesc – Fundamente teoretice și condiții de guvernabilitate

Model economic românesc – Fundamente teoretice și condiții de guvernabilitate
de Valeriu Ivan

O carte despre „gramatica” dezvoltării economice

Model economic românesc, în cele două volume semnate de dr. Valeriu Ivan, intră într-o zonă în care dezbaterea românească este de regulă zgomotoasă, dar rareori bine ordonată: aceea a modelului de dezvoltare economică. Câștigul major al proiectului este că mută discuția de la slogan, ideologie și improvizație la instituții, reguli, capacitate administrativă și mecanisme de coordonare. Nu este o carte comodă, dar este una necesară.

Mai întâi, întrebarea corectă

În România se vorbește des despre „model economic”, dar de cele mai multe ori termenul rămâne suspendat între preferințe ideologice, promisiuni politice și formule generale despre „dezvoltare”. Aici apare primul merit al celor două volume: încearcă să scoată tema din zona acestei elasticități și să o așeze într-un cadru de analiză mai sever.

Valeriu Ivan nu pornește de la întrebarea ușoară – ce măsuri ar trebui luate? – ci de la una mai grea și, tocmai de aceea, mai utilă: în ce condiții poate exista un model economic inteligibil, realizabil și guvernabil pentru România? Din acest punct, discuția nu mai este despre dorințe, ci despre arhitectură.

Această schimbare de unghi face diferența dintre o carte de idei și o lucrare care încearcă să construiască. Autorul tratează modelul economic nu ca pe o etichetă doctrinară și nici ca pe o listă de politici, ci ca pe un sistem de reguli, instituții, mecanisme de coordonare și forme de corecție. Cu alte cuvinte, economia este privită împreună cu statul care o reglementează, cu organizațiile care o pun în mișcare și cu limitele foarte concrete ale implementării.

Volumul întâi: fundația teoretică

Primul volum este, în esență, o carte despre condițiile care fac posibilă funcționarea unui model economic. Nu livrează program de guvernare și nici nu încearcă să impresioneze prin soluții rapide. În schimb, construiește terenul pe care o discuție serioasă despre dezvoltare economică ar trebui să stea: instituții, capitalism comparat, complementarități, capacitatea statului, capabilități și competențe,  contracte, stimulente, capital intangibil, performanță și guvernabilitate.

Punctul său forte este că nu tratează aceste teme separat, ca într-o antologie de concepte, ci le leagă într-o secvență clară: diagnostic – țintă – arhitectură – guvernanță. Această ordine este importantă, deoarece împiedică exact o alunecare pe care o vedem frecvent în discursul public. De la o constatare corectă se trece la soluții pripite, fără a trece prin întrebările privind limitele realizabilului.

Un alt merit consistent al primului volum este felul în care statul este readus în discuție. Nu ca abstracție solemnă și nici ca vinovat generic, ci ca organizație reală, cu memorie, rutine, vulnerabilități și limite. Într-o economie precum cea românească, unde diferența dintre idee și rezultat se joacă adesea în execuție, această repoziționare este una dintre cele mai utile contribuții ale cărții.

De ce contează capitalul intangibil

Printre capitolele cele mai reușite ale primului volum se află cele dedicate capitalului, productivității și transformării structurale. Aici, autorul surprinde una dintre mutațiile importante ale economiei contemporane, concretizată în faptul că avantajul competitiv nu mai vine numai din capital fizic și costuri, ci tot mai mult din management, organizare, cunoaștere, date, procese și alte forme de capital intangibil.

Această discuție este importantă și pentru România, unde reflexul dezvoltării rămâne încă puternic legat de investiția vizibilă, de infrastructură și de volum. Cartea arată că, fără organizare, fără capacitate managerială și fără acumulare de cunoaștere, investițiile pot produce efecte sub așteptări. Este o observație simplă, dar esențială.

Tot aici merită remarcată legătura făcută între capitalul intangibil și poziționarea economiilor periferice în lanțurile de valoare. Creșterea nu este suficientă, spune implicit autorul; contează ce fel de valoare se produce, ce parte rămâne în economie și ce capabilități se consolidează în interiorul ei. Este unul dintre punctele în care primul volum arată o profunzime analitică practică.

Captură, stimulente, performanță

Cartea nu evită zona cea mai incomodă a oricărei discuții despre dezvoltare și anume aceea în care intervenția publică poate produce nu doar corecții utile, ci și rente, distorsiuni și captură. Aici, Valeriu Ivan are meritul de a nu moraliza. Explică. Arată de ce, în absența unor reguli clare, a unor criterii verificabile și a unor mecanisme de evaluare, intervenția publică poate fi deviată în favoarea unor interese înguste. Într-un mod similar este tratată și zona contractelor, a relațiilor principal – agent și a stimulentelor. Aceste concepte pot părea tehnice, dar ideea de fond este limpede și ușor de urmărit. În esență se arată că politicile nu eșuează doar pentru că sunt improprii în conținut, ci și pentru că sunt greșit proiectate organizațional, slab monitorizate și lipsite de consecințe credibile.

Tocmai această insistență asupra mecanismelor de evaluare, de corecție și de învățare instituțională face din primul volum mai mult decât o lucrare de teorie. Îi dă funcție. Îl transformă într-o gramatică a discuției serioase despre model economic.

Volumul al doilea: România, în termenii realității

Dacă primul volum construiește instrumentele de gândire, al doilea încearcă să le pună la lucru pentru cazul românesc. Și o face într-un mod ambițios. Nu propune o simplă listă de politici, ci o arhitectură cu elemente de productivitate, politică industrială, finanțarea dezvoltării, competențe, teritoriu, energie, anti-captură, contractare de performanță, stat digital, tranziție.

Important este că aceste componente nu sunt tratate independent, de sine stătător. Cartea insistă că ele trebuie citite împreună, ca piese ale aceleiași construcții. Este un avantaj clar al volumului: încearcă să țină economia reală, instituțiile și guvernanța în aceeași logică, fără să rupă productivitatea de stat, finanțarea de capacitate sau teritoriul de piața muncii.

Volumul al doilea are și un realism metodologic care îi dă credibilitate. Nu promite rezultate garantate. Nu propune o schemă econometrică tehnică, cu perspectivă în oglinda retrovizoare. Nu pretinde că a rezolvat definitiv problema dezvoltării românești. În schimb, încearcă să spună ce ar însemna un model economic pentru România, dacă ar fi gândit în termeni de reguli, mecanisme și condiții de realizare, nu doar de obiective.

Unde stă miza reală a proiectului

Cea mai interesantă idee care leagă cele două volume este că un model economic nu este doar o țintă, ci și o problemă de guvernabilitate. Cu alte cuvinte, nu e suficient să știi unde vrei să ajungi. Trebuie să știi și prin ce instituții, cu ce capacitate și capabilități, în ce ordine și cu ce mecanisme de corecție poți merge în acea direcție.

Aici cartea are o utilitate care depășește sfera strict academică. Ea îi obligă pe cititori să pună întrebări mai bune. Nu doar „ce politică e bună?”, ci „cine o livrează?”, „cum se măsoară?”, „ce se întâmplă dacă nu funcționează?”, „unde apare captura?”, „cum se oprește sau se corectează?”. Într-un spațiu public obișnuit să discute economia în termeni declarativi, această schimbare de întrebare este, probabil, unul dintre cele mai utile rezultate ale proiectului.

Este și motivul pentru care cele două volume merită citite împreună. Primul dă cadrul. Al doilea îl pune în mișcare. Între ele există continuitate reală, nu doar de temă, ci de metodă.

O rezervă necesară

Există, desigur, și o limită care trebuie spusă limpede. Cele două volume sunt mai

puternice ca monografie de economie politică instituțională și de design al guvernanței decât ca program imediat de implementare descris în detaliu. Autorul însuși repetă acest lucru, este prudent și nu promite mai mult decât oferă.

Într-un fel, tocmai această prudență lucrează în favoarea cărții. Într-un timp al certitudinilor excesive și al soluțiilor „totale”, lucrarea lui Valeriu Ivan preferă să construiască un cadru criticabil și verificabil. Este o alegere mai dificilă, dar mai onestă.

Asta înseamnă că volumul nu închide dezbaterea. Dar nici nu își propune asta. El face ceva poate mai important: o ridică la un nivel mai exigent.

De ce merită atenție

Pentru cititorul acestei reviste, relevanța acestor volume este evidentă. România are nevoie de productivitate, de disciplină fiscală, de capacitate administrativă bazată pe capabilități și competențe, de investiții și de reducerea arbitrarului decizional. Dar are nevoie și de un limbaj coerent în care toate aceste lucruri să poată fi gândite împreună.

Aici intervine miza reală a lucrării Model economic românesc. Nu oferă o formulă salvatoare. Oferă ceva mai greu de obținut și, pe termen lung, mai util: o gramatică a dezvoltării. Iar într-un climat în care economia este prea des tratată fie propagandistic, fie contabil, aceasta nu este deloc o contribuție minoră.

Nu este o carte pentru cititorul grăbit și nici pentru cel care caută soluții de raft. Este o carte pentru cei care înțeleg că dezvoltarea nu se improvizează și că, înainte de program, trebuie să existe arhitectură, plan, verificare teoretică. Iar pentru România de astăzi, o astfel de discuție vine exact la timp.

de Daniel Apostol

Valeriu Ivan este doctor în economie al Școlii Doctorale a Academiei Române și lector asociat la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, unde desfășoară de peste un deceniu activitate didactică în cadrul masterului de consultanță în afaceri. Dincolo de activitatea academică, are o experiență consistentă în management strategic, guvernanță corporativă și politici publice, acumulată atât în companii importante din sectorul energetic, cât și în administrația centrală și în activitatea legislativă, prin poziții de conducere, consultanță și coordonare exercitate în Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Camera Deputaților și în consiliile de administrație ale unor companii relevante. Formația sa, care reunește economia, managementul și dreptul, explică și profilul acestei lucrări: o reflecție despre modelul economic românesc aflată la intersecția dintre analiză teoretică, guvernanță instituțională și experiență practică.