Restricția online după criterii de vârstă nu este răspunsul corect

de JULIA POWLES, profesoară de drept, directorul executiv al Institutului UCLA și
KATE SIM, Directorul Programului de Cercetare privind Siguranța și Confidențialitatea Online pentru Copii

Părinții sunt sătui până peste cap să negocieze timpul petrecut în fața ecranelor. Rutina frustrantă se reia zilnic, la scurt timp după școală. Copiii mai mari, de obicei, merg direct în camerele lor să-și „facă temele”, care în realitate înseamnă să intre pe Discord pentru a juca jocuri cu prieteni pe care nu i-au întâlnit niciodată. Cei mici cer pe bună dreptate atenția ta, dar mai întâi trebuie să treci printr-un nou set de e-mailuri care tocmai au ajuns în inbox. Cu oarecare reticență, le dai o tabletă, doar pentru puțin timp. Seara, încerci să iei o cină liniștită, dar un copil e absorbit de telefon, iar celălalt plânge, cerându-și tableta înapoi. Dacă doar ai putea să le iei dispozitivele.

Pentru părintele suprasolicitat și epuizat, politici precum interzicerea smartphone-urilor în școli și restricțiile pe rețelele sociale pentru adolescenți sună atractiv. Giganții tehnologiei influențează fiecare aspect al vieții unui copil. Adolescenții încep și termină zilele cu scrolling compulsiv pe Instagram. Își iau Chromebookurile la școală, unde GoGuardian face prezența, ChatGPT rulează planurile de lecție, iar Securly îi monitorizează pentru distrageri. Acasă, ei trimit temele prin Turnitin, se joacă pe Roblox și își trimit mesaje pe Messenger.

Comparativ cu copilăria de acum 20 de ani, când „timpul de joacă” presupunea să respiri aer curat și să alergi cu vecinii, copilăria de astăzi pare izolantă și copleșitoare. Nu este de mirare că restricțiile de vârstă pentru rețelele sociale – sau „interdicțiile” – câștigă teren la nivel global. În iulie trecut, Regatul Unit a introdus verificări de vârstă pentru serviciile destinate adulților. În decembrie, Australia a devenit prima țară care a impus restricții naționale în funcție de vârstă pe platformele de rețele sociale pentru minori sub 16 ani. Legiuitorii francezi par să fi adoptat recent o restricție similară pentru persoanele sub 15 ani. Mai mult de jumătate dintre statele SUA au introdus anumite forme de restricție după vârstă pentru serviciile destinate adulților sau rețelele sociale, iar legiuitorii din Danemarca, India, Malaysia și Nigeria dezbat măsuri similare.

Prea ușor

Populare printre alegători și ieftine pentru implementare de către guvern, interdicțiile și restricțiile legate de vârstă au fost prezentate ca instrumente care conferă putere părinților și tinerilor. Totuși, din două motive, mulți experți în dezvoltarea copilului, media digitală și guvernanța tehnologiei se opun ferm restricțiilor bazate pe vârstă.

În primul rând, oamenii de știință contestă premisa potrivit căreia restricționarea accesului la rețelele sociale ar aduce beneficii tinerilor. Decenii de cercetări în diverse regiuni  nu au reușit să demonstreze o  legătură constantă între timpul petrecut în fața ecranului sau utilizarea rețelelor sociale și efectele negative asupra sănătății mintale.

Contrar afirmației simplificate și directe pe care o face Jonathan Haidt în bestsellerul său, The Anxious Generation, imaginea este nuanțată.

Nu există îndoială că unii tineri suferă efecte negative în urma utilizării rețelelor sociale. Dar aceste efecte sunt legate de o interacțiune complexă de factori sociali și psihologici, precum sărăcia și condițiile preexistente de sănătate mintală. În alte cazuri, utilizarea rețelelor sociale de către adolescenți poate aduce beneficii, cum ar fi creșterea conexiunilor sociale și reducerea singurătății. Pentru tinerii din comunitatea LGBTQ sau cei care trăiesc cu o dizabilitate, accesul poate reprezenta o adevărată punte de salvare.

În al doilea rând, criticii subliniază că, chiar dacă ar exista beneficii ipotetice în restricționarea accesului tinerilor la rețelele sociale, capcanele utilizării restricției după vârstă le anulează și le depășesc. Restricția după criterii de vârstă nu doar că se bazează pe tehnici ineficiente sau chiar periculoase, ci lasă nerezolvate și neschimbate patologii fundamentale ale platformelor digitale.

Cele trei metode principale de restricție după criterii vârstă sunt verificarea (autentificarea prin document oficial de identitate), estimarea (analiza predictivă a datelor biometrice, precum recunoașterea feței și a vocii) și inferența (analiza predictivă a comportamentului digital, cum ar fi obiceiurile de navigare pe internet).

Toate trei sunt vulnerabile la evitarea controlului, falsificare și erori. Propriul test al Australiei cu tehnicile de estimare și inferență a evidențiat acuratețe scăzută în demografia – cheie a tinerilor între 13 și 16 ani, ceea ce înseamnă că un adolescent de 14 ani ar putea fi clasificat eronat ca având peste 16 ani sau un adolescent de 16 ani ar putea fi blocat greșit pentru că este minor. Testul a avut, de asemenea, rezultate slabe în cazul chipurilor feminine, noncaucaziene, prezentând cea mai scăzută acuratețe pentru persoanele indigene și cele din sud-estul Asiei.

Raportul final a concluzionat că o restricție eficientă după criterii de vârstă ar necesita un ecosistem extins de tehnici suplimentare de autentificare, implicând crearea unor vaste depozite de date personale – biometria copiilor, jurnale de activitate în rețelele sociale, istoricul cardurilor de credit. Rezultatul ar fi creșterea riscurilor de securitate și siguranță pentru toți utilizatorii de internet, nu doar pentru tineri.

Ultimul răspuns al industriei tehnologice la neajunsurile operaționale ale restricției după criterii de vârstă este implementarea acesteia la nivelul sistemului de operare. Furnizorii de sisteme de operare precum Apple și Google ar efectua verificări de vârstă la configurarea dispozitivului și ar acționa ca verificatori de fiecare dată când doriți să accesați o nouă platformă. Dar această soluție aparent simplă introduce un compromis: furnizorii de sisteme de operare, cu un istoric deja controversat în protejarea confidențialității copiilor, ar fi însărcinați să colecteze, să centralizeze și să partajeze date personale în întregul ecosistem online.

Argumentul de rezervă pentru restricția după criterii de vârstă este că e mai bună decât nimic. Cel puțin, accesul tinerilor la rețelele sociale va fi redus, iar cerințele sporite de identificare vor descuraja comportamentele neadecvate online. Din contră, restricția după criterii de vârstă doar împiedică tinerii să dețină conturi autentificate. Este foarte ușor de ocolit, iar chiar și atunci când mecanismul este robust, nu împiedică tinerii (sau alte personaje dubioase) să acceseze conturi de invitați sau să ocupe spații digitale neplăcute.

Experimentul eșuat din Coreea de Sud oferă o lecție relevantă. La începutul anilor 2000, s-a adoptat o politică a „numelor reale” pentru a reduce hărțuirea online. Însă, chiar și atunci când utilizatorii erau obligați să-și divulge numele și actele de identitate guvernamentale, comportamentul neadecvat
a persistat. Un studiu al Comisiei Coreene pentru Comunicații a constatat că această politică a redus comentariile malițioase ca pondere din totalul comentariilor online cu doar 0,9 puncte procentuale, ceea ce a determinat guvernul să o abandoneze în cele din urmă.

Mai mult, restricția după criterii de vârstă nu este doar un remediu ineficient. Poate fi și periculoasă. Restricția după criterii de vârstă și alte metode digitale de identificare creează baze de date centralizate cu informații personale conectate la sisteme terțe, făcându-le vulnerabile la breșe de securitate, atacuri cibernetice și cenzură. Când furnizorul Discord de verificare a vârstei a fost victima unui atac cibernetic în septembrie 2025, au fost expuse fotografii cu cărți de identitate guvernamentale ale aproximativ 70.000 de utilizatori din întreaga lume.

Aceste breșe pot conduce la alte infracțiuni cibernetice. De exemplu, fraudele cu cartele SIM și înșelătoriile online au crescut în India de la introducerea sistemului național de identitate digitală (Aadhaar). Implementarea în Marea Britanie a verificărilor de vârstă pentru „conținut dăunător” vara trecută consolidează îngrijorările generalizate legate de cenzură, în timp ce site-urile pentru modelaj pentru copii și „pickup artists” modeling pentru copii și experți în tehnici de abordare persistă, iar blocajele excesive au fost aplicate împotriva gif-urilor  cu SpongeBob, conținutului politic care declară un genocid în Gaza și unei comunități online pentru tați singuri.

În cele din urmă, într-un moment în care platformele digitale se confruntă cu un număr tot mai mare de procese pentru daune aduse copiilor prin intermediul chatboturilor și deepfake-urilor, utilizarea cea mai cinică a restricției după criterii vârstă este ca un scut de răspundere. Chiar dacă, în cele din urmă, nu este convingător, ne-am putea imagina că firmele încearcă să evite responsabilitatea, dând vina pe tineri pentru că reușesc să acceseze platformele cu restricție după criterii de vârstă.

Problema reală

În cele din urmă, cel mai important punct slab al restricției după criterii de vârstă este că aceasta nu reușește să abordeze adevărata problemă a rețelelor sociale: un model de afaceri care depinde de publicitatea comportamentală țintită. Aceasta este cauza principală a celor mai periculoase caracteristici ale rețelelor sociale, de la manipularea atenției până la alegerile de design manipulative, toate vizând mințile tinere în dezvoltare și unice prin vulnerabilitate. Ceea ce părinții percep drept derulare nesfârșită și comparație socială este rezultatul unor elemente de design intenționat din partea companiilor de rețele sociale. Platformele digitale sunt parcuri tematice private pentru adevărata afacere a Big Tech: colectarea datelor comportamentale, crearea unor profiluri de utilizatori detaliate și gruparea cohortelor pentru o publicitate țintită profitabilă.

De la feeduri conduse de algoritmi, populate  cu conținut sponsorizat, până la reacții în timp real care recompensează răspunsurile  emoționale accentuate, platforme precum Instagram monetizează comparația socială și insecuritățile generate de standardele nerealiste de frumusețe, îndemnând utilizatorii tineri să urmărească influenceri sponsorizați. Rezultatul este că unii preadolescenți și adolescenți din SUA cheltuie, se pare, peste 50 USD pe lună pe produse cosmetice antirid.

Datorită reclamelor de pe YouTube, mai mult de o treime dintre băieții cu vârste între 11 și 17 ani recunosc că au jucat jocuri de noroc în ultimul an. Adolescenții de sex masculin proveniți din medii socioeconomice defavorizate sunt deosebit de vulnerabili și sunt ținta unor reclame care exploatează insecuritatea lor economică și impulsivitatea, afișând cutii cu recompense ce promit câștiguri rapide. Între timp, Google s-a implicat în oferirea de Chromebookuri și Google Classroom tocmai pentru a cultiva un flux de utilizatori viitori, în timp ce urmărește comportamentul elevilor pentru a-l vinde  brokerilor de date, instituțiilor de învățământ superior cu scop lucrativ și recrutorilor militari.

Factorii de decizie politică și susținătorii cu adevărat preocupați de siguranța și confidențialitatea copiilor online ar trebui să se unească în jurul unei interdicții privind publicitatea comportamentală și profilarea tinerilor. Convingerea și leadershipul îndrăzneț necesare pentru atingerea acestor obiective pot părea astăzi insuficiente, dar sunt esențiale pentru a întrerupe stimulentele comerciale care stau la baza patologiilor nocive ale Big Tech.

Julia Powles este profesoară de drept, director executiv al Institutului UCLA pentru Tehnologie, Drept și Politici și director al politicii tehnologice la UCLA DataX.
Kate Sim este director al Programului de Cercetare privind Siguranța și Confidențialitatea Online pentru Copii și este cercetătoare invitată la Universitatea din California, Los Angeles.