BestJobs vine în sprijinul angajatorilor cu posibilitatea de a publica gratuit anunțuri pentru joburi remote

București, 24 martie 2020. BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, se alătură inițiativelor de limitare a răspândirii coronavirusului și permite angajatorilor să posteze gratuit, în perioada următoare, anunțuri cu joburi de la distanță. Demersul BestJobs vine în contextul nevoii tot mai mari a companiilor de a se alinia la noul mod de lucru în contextul epidemiei de Coronavirus.
”Lucrul de la distanță este prima măsură impusă în contextul epidemiologic actual pentru protejarea sănătății angajaților. Astfel, companiile se repliază și sunt practic în plin proces de adaptare la nevoile estimate de recrutare, în funcție de scenariile pe care fiecare își bazează planul de continuitate a business-ului. Numărul anunțurilor pentru poziții la distanță este așadar așteptat să crească în perioada următoare, iar în acest context am decis să venim în sprijinul companiilor să găsească mai ușor angajații de care au nevoie”, spune Dan Puică, CEO BestJobs.
Pentru a putea publica gratuit un anunț de recrutare pentru poziții cu activitate la distanță, companiile trebuie să selecteze, în platforma BestJobs, categoria „remote” din rubrica „Tip de angajare”.
De la începutul acestui an, BestJobs a înregistrat o creștere cu 30% a numărului de joburi remote, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe astfel de poziții vizează specialiști în IT/Telecom, vânzări, management și marketing.
În total, numărul de locuri de muncă scoase la concurs prin intermediul Bestjobs a fost, anul trecut, de aproape 250.000 de joburi, iar compania a intermediat angajări pentru un număr de peste 10.000 de companii și a atras peste 8 milioane de aplicări. Platforma de recrutare online Bestjobs gestionează în prezent 4 milioane de CV-uri.

Despre BestJobs
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Atacul cibernetic asupra ANCPI: cine plătește factura pieței imobiliare blocate?

De Mădălina Mitan, partner, Alexandra Huza-Boeangiu, senior attorney at law, și Geanina Pelin, attorney at law, avocați specializați în domeniul imobiliar și construcții în cadrul Schoenherr și Asociații SCA

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii