spot_img
AcasăComunicateCea mai influenta conferinta de IT din România revine la București!


Cea mai influenta conferinta de IT din România revine la București!

Conferința premium dedicată profesioniștilor IT și developerilor

Național, 24 octombrie 2022, DevCon, conferința premium dedicată profesioniștilor IT și developerilor din România, revine pe 9-10 noiembrie într-un nou format, atât fizic în București, cât și online. Timp de 2 zile, DevCon își propune să contureze un centru tech de dezvoltare și învățare în cadrul unei ediții care va avea loc la NORD Events Center by Globalworth Pipera, unde sunt așteptați fizic peste 400 de participanți în ambele zile de eveniment. Organizatorii așteaptă peste 4000 de specialiști să se alăture și în cadrul evenimentului virtual creat pentru a fi accesibil întregii comunități IT din România și nu numai. Anul acesta se vor alătura participanți din țări, precum Republica Moldova, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania.

Cea de a patra ediție se creionează alături de un partener de încredere, Systematic – Partener Principal DevCon 2022. Evenimentul vine cu suprize care vizează atât experiența participantului în locație, prin zone dedicate care au ca scop crearea unei atmosfere unice, cât și prezența unor speakeri și leaderi cu nume apreciate în industria IT&C la nivel internațional.

Pe 9-10 noiembrie, organizatorii au pregătit 4 scene dedicate, care vor acoperi domenii precum: Java, DevOps, Data, Artificial Intelligence & Machine Learning, Web & Mobile. Vor exista și 2 scene de masterclass-uri, create special pentru a oferi un conținut dezvoltat pentru participanții ce doresc să aprofundeze în cadrul unor sesiuni de o oră și 30 de minute subiecte tehnice alături de specialiști din industrie. Profesioniștii IT sunt așteptați să participe și la scena Open Talks, unde se va discuta despre empatia în cadrul echipelor, tendințele în zona automotive și financiar, dar și alte subiecte de interes din industrie.

Evenimentul va fi deschis în prima zi de către partenerul principal, Systematic, urmând ca microfonul să fie preluat pe rând de vorbitori experimentați de la companii, precum RedHat, Meta, Microsoft, Amazon Web Services și să ofere audienței IT cele mai bune informații din industrie. Partenerul principal al evenimentului va fi reprezentat pe scena de Java, pe 9 noiembrie, de către Thomas Vitale, Software Architect la Systematic, care va suprinde audiența cu o sesiune numită „Kubernetes Native Java with Spring Boot”, iar pe 10 noiembrie, tot Thomas va susține un masterclass virtual care are ca temă ,,Developer Experience with Java on Kubernetes”. Cea de a doua zi de eveniment va fi deschisă cu o sesiune pe scena DevOps susținută de către Alexandru Dejanu, Site Reliability Engineer la Systematic, având ca temă principală ,,Cloud Native leads the willing and drags along the reluctant – Seneca”.

“Încă din 2017, ne-am propus la Systematic să formăm o comunitate de profesioniști care să dezvolte software cu impact pozitiv in societate. Prin prisma complexității ariilor noastre de business, dar și a sistemului nostru intern de formare, am coagulat un centru de compentențe local și am contribuit la creșterea calității și a nivelului de senioritate a ofertelor de job-uri din domeniul IT. Systematic este o companie daneză producatoare de software care a adus pe piața locală de job-uri expunere la proiecte de dezvoltare din domenii diverse precum sistemul medical, educational si cel al apararii.  Participarea în calitate de Main Partner în cadrul DevCon este parte din misiunea noastră de a diversifica domeniile de business si stiva tehnologică și de a aduce o contribuție valoroaă industriei de IT. “– Gabriela Spataru, Employer Branding Specialist la Systematic.

Systematic va fi prezent atât în zona expozițională fizică, cât și online cu un stand virtual 3D.  Participanții la eveniment vor putea interacționa și pune întrebări experților tehnici și specialiștilor companiei și vor putea participa la o serie de activări interesante, precum:

  • Participarea la tombolă cu tragere la sorți unde cei care participă pot câștiga un kit Nanoleaf;
  • Live Quiz, în ambele zile de conferință, la standul companiei care va întreține atmosfera și va antrena spiritul competitiv;
  • Shoteria Bar care va permite participanților din locație să ia parte la o experiență complexă de networking și socializare în cadrul DevCon.

,,DevCon a crescut susținut și foarte frumos într-un timp foarte scurt. Reunim întreaga comunitate de IT din Romania și trenduri globale, top companii IT din piață și speakeri internaționali într-un singur loc. Parteneriatul cu Systematic este pentru noi un pas important în a dezvolta viitorul tehnologiei, transformarea digitală și pentru a arăta proiectele la care lucrează cei mai buni profesioniști. Prezența partenerului principal de pe 9-10 noiembrie la conferință ne oferă oportunitatea de a contura un cadru pentru a vedea cum evolueaza piața IT în România, cum avem impact la nivel global, ce înseamnă acest aspect pentru următorii 3 ani, bucurându-ne împreună de revenirea în format fizic al evenimentelor marca Dev.” – Carla Tirnacop, Project Manager DevCon

Mai multe detalii despre agenda evenimentului, dar și achiziționarea de bilete pe http://www.dev-con.ro.

Despre Systematic 

Systematic este o companie internationala de origine daneza, producatoare de software pentru diverse arii de business precum domeniul medical, siguranta nationala, energie regenerabila, educational si al apararii. Systematic Development Center România este al doilea cel mai mare birou Systematic cu peste 120 de angajați. Înființată în 2017, scopul lor a fost consolidarea unei comunități de profesioniști cu înaltă calificare, responsabili de dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a produselor și soluțiilor pentru sectoarele de apărare, sanatate și educație. Sistemele acestora dezvoltă produse și soluții care influențează peste 1 milion de utilizatori din întreaga lume, permițând transformarea digitală pentru sectoarele public și privat.

Pentru Systematic oamenii contează. Cultura organizațională din Systematic pune mult accent pe echilibrul din viața angajaților săi, iar în cadrul centrului din București este sustinut acest nivel de confort la standardele daneze prin flexibilizarea programului de lucru și construirea unui pachet de inițiative de wellness și wellbeing pentru toti angajatii. Totodata, Systematic este o companie care investeste in proprii angajati prin programe de learning and development personalizate fiecarui angajat, in functie de dorintele de dezvoltare ale fiecaruia. 

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 17 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum: www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;

Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc pe hipo.ro de două ori pe an și aduce impreuna 200.000+ candidați și 80 angajatori la fiecare ediție;

DevTalks, eveniment care reunește 8.000 de profesioniști IT pasionați de Web, Java, Security, Big Data & Cloud, DevOps, Future of Engineering, Product Management, Digital Transformation, Mobile, QA&Testing și SAP.

DevCon, conferința premium dedicată pasionaților de tehnologie unește peste 4,000 de profesionști din domeniul IT, sub scene dedicate Java, DevOps, Data, AI & ML și Web & Mobile.

DevHacks, un hackathon al programarii pentru 24 de ore, reunește peste 140 de participanti cu scopul de a își folosi cunoștințele, pentru a gândi soluții de impact din zona Climate Chance, Social Impact, TechEdu, FinTech, Gaming și nu numai.

DevAfterWork, o serie de evenimente fizice sau online care oferă posibilitatea companiilor partenere să comunice în exterior brandul și nevoile sale, dar și să promoveze profesioniștii pe care ii are și care pot împărtăși din experienta lor.

Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 300 de tineri români;

Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzator instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.













RELATED ARTICLES