spot_img
AcasăComunicate„Iarna e ca vara!”


„Iarna e ca vara!”

„În decembrie e la fel ca în iulie, când a început zvonistica referitoare la pachetul fiscal. Ultima dată când l-am văzut pe dl Ministru al Finanțelor la o dezbatere, spunea că în 2024 nu vor fi schimbări, dar că nu sunt excluse ajustări și că s-ar putea să ducem dorul măsurilor de până acum. Deci nu se va schimba nimic, dar se va modifica pe ici, pe colo, probabil cǎ în punctele esențiale. Apar iar în presă tot felul de știri pe surse despre diverse amendări ale amendamentelor și tot felul de controverse. Așadar, iarna e ca vara. Mai ales pentru industria tutunului, care e ca într-o menghină, de fiecare dată când se discută despre construirea bugetului, rectificarea lui sau acoperirea unor deficite”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria, la dezbaterea online „2024, între tentația populistă electorală și presiunile bugetare”, organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

„Este o eroare să te concentrezi în construirea bugetului pe obținerea de fonduri din PNRR, mai ales că aceste fonduri nu sunt toate nerambursabile, includ și împrumuturi. Am auzit declarații că nu putem pierde fonduri europene de dragul predictibilității. Bugetul e construit pe baze aritmetice, nu economice. Am încercat să aflăm care sunt modificările aduse de așa numita ordonanță trenuleț, un termen care nu există din punct de vedere fiscal și care a intrat în folclor. Nu am reușit, dar Ministerul Finanțelor vorbește în continuare de transparență. O să ne petrecem, iar, sfârșitul de an cu picioarele în apă rece, analizând propuneri care vor apărea azi cu aplicabilitate mâine”, a punctat Dan Schwartz, consultant fiscal.

Referitor la fondurile din PNRR, potrivit oficialului JTI, industria tutunului virează anual la buget circa 4 miliarde de euro, însemnând accize, TVA și alte taxe. Suma reprezintă aproximativ 14% din totalul PNRR inclusiv împrumuturile. Conform ultimei execuții bugetare, încasările din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 7,1% în octombrie 2023 față de octombrie anul trecut, în timp ce totalul accizelor a crescut cu doar 2,8%.

„În Strategia fiscal bugetară 2023-2025 e prevăzută pentru anul în curs o creștere a veniturilor din accizele la tutun de exact 7,1%. Așadar, maurul și-a făcut datoria şi ar vrea să și-o facă în continuare. Dar pentru asta e nevoie de stabilitate, ca să putem să ne planificăm afacerile. Calendarul de majorare a accizelor pentru produsele din tutun, stabilit anul trecut pentru cinci ani, a fost modificat, urmând ca accizele să fie majorate mai mult decât era prevăzut și mai repede. În ultimul timp, cuvinte ca predictibilitate sau stabilitate au devenit arhaisme. În schimb, intră în vocabularul curent alți termeni, mai progresiști, ca de exemplu „trenuleț”. Mai degrabă mocăniță, sau chiar drezină, care riscă să sară de pe şine”, a adăugat  Gilda Lazăr.

Pe lângă instabilitatea fiscală, industria se confruntă cu excesul de reglementare.

„Asistăm la furtuna perfectă. În momentul de față se află în diverse stadii de dezbatere zece inițiative legislative care vizează sectorul tutunului. Dintre acestea, una transpune o Directivă europeană, iar o alta conține prevederi de bun-simț, cum ar fi interzicerea comercializării țigaretelor electronice către minori. Restul, reprezintă prilej de declarații populiste pentru că, să nu uităm, 2024 va fi an electoral. Ca urmare, îndeosebi opoziția, dar nu numai, mimează îngrijorarea și preocuparea pentru binele public. Această instabilitate se poate traduce însă în cifre îngrijorătoare. Dacă acum contribuim cu circa 1,8% din PIB, conform unui studiu realizat de ASPES (Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale), într-un scenariu de instabilitate și recesiune, contribuția industriei s-ar diminua la 2,1 miliarde de euro, ceea ce ar însemna sub 1% din PIB. Un scenariu destul de sumbru. Suntem mari producători, avem fabrici, exportăm, ceea ce ne oferă greutate în economia româneascăRomânia este al doilea mare producător de țigarete după Polonia, la egalitate cu Germania. Ca urmare, ceea ce ni se întâmplă, contează”, a mai spus reprezentantul JTI.

„E un haos fiscal și o creștere a proceselor birocratice. Observăm o accelerare, prin legislația stufoasă care începe și nu se mai termină și prin măsuri ad-hoc. Toate vor încetini creșterea economică și vor face ca România să fie mai puțin atractivă. În 2005, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, reducerea fiscalității a adus multe companii din Europa la noi în țară. Acum vom asista la un proces invers”, a declarat la rândul său Laurian Lungu, analist economic.

Feliciu Paraschiv, vicepreședinte ANCMMR (Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România) crede că anul 2024 va veni cu scumpiri și reducerea puterii de cumpărare, cu toate că și producătorii, și consumatorii, vor căuta soluții: „Vom avea de la anul o serie de măsuri cum e creșterea de TVA la produsele care conțin zahăr într-o anumită cantitate, la produsele bio, produsele montane- cele care sunt produse la altitudini de 1.000-1.400 m, va crește acciza la tutun, la alcool, la băuturile cu concentrație mai mare de zahăr, unele micro-întreprinderi vor avea impozit pe cifra de afaceri mai mare, vor fi creșteri de taxe pentru bănci, hoteluri, restaurante. În piață, majorările vor fi mai ample, pentru că se vor cascada. Vom observa un fenomen de down-trade, consumatorii vor începe să cumpere produse mai ieftine, producătorii la rândul lor vor reduce cantitatea, pentru a menține prețul plafonat. În plus, avem legislație referitoare la ambalaje, o bătaie foarte mare de cap, care duce până la urmă la creșteri de costuri și de prețuri la raft, iar pe de altă parte la scăderea puterii de cumpărare.”

Pentru Sorin Orzac, prim vicepreședinte Uniunea Națională a Patronatului Român, implicarea directă și reală a mediului de afaceri în actul de guvernare este cheia pentru rezolvarea încetinirii creșterii economice și a haosului legislativ: „Din punctul nostru de vedere, ca antreprenori, e vizibil că oamenii au din ce în ce mai puțini bani, sunt mai atenți la cheltuieli. Am văzut în Germania cum la magazinele cu produse ieftine erau cozi, iar la cele obișnuite aproape nimeni. Au mai rămas două categorii- cei care au mare grijă de buget și cei care își permit oricum să cumpere produse scumpe. Clasa de mijloc începe să dispară în Germania, e clar că va urma și la noi un fenomen similar. Ar trebui să luăm inițiativa și să ne implicăm. Pentru că toți suntem buni în ceea ce facem în domeniile noastre. Și să avem un dialog cu guvernanții, să venim cu propuneri productive, să ne plângem mai puțin și să îndemnăm politicienii să renunțe la populism. Ideea e să fim ascultați și să devenim o forță”.

„Dacă anul 2024 va fi dificil și aglomerat pentru că e un an electoral, în anul 2025 vom primi nota de plată. Atunci va trece febra electorală și indiferent cine câștigă alegerile va trebui să umple gaura bugetară lărgită și adâncită”, a concluzionat Gilda Lazăr.





















RELATED ARTICLES