spot_img
AcasăEconomieChiriașii pot solicita suspendarea plății chiriei pe perioada stării de urgență


Chiriașii pot solicita suspendarea plății chiriei pe perioada stării de urgență

Locatarii, operatori economici, profesioniști, autoritățile publice și entitățile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin aplicarea unor acte ale autorităților publice în perioada de aplicare a stării de urgență, vor putea solicita suspendarea la plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru, fără plata de dobânzi sau penalități, conform unui proiect de lege inițiat de PSD și votat marți de plenul Senatului.

De asemenea, proiectul face parte dintr-o serie de inițiative ale PSD depuse în contextul pandemiei de coronavirus, scrie Profit.ro. Acesta va fi transmis acum pentru dezbatere și Camerei Deputaților, care va da votul final asupra proiectului. Propunerea legislativă prevedea inițial scutirea de la plata chiriei, dar în cele din urmă a fost convenită doar amânarea acesteia pentru o anumită perioadă, potrivit sursei citate.

Totodată, proprietarii care nu încasează contravaloarea chiriei ca urmare a aplicării suspendării, sunt scutiți de plata obligațiilor față de bugetul de stat și bugetele locale aferente chiriilor neîncasate.





















RELATED ARTICLES