spot_img
AcasăEconomieConsultanții fiscali: Mecanismul plăților defalcate a TVA a devenit pseudo-opțional


Consultanții fiscali: Mecanismul plăților defalcate a TVA a devenit pseudo-opțional

Camera Consultanților Fiscali atrage atenția că deși au fost anunțate măsuri ce urmau să simplifice mult mecanismul plăților defalcate a TVA, acesta urmând să devină opțional și doar pentru o mică parte din contribuabili obligatoriu (cei cu datorii și cei în insolvență), proiectul de Lege aprobat de Senat creează doar impresia acestei simplificări, dar, în fapt, va fi afectată orice persoană impozabilă, chiar dacă nu este obligată să aplice sistemul.

Plenul Senatului a adoptat marţi, 31 octombrie 2017, Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA (https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L241FS.pdf). Senatul este prima cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor. Până la publicarea Legii în Monitorul Oficial, Ordonanţa îşi produce efectele conform formei în vigoare.

proiectul de Lege prevede că de la 1 ianuarie 2018, vor aplica obligatoriu mecanismul plăților defalcate a TVA:
• contribuabilii care au datorii din TVA (cu excepția celor eșalonate la plată) și cei care sunt în insolvență;
• contribuabilii care au optat în cursul anului 2017 pentru mecanismul plăților defalcate a TVA și care sunt obligați să-l aplice cel puțin un an de la data înregistrării în sistem.

Există și prevederi care oferă în continuare dreptul de opțiune al contribuabililor să aplice mecanismul, cu acordarea unor facilități fiscale (scutire cu 5% a impozitului pe profit/impozitului pe venitul microîntreprinderilor).

Camera Consultanților Fiscali remarcă și faptul că pentru firmele cu datorii din TVA au fost stabilite praguri nesemnificative ale acestora, aspect care va conduce la aplicarea sistemului de către foarte mulți contribuabili, multiplicând astfel efectele acestei ordonanțe și asupra celor care nu vor aplica mecanismul. De exemplu, pentru un mare contribuabil, nivelul datoriilor restante de la care va fi obligat să aplice mecanismul va fi de 1.500 lei.

De asemenea, începând cu 5 ianuarie vor fi înregistrați în Registrul persoanelor care aplică mecanismul plăților defalcate a TVA contribuabilii care au datorii restante de TVA la 31 decembrie 2017. Aceasta înseamnă că un contribuabil care nu va plăti până pe 31 decembrie 2017 obligația privind TVA din decontul care se depune până pe 21 decembrie 2017, si depășește acele praguri nesemnificative, va trebui sa aplice începând cu 5 ianuarie 2018 mecanismul plăților defalcate.

Deși la prima vedere numai o parte din contribuabili vor aplica mecanismul plăților defalcate și vor avea conturi speciale de TVA, în realitate toți contribuabilii vor fi afectați. Contribuabilii care nu aplică mecanismul plății defalcate a TVA sau nu sunt înregistrați în scopuri de TVA și care vor face achiziții de bunuri/servicii de la contribuabilii care aplică mecanismul, vor fi obligați să facă plata defalcată a TVA, corespunzător acestor achiziții.

Camera Consultanților Fiscali subliniază așadar că plafonul foarte redus al datoriilor restante va face ca mecanismul să fie aplicat de un număr considerabil de contribuabili care vor intra în relații comerciale cu cei care nu aplică mecanismul și care nu au deschise conturi speciale de TVA. Aceasta înseamnă că în anul 2018 toți contribuabilii care deși nu aplică mecanismul plăților defalcate de TVA, vor trebui:
• să-și adapteze sistemele informatice astfel încât să poată face plăți în contul furnizorilor care aplică mecanismul plăților defalcate a TVA;
• să verifice în Registrul persoanelor care aplică mecanismul plăților defalcate a TVA dacă furnizorii aplică mecanismul sau nu;
• să plătească penalități sau amenzi dacă nu fac corect plata TVA din factură în contul de TVA al furnizorului (după 30 de zile, dacă nu se corectează plata eronată a TVA, se aplică o amendă de 50% din suma de TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului).

Dezbaterile din ultima vreme pe acest subiect au demobilizat contribuabilii, mecanismul fiind considerat opțional, dar este cazul să conștientizăm că este un mecanism pseudo-opțional.

Camera Consultanților Fiscali consideră că este regretabil și faptul că au fost menținute prevederile conform cărora și persoanele neplătitoare de TVA, care desfășoară activități economice (sunt persoane impozabile) sau sunt instituții publice, au obligația să facă plata TVA din factura de achiziții în contul special de TVA al unui furnizor care aplică mecanismul. În această categorie intră mici întreprinderi, grădinițe, școli, spitale, unități militare, primării, etc. care, deși nu sunt înregistrate ca plătitori de TVA, vor avea obligația să verifice de fiecare dată, pentru fiecare achiziție dar și plată, dacă furnizorul este o persoană care aplică mecanismul plăților defalcate a TVA, iar dacă este, să facă plata în contul special de TVA al acestuia.

Proiectul de Lege prevede, de asemenea, și condiții de ieșire din sistemul de plată defalcată a TVA după o anumită perioadă, ceea ce conduce la complicarea activității persoanelor care nu aplică mecanismul, dar au legături economice cu cei ce îl aplică, acestea fiind obligate să verifice continuu dacă la momentul la care fac o plată furnizorii mai aplică sau nu mecanismul (prin verificarea în Registrul persoanelor care aplică mecanismul plăților defalcate a TVA).

Astfel, toate aceste sarcini administrative pentru persoanele impozabile care nu aplică sistemul plăților defalcate a TVA, indiferent dacă sunt sau nu plătitori de TVA, vor conduce la o îngreunare a activității contribuabililor care nu optează pentru aplicarea sistemului, și prin urmare, aceștia trebuie să se pregătească în continuare pentru aplicarea de la 1 ianuarie 2018 a acestui mecanism.

























RELATED ARTICLES