Deficitul bugetar în statele UE râmăne instabil

După o ajustare a finanţelor publice reuşită înaintea colegelor de bloc estic România a regresat semnificativ și a atins anul trecut limita de deficit bugetar, în pofida creşterii economice robuste din ultimii trei ani (-3,0% pe 2018, după -2,6% pe 2016 şi 2017, consecutive reușitei remarcabile de doar -0,6% în 2015), potrivit Curs de guvernare.ro.

Datele revizuite de Eurostat ne poziţionează printre cele mai indisciplinate state din perspectiva recomandărilor care vizează finanțele publice, în contracurent cu recomandările europene şi în coborâre spectaculoasă de pe locul 7 în 2015 tocmai pe locul 27 în 2017, ca rezultat al execuţiei bugetare raportat la PIB.

Astfel, raportul oficial al UE pentru ultimii patru ani arată că doar două state membre ale Uniunii au mai consemnat valori egale sau uşor mai mari în raport cu limita de 3% din PIB impusă prin criteriile de la Maastricht: Cipru (-4,4% din PIB) și România (-3% din PIB), potrivit sursei citate.

De asemenea, râmăne tendința manifestată pe parcursul ultimilor patru ani, din care se vede că ne plasăm în contracurent cu toate statele membre UE. În care tonul a fost dat de Germania (care nu a dat drumul la consum, în pofida excedentelelor externe considerabile, exact pe dos decât am făcut noi) iar avertismentul a fost dat de cureaua strânsă obligat de Grecia (ale cărei dobânzi la împrmuturi au scăzut spectaculos).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii