Directorul general al Romgaz, Virgil-Marius Metea, a fost revocat din funcție de către C.A.

Consiliul de Administraţie al Romgaz l-a revocat pe Virgil-Marius Metea din funcţia de director general al societăţii, înlocuindu-l cu Emil-Corin Cindrea, se arată într-un comunicat transmis vineri către Bursa de Valori Bucureşti.

„Prin Hotarârea nr. 36/14 decembrie 2017, Consiliul de Administraţie SNGN Romgaz SA revocă, în baza art. 2030 alin. (1) şi a art. 231 din Codul Civil, mandatul de director general al dlui Virgil-Marius Metea, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între SNGN Romgaz SA şi dl Virgil-Marius Metea”, se arată în comunicatul citat.

Motivele revocării sunt: „deficienţele în actul de management, nerespectarea şi nepunerea în aplicare a deciziilor unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie”.

Totodată, „Consiliul de Administraţie, prin Hotarârea nr.37/14 decembrie 2017, numeşte pe dl Corin-Emil Cindrea în funcţia de director general provizoriu al SNGN Romgaz SA. Durata mandatului de director general provizoriu al dlui Corin-Emil Cindrea este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, potrivit prevederilor art.64 al.2 din OUG nr.109/2011”, a mai comunicat Romgaz.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii